I-am intrebat si au raspuns, unii au facut curat prin sertare si nu mai au fotografii de atunci. Altii, putini, e drept, le-au regasit. Cu totii, emotionati, si-au reamintit de prima zi de scoala.

Scoala este locul in care un copil are parte de cele mai mari incercari, succese si momente de stanjeneala din viata. Cu totii am inceput drumul spre maturitate cu prima zi de scoala, cu acea frantura de timp in care am rasfoit Abecedarul...
SERGIU NICOLAESCU. ""Prima zi de scoala inseamna 1936... toamna, in Timisoara. Scoala de aplicatii de pe langa liceul de invatatori. Era intr-un parc, la Timisoara, langa Podul Decebal de pe Bega. Un parc foarte frumos la capatul caruia era aceasta scoala, in curtea scolii normale. Tin minte ca eram unul dintre putinii care nu erau insotiti de parinti. Tatal meu nu a fost in viata lui la mine la scoala, nici mama mea. Eram un grup de cinci insi, ne cunosteam dinainte si tin minte ca am jucat fotbal chiar in acea prima zi de scoala. Nu era uniforma atunci, dupa aceea a aparut uniforma strajereasca, prin 1937. Erau si fete, dar nu-mi aduc aminte de fete deloc. Ciudat, pentru ca in gradinita aveam doua prietene, una bruneta si alta blonda. Una avea mainile reci, una avea mainile calde. Din prima zi de scoala ne-am impartit pe echipe... Copilaria mea e fabuloasa pentru ca am trait lucruri fabuloase. Am trait perioada legionara, am trait rebeliunea legionara, razboiul, venirea rusilor. In Banat nu simteam etniile asa cum le simteau Regatenii, de pilda. Eram prieteni, conta doar cine era seful bandei si... cum eu am fost seful bandei nu am avut probleme. A fost cea mai fabuloasa copilarie pe care si-o poate imagina cineva.""

OCTAVIAN BELLU. ""Eu nu am fost la gradinita, asa ca imi amintesc cu placere de prima zi de scoala. Emotii mari, pregatiri, mergeai in clasa intai cu un sortulet pepit, dragut. Era emotia celui care astepta sa se intalneasca cu o lume cu totul si cu totul necunoscuta. Auzeai tot felul de povesti. Te mai intalneai cu prieteni de pe strada, cu copii mai mari, de la care stiai cum este, stiai ca primesti ghiozdane, carti, creioane, plastilina. Orizontul de asteptare era foarte greu de descifrat si asteptai doar lucruri minunate. Din momentul in care intrai cu parintii de mana pe portile scolii vedeai careul, erai intr-o uimire continua, aveai parte de evenimente si lucruri pe care nu le cunoscusei niciodata. Doar auzisei de ele. Era primul eveniment important din viata ta: Clasa I. Nu stiam pe nimeni, de atunci m-am dovedit sociabil, nu am plans, nu am strigat dupa parinti. Sa zicem ca de
atunci mi-am luat viata in propriile maini. M-am uitat tot inainte. Dintr-un punct de vedere eram impresionat, dar nu m-am speriat si nu mi-am creat o stare de panica, ma simteam intr-un mediu favorabil si chiar mi-a placut"".

Citeste si:

Medalii multe si o viata in propriile maini
Putini stiu ca Octavian Bellu este un fost practicant al atletismului, al voleiului si al baschetului. In cei 24 de ani de antrenorat a adus Romaniei 278 de medalii la Campionatele Mondiale, Europene
si Jocurile Olimpice, dintre care 108 de aur, 81 de argint si 87 de bronz. Apreciem faptul ca domnia sa a depus efortul sa-si gaseasca fotografiile de scolar dar din pacate, acestea s-au dovedit
pretioase in a iesi la iveala.

ALICE NASTASE. ""Nu mi-a placut niciodata scoala. Ani la rand, ziua de 14 septembrie mi s-a incheiat in sughituri de plans inabusite in perna. Am inceput devreme, din anii in care ma simteam pedepsita de sunetul barbar al desteptatorului, si am continuat sa fiu indaratnica si nedornica sa fiu dascalita douazeci si ceva de ani mai tarziu, cand imi incheiam masterul faptuit dupa cea de-a doua facultate. Am invatat in Ploiesti, in cladirea aceea pe care sigur ati vazut-o in drumurile dinspre Bucuresti spre munte. O scoala enorma, galbuie, cu doua intrari deasupra carora sta scris cu ortografie vetusta: ""Fete. Baeti"". Am intrat pe poarta grea cu un suspin de groaza ghemuit in gat, cu inima tipand de mila dupa-amiezelor dulci risipite in lecturi precoce si naive. O fetita scunda, cu codite tepoase impungand umerii, cu barbia pulsand de dorinta de-a plange, cu colturile ochilor pedepsite sa nu lacrimeze nicicand de fata cu altii. Nu mi-a placut niciodata scoala.""
Alice Nastase este
directorul
editorial al unei publicatii
""in miscare"": Tango.
Nu i-a placut niciodata scoala.
Era o fetita scunda,
cu codite tepoase. Acum, este
de cealalta parte a
stilului, abordand
o seriozitate romantica care ii
sta bine.
Chiar in
aceste clipe este in
cautarea
fericirii...