L.D.N., redactor in acele vremuri la Ilustratiunea Romana, spunea intr-unul dintre articole referitor la relatia femeii cu barbatul intr-o casnicie.

Daca pentru preocuparile mai mari, mai cuprinzatoare, i se oprea femeiei aproape orice pornire, in schimb pentru ocupatiile de interior, pentru gospodarit si cresterea copiilor i se dadea toata libertatea, impunandu-i-se chiar aceste datorii cu titlu de virtuti. Gospodinele indrumate pe aceasta cale au sfarsit prin a se inchina acestei preocupari facandu-si din ea un scop al vietii. Si iata-le din zori, cu cafeluta la capataiul barbatului ""stapan"", forfotind sa-i pregateasca imbracamintea cu grija de a-i face cat mai mult pe plac, gata sa primeasca orice imputare si sa se revolte numai dupa plecarea lui. Capriciile barbatului menajat sunt legi pentru ea; prilejuri de umilinta in prezenta lui si de blestem in singuratate. Apoi, dupa ce copiii pornesc la scoala petrecuti cu sfaturi lungi, inutile si niciodata ascultate; dupa ce barbatul proaspat periat de ""mana"" ei pleaca, incepe roboteala zilnica, grea, ametitoare. Ea face mare caz de toate lucrurile de nimic, ia atitudini serioase cand faptele nici na€™ar trebui bagate in seama, se vaita si isi varsa tot focul umilintei ei zilnice pe toti subordonatii ei. O, gospodinele scrupuloase si sotiile invechite sunt o pacoste la casa omului! (...) Ei bine, sa stie cei cari regreta femeia de eri, patriarhala, gospodina, a carei bucurie e biserica de Duminica dimineata si lingurita de dulceata dupa aceea; femeia care petrece ""in familie"" acompaniand in cor cu barbatii, romantele lautarilor, razand pentru orice, numai asa ca sa ia o atitudine; femeia aceasta burgheza, banala, stearsa, incepe sa dispara. Incepe spun, fiindca foarte putine sa€™au putut sustrage complet mediului inca invechit, prea putine au energie ceruta de asemenea situatii. Si daca ea se mai cultiva sufleteste, daca devine mai libera in fapte si in vorba, mai colorata si mai noua in fiecare situatie, oare asta e un rau? Femeia culta nu-si mai face din nimicurile vietii o tinta; ea chibzueste bine in executia faptelor pastrandu-si energia disponibila. Nici macar copiii nu mai formeaza centrul ocupatiei ei. Ea ii creste, are grija de educatia lor, dar nu se transforma in pedagog, mai mult sau mai putin ursuz si morocanos, care sa arate copilului ca este dator sa faca unele lucruri si nu altele. Femea, avand un ideal mai inalt si mai firesc, pentru care prezentul cu multiplele lui rosturi in familie nu e decat mijloc de realizare a planurilor ei, este mai ingaduitoare. Mama, gospodina si sotie, ea devine un conducator discret, dar diplomat, care dirijeaza totul cu mai mult succes. Dar toate aceste atenuari ale rostului femeii, asupra carora sa€™a insistat prea mult, ducand la o gresita preocupare a acesteia, nu vin decat prin cultura si numai prin ea. Fiindca oricat de ""noui"" ar fi vremile, daca fiecare femee nu este pregatita, nu se poate emancipa de vechile prejudecati si apoi nici nu poate sa-si indeplineasca rolul ei, devenit atata de complex. Trebue sa spunem ca viata femeii sa€™a complicat si a devenit mai grea, caci pe langa ca i-au ramas datoriile cunoscute, si-a adaugat si pe acelea cari pana acum erau numai apanajul barbatului.
(9 mai 1931, Ilustratiunea Romana)

""Barbatii nu vor sa inteleaga ca ele au aceleasi drepturi la viata si sunt in fond tot atat de oameni ca si dansii. Lor le-a placut sa le inconjoare cu rozul fanteziei sentimentale, sa le idealizeze si sa le cante chiar atunci cand realitatea nu se dovedea aidoma. Apoi, cand sufletul potolit de atata navala de sentiment se linistea, cand lucra mai eliberat de rococo-urile imaginatiei, el se gasea in fata prozei pe care o reprezinta femeea, de unde si deceptia lui fireasca. Si cand femeea a inteles ca barbatul o vrea altfel decat a facut-o natura, a sfarsit prin a da impresia ca este pe gustul lui, chiar daca in fond nu era asa."" -
O cititoare, la Discutii femenine, 12 august 1931, Ilustratiunea Romana