9 Septembrie 2006
..un clip, Baby Smile (Teatrul Undercloud de pe terasa La Motoare), pe Sonetul 120. O performanta sa faci pe un singur sonet de Shakespeare (14 versuri, stie toata lumea) un spectacol de 40 de minute! Rezista sonetul shakespearean la tratamentul mult
..un clip, Baby Smile (Teatrul Undercloud de pe terasa La Motoare), pe Sonetul 120. O performanta sa faci pe un singur sonet de Shakespeare (14 versuri, stie toata lumea) un spectacol de 40 de minute! Rezista sonetul shakespearean la tratamentul multimedia (preferat de Carmen Lidia Vidu), cu o performerita stand in umbra, fara nicio lumina pe fata sau pe corp? Rezista. Si inca bine.
Desi versurile lui Shakespeare nu se aud o buna bucata de vreme, ele deschid si inchid spectacolul: il fixeaza in cadru. In performance-ul lui Carmen Vidu, cuvintele raman elementul cel mai solid; singurul care ofera stabilitate semantica. Mai intai versurile apar scrise simplu pe fundal negru. Ele deseneaza grila, sintaxa subterana, sensurile distincte adunate intr-un performance mizand numai pe fluide psihologice, pe asociatiile de imagini (video) care traduc mutatii afective. Carmen Vidu, regizoare de teatru, gaseste textului nu atat o actiune, cat confectioneaza un sinopsis al senzatiilor: un desfasurator de stari incerte, confuze, alunecand, la nesfarsit, dintr-una intr-alta. Camera (visuals: Wonderboy) scaneaza instante psihice intr-un lant de fotografii afective, care par "luate" tot la zece secunde. Reproducerea imperceptibilului, un continuum de stari, este ceea ce ii iese excelent lui Carmen Vidu si in Bitter Sauce, si in Baby Smile. Tot performance-ul devine un grafic al traumelor afective, al cresterii si descresterii emotionale tratate in limbaj video.
Regizoarea face un film fotografic (de genul celor concepute de Man Ray) cu un singur personaj. Desi e vorba de o relatie, partenerul e maturat vizual cu totul. Expresia durerii ii revine doar fetei; cum lesne se poate intelege, genul auctorial - feminin, aici - difera fata de Sonetul 120. Vocea soptita, live, se imbina cu cadrele filmate pentru ca toate sa participe la contururile fulgurante ale radiografiei interioare: muzica, vocea in alt ritm decat muzica (Yann LeBlay), diferit, la randul sau, de ritmul imaginilor. De altfel, imaginile sunt singurele suspecte de o aura epica: mainile care prepara o salata, legumele facute ferfenita (ca interiorul fetei, cum ar dicta o analogie la prima mana), adaosurile grafice pe cadrele fotografiate.

Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.