In avantul lui mistic, omul facea incercari singuratice ca sa dispretuiasca femeia. Framantand o idee sau insotindu-se de o carte care proclama castitatea si infatisa fructul parguit al Evei cu sanii imbobociti, ca un bulb otravit, el blestema cu gandul pe purtatoarea destinelor barbatesti si ar fi voit sa o suprime. Omului i-a fost intotdeauna frica de gratiile fecioarei sau de buzele insetate ale femeii coapte. Ochii ei il infioara. Zambetul ei il cucereste. Isi intinde bratul si, strangandu-l putin in frantura lui, omul ii cedeaza, ameteste si, daca este nevoie, fura, minte, injunghie pentru dansa. Uneori poate sa scape, si atunci e un artist burghez sau un teolog cu teama de Dumnezeu. Teologia e lasitatea barbatilor lubrici timizi; iubirea-i pacat. (...) Contradictoriu, omul a instituit casatoria. Simtul lui indoit, de ins moral si senzual, s-a gasit impacat, sfintind legatura de care s-a temut si micsorand in acelasi timp puterea nemarginita a femeii. E cea mai duioasa ipocrizie din cate s-au nascocit. De atunci incoace, a strabate gradina lumii cu o femeie imbratisata de mijloc e imoral de cate ori aceasta femeie ti-e draga; legatura cu dansa evoca in mintea burghezului imagini de pornografie si destrabalare. Legatura e insa o virtute si un lucru de respectat indata ce femeia pe care-o duci, vorbind incet, de coapse, ti-e sotie oficial.
TUDOR ARGHEZI