Etosul muncitorului constructor

Doamnele si domnisoarele il cunosc, din nefericire, cel mai bine. Cate adolescente pline de farmec, cate studente frumoase, cate femei elegante nu i-au cazut victime! De cele mai multe ori, agresiunile s-au limitat la dibace fluieraturi printre dinti (exersate indelung pe stadioane) si la sugestii sexuale (mai vagi sau mai concrete, dupa caz), exprimate intr-un limbaj frust si acompaniate de inevitabile ragete cacofonice, traducand rasul proletar. In cateva randuri insa, lucrurile s-au complicat: au intervenit pipaieli, atingeri libidinoase pe par, pe sani sau pe coapse. Cine n-ar putea recunoaste, in aceasta flatanta ebosa, pe marele artist al santierului, pe semizeul schelelor si al macaralelor, pe muncitorul constructor?
Copil fiind, jungla de asfalt cutreieram. In drumul spe scoala, treceam, invariabil, pe langa tot soiul de schelete arhitectonice in curs de incarnare, populate de fapturi incaltate in cizme de cauciuc si imbracate in salopete manjite cu var si cu praf ruginiu de caramida. Vorbeau gros si repezit, in timp ce palmau tigari fara filtru si scuipau, la intervale regulate, materie vascoasa, a carei secretie era stimulata, neindoielnic, de mahorca otravita. La pranz, ii vedeam intinsi pe pamant, langa efemere cearsafuri de ziar, rupand bucati mari de paine, pe care le inmuiau in zacusca si peste care presarau cu zgarcenie felii de slanina si de ceapa. Sticla ordinara cu tuica trecea din mana in mana, toropind cefele arse de soare si descleind limbile inainte de binevenita siesta. De muncit, propriu-zis, munceau rar si cu pauze nesfarsite, astfel incat cladirile ramaneau nepermis de mult in crisalida de beton.
Pana sa ajung in Japonia, am fost ferm convins ca aproape toti muncitorii contructori din lume trebuie sa apartina unei aceleiasi sfere, pentru care betia, violenta si vulgaritatea sunt un modus vivendi. Experienta directa avea sa-mi arate cat de amarnic ma inselasem.
Cu catva timp in urma, aflat la plimbare impreuna cu iubita, constat ca ne-am ratacit. Imprejurul nostru, se intinde o zona rezidentiala tipica, la marginea careia se gasesc mai multe case in curs de finisare. "Cine sa ne indrume?", ma intreb, oarecum retoric. Traumatizata de zecile de chiuituri din adolescenta, ea ma sfatuieste sa mergem mai departe, evitand santierul, ca doar trebuie sa gasim un magazin in apropiere. "Nu-ti face griji", bravez eu, ca in liceu, de la inaltimea celor o suta nouazeci si unu de centimetri, "nu sunt decat niste muncitori, care, in cel mai rau caz, o sa ridice din umeri. N-o sa aiba nimeni curajul sa se lege de tine".

---

Despre autor: