Aglomeratie maxima pe banca tehnica a Universitatii Craiova. De ieri, in staff-ul tehnic a fost cooptat si Nae Ungureanu, fosta glorie a "Craiovei Maxima", care a condus antrenamentul de dimineata al oltenilor, starnind confuzie printre fani si ziari
Aglomeratie maxima pe banca tehnica a Universitatii Craiova. De ieri, in staff-ul tehnic a fost cooptat si Nae Ungureanu, fosta glorie a "Craiovei Maxima", care a condus antrenamentul de dimineata al oltenilor, starnind confuzie printre fani si ziaristi, deoarece antrenorul principal Ovidiu Stanga nu a participat. Misterul a fost lamurit la finalul sedintei de pregatire chiar de catre Ungureanu: "Am fost contactat de Adrian Mititelu ca sa pun si eu umarul la o mai buna evolutie a Universitatii Craiova din postura de antrenor secund, pe care am acceptat-o avand in vedere ca am fost coechipier cu Costica Stefanescu, Ovidiu Stanga si Daniel Mogosanu si impreuna sper sa facem un lucru bun avand in vedere ca toti am imbracat, candva, tricoul Universitatii Craiova". De dimineata, acesta fusese prezentat jucatorilor de catre presedintele executiv Gheorghita Geolgau ca "antrenor la echipa". Iar Ovidiu Stanga nu a plecat de la Craiova decat invoit, el mergand pana in Olanda pentru un consult medical si pentru a mai trage cu ochiul la antrenamentele lui PSV Eindhoven, fosta sa echipa. Laudabil gestul lui Mititelu de a aduce langa echipa foste glorii ale clubului, insa directorul tehnic Costica Stefanescu, antrenorul principal Ovidiu Stanga si secundul Nae Ungureanu formeaza o echipa inedita, pentru ca cei doi sositi langa Stanga sunt antrenori cu o experienta mai mare decat a sa, plus ca va fi greu sa nu apara diferente de conceptie tactica si de alcatuire a echipei. Ca si cum Gigi Becali i l-ar aduce la Steaua ca secund lui Olaroiu pe Cartu si director tehnic pe Emeric Ienei. (B.G.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.