La mijlocul saptamanii trecute s-a implinit visul pe care il nutresc niponii de patru decenii. Printesa Kiko a dat nastere, in sfarsit, unui mostenitor de sex masculin la tronul Crizantemei. Specialistii spera ca japonezii de rand sa aiba chef sa fac

La mijlocul saptamanii trecute s-a implinit visul pe care il nutresc niponii de patru decenii. Printesa Kiko a dat nastere, in sfarsit, unui mostenitor de sex masculin la tronul Crizantemei. Specialistii spera ca japonezii de rand sa aiba chef sa faca
si ei copii, pentru a
da un impuls demografiei nipone, in stagnare
de mai multi ani.

Bebelusul nou-aparut in familia imperiala nipona, cantarind 2,6 kilograme si masurand 48,8 centimetri, a pus capat, spre usurarea tuturor, spinoasei dezbateri privind deschiderea succesiunii la Tronul Crizantemei pentru femei, avand in vedere ca de 40 de ani nu s-a mai nascut un mostenitor de sex masculin. Micutul este al treilea urmas in linia succesiunii la tron, dupa unchiul sau, printul mostenitor Naruhito, si tatal sau, Printul Akishino.
BOOM DEMOGRAFIC. Un studiu recent al specialistilor niponi a relevat ca nasterea ""printisorului"" nu va pune doar capat disputei privind succesiunea la tron, dar va avea un efect pozitiv asupra economiei, insufland familiilor japoneze un elan consumerist si dorinta de a face copii. Mai precis, nasterea din familia imperiala va genera un impact de aproximativ 150 de miliarde de yeni (aproximativ un miliard de dolari) asupra celei de-a doua economii mondiale, al carei produs intern brut se ridica peste cifra de 500 de miliarde de euro, a estimat economistul sef al institutului de cercetare Dai-Chi Life, Toshihiro Nagahana. ""Fericitul eveniment va incuraja cuplurile tinere sa faca copii, ceea ce va conduce la o crestere a numarului de nasteri si, implicit, la consecinte pozitive in ceea ce priveste consumul individual"", este de parere economistul. Pe termen scurt, ""acest lucru va avea un profund efect psihologic si asupra intregii tari va domni un spirit festiv, populatia fiind mai dispusa sa faca cheltuieli"", a detaliat Nagahana. ""Cetatenii vor fi incurajati sa faca cumparaturi, hipermarketurile si alti distribuitori vor demara un program de solduri exceptionale pentru a sarbatori acest eveniment"", a mai spus el. Probabil si din acest motiv, dar si de bucurie sincera, mii de companii japoneze au felicitat-o cu caldura pe Printesa Kiko si pe sotul acesteia, Printul Akishino, fiul imparatului Japoniei, cu traditionalul ""banzai"" (sa traiasca imparatul). Nasterea ""intareste onoarea si respectul pentru istoria si traditia tarii noastre"", a explicat presedintele federatiei patronale Nippon Keidanren, Fujio Mitarai.
RITUALURI SINTOISTE. Pe langa o perioada incarcata din punct de vedere al shopping-ului, japonezii se pregatesc si pentru o agenda de evenimente spirituale, conforme religiei sintoiste.
Primul ritual sintoist a avut loc la doar cateva ore dupa nasterea micutului de os regesc. Un mesager al imparatului Akihito a adus la maternitate o sabie protectoare si a asezat-o pe leagan. Urmeaza ca la sapte zile dupa nastere sa aiba loc ceremonia de atribuire a numelui, care se va termina, conform traditiei din familia imperiala, in sufixul ""hito"", care desemneaza o persoana virtuoasa. Sambelanul Casei Imperiale, Shingo Haketa, va inscrie oficial apoi numele nou-nascutului in registrul familiei imperiale. La 50 de zile de la nastere, copilul va fi dus de parinti la un sanctuar sintoist. In plus, el va fi dus si in cele trei sanctuare situate in incinta Palatului Imperial din Tokyo, unde sunt onorate spiritele imparatilor decedati. Ulterior, va avea loc o ceremonie in care se va marca prima masa pe care bebelusul o va servi cu betisoare. Bebelusul va lua parte si la alte ritualuri rezervate copiilor imparatului si printilor mostenitori.
Venirea pe lume a baietelului a pus capat, cel putin pentru o vreme, dezbaterilor aprinse pe tema continuitatii celei mai vechi dinastii imperiale paterliniare din lume, aflata la putere neintrerupt de peste 2.600 de ani. Guvernul Koizumi chiar se pregatea sa ia in considerare schimbarea unei legi din 1947, astfel incat sa se permita si succesiunea pe linie feminina, deoarece imparatul Japoniei avea doi fii casatoriti, trei nepoate, dar nici un mostenitor de sex masculin.
MASAKO SUFERA. Daca cineva va avea insa de suferit de pe urma acestui eveniment considerat unanim fericit, aceasta va fi Masako, sotia printului mostenitor Naruhito. Asupra ei se concentrau pana acum toate sperantele societatii nipone de a da nastere unui urmas de sex masculin, presiune uriasa, care a condus-o la depresie pe fragila Masako. La 42 de ani, fosta diplomata de cariera are doar o fetita in varsta de 4 ani, Aiko, si sufera de depresie si probleme de adaptare la ritualul strict al Palatului Imperial. ""Nasterea va adauga cu siguranta o noua greutate pe umerii lui Masako"", crede expertul in afaceri imperiale Toshiya Matsuzaki, citat de AFP. ""In cel mai rau caz, printesa s-ar putea invinovati ca nu a fost capabila sa-si asume responsabilitatea de a da nastere unui baiat si ar putea sa aiba un sentiment de rusine crescanda fata de poporul japonez. Sanatatea sa s-ar putea deteriora"", se teme expertul.

""Fericitul eveniment va incuraja cuplurile tinere sa faca copii, ceea ce va conduce la o crestere a numarului de nasteri si, implicit, la consecinte pozitive in ceea ce priveste consumul individual"" - Toshihiro Nagahana


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.