Pentru baiatul care cade

Intamplarea care este ingerul pazitor al cititorului a facut sa incep lectura acestei carti* exact in ziua in care televiziunile aratau continuu imagini despre atentatul esuat ce urma sa pulverizeze mai multe avioane engleze in zbor peste Atlantic. Noua aparitie a semnului negru (sau verde) ca "razboiul timpurilor" continua, sau este, mai degraba, abia la inceput.
Ni se ofera o lectura cutremuratoare si lamuritoare. Citisem aproape toate aceste texte la vremea cand au aparut in presa, dar, adunate intre coperte, dau frisoane. "Vom supravietui? Va mai exista o civilizatie europeana?". Sunt intrebari puse expresis verbis in ultima pagina, dar care razbat sonor din fiecare rand, tema deschisa si patetica (in sens etimologic) a cartii. Traian Ungureanu se situeaza programatic in postura copilului care pune intrebarile simple, fundamentale, care spune adevarurile ascunse de ipocrizia "maturilor", este un "trouble fête", un strigator in pustie care iubeste atat de mult civilizatia crestin-europeana, valorile ei fondatoare, incat e hotarat sa o zguduie din somnul dogmatismului multicultural ("multiculturalismul duce la mufticulturalism" 231) si corect politic pentru a-i arata dusmanii ce o asalteaza din exterior, dar mai ales din interior. Nu poate accepta sa asiste pasiv la sinuciderea pe care elitele intelectuale stangiste, media, politicienii fara viziune, "societatea civila" o injecteaza insidios in mentalul colectiv occidental. Ca om venit din Est, are instinctele inca nepervertite si ereditatea inzestrata cu anticorpi la sirenele ideologice. Este un cartezian, ii plac ideile limpezi si ferme, scrie nervos, memorabil, un personaj camilpetrescian care arde incandescent pana la alb. Iar printre jurnalistii romani este o rara avis prin calitatea si cantitatea informatiei, cultura istorica, franchetea atitudinii, stil. Are rarul curaj intelectual (cat mai valoreaza azi la bursa?) de a-si marturisi deschis optiunile, fara farfaslacuri "diplomatice", fara acea atat de falsa "obiectivitate" care ascunde las sub horbote de cuvinte cel mai adesea cinismul ori coloana vertebral-morala din plastilina. Este, deci, de partea Americii care este mai tanara decat Europa si nu si-a tocit cu totul instinctele de autoaparare, este de partea civilizatiei europene in confruntarea finala cu Islamul, este pentru folosirea cuvantului exact (semn, cum stim, al adevaratei sanatati spirituale), fara stupidele eufemisme ale limbajului corect politic si insista sa-i spunem teroristului terorist, musulmanului musulman, criminalului criminal s.a.m.d.

---

Despre autor: