Surse din Serviciul de Protectie si Paza ne-au declarat ca institutia nu a fost consultata niciodata in legatura cu transformarea structurii in directie si trecerea acesteia in subordinea Ministerului Administratiei si Internelor. Propunerea legislativa apartine consilierului prim-ministrului Tariceanu, Marius Oprea, si deputatului liberal Radu Stroe, iar ea este una dintre modificarile ce se vor a fi aduse celor patru acte normative din pachetul de legi privind strategia de siguranta nationala. Modificarile au fost propuse, la Palatul Victoria, dupa ce legile au fost discutate in CSAT
In prezent, Serviciul de Protectie si Paza se afla in subordinea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, ca structura independenta. Transformarea si trecerea institutiei sub aripa Ministerului Administratiei si Internelor nu par a fi un demers obiectiv pentru imbunatatirea strategiei de securitate nationala, ci este, mai degraba, miza unei rafuieli politice intre partidele din Alianta D.A., PD si PNL, in conditiile in care democratii, social-democratii si PRM au declarat ca nu vor sustine o asemenea initiativa legislativa
(Ion Alexand ru , Eduard Pascu)
Trecerea SPP si STS in subordinea Guvernului nu a fost discutata niciodata cu reprezentantii celor doua structuri speciale. Initiativa consilierului premierului Tariceanu, Marius Oprea, si a deputatului liberal Radu Stroe vizeaza transformarea celor doua servicii in departamente aflate la cheremul ministrilor Zsolt Nagy si Vasile Blaga. Sansele de aplicare a acestor masuri sunt, insa, practic nule, avand in vedere ca initiativa este sprijinita doar de o parte a PNL, de UDMR si de PC, in timp ce restul partidelor parlamentare (PD, PSD si PRM) au precizat deja ca nu vor sustine o asemenea initiativa legislativa.
Propunerea PNL de trecere a Serviciului de Protectie si Paza, respectiv a Serviciului de Telecomunicatii Speciale din subordinea CSAT in gradina Guvernului nu are sanse prea mari de realizare. Proiectul de lege intocmit de Radu Stroe, deputat PNL, si Marius Oprea, consilierul pe probleme de securitate al premierului Calin Popescu Tariceanu nu a fost discutat cu factorii de raspundere ai celor doua servicii speciale. Surse apropiate premierului au precizat ca, in ceea ce priveste Serviciul de Protectie si Paza, modificarile propuse de Oprea si Stroe legilor securitatii nationale sunt aberante. Propunerea vizeaza transformarea SPP-ului intr-o directie in cadrul Ministerului Aministratiei si Internelor, aflat in subordinea unui secretar de stat si care sa se ocupe si de culegerea de informatii, contrainformatii pentru protectia informatiilor clasificate. Acest lucru nu face altceva decat sa instituie la nivelul unei structuri a carei menire este exclusiv protectia demnitarilor misiuni care intra in atributiile Serviciului Roman de Informatii sau Serviciului de Informatii Externe. Evident, cum la nivelul MAI exista in prezent doua structuri de informatii - Directia Generala de Informatii si Protectie Interna si Directia Generala Anticoruptie includerea SPP-ului este mai mult decat contraproductiva.
Rafuiala politica
Sursele citate au precizat ca, desi proiectul de lege de modificare a legii securitatii nationale, in sensul tranformarii STS si SPP in directii subordonate Guvernului, a avut sprijinul Partidului National Liberal, acest lucru s-a schimbat. Astfel, Partidul Democrat si-a exprimat in cateva randuri un dezacord clar cu privire la aceasta situatie. Aceeasi pozitie au avut-o si reprezentantii Partidului Romania Mare si ai Partidului Social Democrat. Singurii care doresc ca propunerile de modificare a legii securitatii nationale sa se puna in practica sunt, potrivit surselor guvernamentale, doar reprezentantii Uniunii Democrate a Maghiarilor din Romania si cei ai Partidului Conservator. Daca in ceea ce priveste pozitia UDMR initiativa legislativa este justificata, in sensul ca STS sa se transforme in Directia de Telecomunicatii Speciale si sa treaca in subordinea Ministerului Comunicatiilor si Tehnologia Informatiilor (portofoliu detinut de maghiari), in ceea ce priveste transferul SPP-ului in subordinea ministrului Vasile Blaga este o chestiune de rafuiala politica intre PNL si PD.
Pe langa drum...
Propunerile de modificare a legilor sigurantei nationale au fost discutate in cadrul Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, dupa care au fost transmise Executivului, pentru avizare si, de aici, urmeaza sa ia drumul comisiilor parlamentare de specialitate. Undeva intre palatul Cotroceni si Palatul Victoriei doi apropiati ai premierului Calin Popescu Tariceanu au gandit o noua modificare a proiectului, propunand desfiintarea a doua servicii speciale independente (SPP si STS), transformarea acestora in directii si politizarea lor, o data cu trecerea in subordinea Ministerului administratiei si Internelor, respectiv Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei. Ideile au fost asternute rapid pe hartie si au luat forma unui proiect de lege, fara ca initiatorii sa poarte vreo discutie prealabila cu reprezentantii celor doua servicii speciale. Acest lucru a dat nastere unei adevarate monstruozitati legislative, fara noima si fara a calcula efectele.
... pe langa gard
„Legea securitatii Romaniei - propunere proiect
ART.
Despre autor:
Sursa: Gardianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Casa Regală a României, la Palatul Buckingham! Întâlnire cu Regele Charles a...
Sursa: kudika.ro