Dupa ce au inventat sauna, finlandezii i-au inchinat un imn. In mijlocul padurii sau in centrul oraselor, camerele
cu aer fierbinte ii ajuta pe oamenii nordului sa supravietuiasca frigului si noptilor polare.

La miezul noptii, in inima tundrei, intre brazi si reni, o casuta forfoteste de oameni. Soarele a apus, insa lumina lui insenineaza cerul de parca ar fi dupa-amiaza. Cararea spre sauna trece pe langa parau si se opreste in pridvor, unde prosoapele stau la uscat. Intram in baia de aburi - o camera cu peretii de scanduri geluite, marginita de trepte. Un cadran arata 60 de grade, iar rasuflarea iti sta locului la o temperatura ""numai buna"" pentru incalzire. ""Sauna incepe din momentul in care ti-ai luat prosopul si ai pornit spre dusuri. Tot drumul trebuie sa te gandesti la cat de bine ai sa te simti. Sauna se cheama cand iti lasi hainele in vestiar, sauna faci si cand dai drumul la dusul cald sa iti pregatesti corpul"", spune Tuomas, un finlandez crescut la 100 de grade. Baiatul pune intr-una butuci pe foc si improasca suvoaie de apa peste pietrele ""inrosite"".
SECRETUL. Aburii fierbinti iti umplu pieptul si ard plamanii. Cu narile subtiate respiri in vreme ce creierii sfaraie si ochii ti-au ramas ficsi in podea. Tuomas, 26 ani, e fiul unui legendar vanator de reni din Laponia finlandeza. Tatal sau a fost omorat in Norvegia, pe cand isi cauta turmele - era un vanator care prindea cu lasoul cei mai multi reni in cel mai scurt timp. Alti vanatori i-au furat renii si l-au impuscat la adapostul viscolului si taigalei. Feciorul canta ""jojk-ul"", un fel de balada despre vanatorii de reni. ""Daca simti in piept rasuflarea, mai trebuie sa stai. Daca ai senzatia ca furnicile misuna pe picioare, atunci poti sa iesi"", Tuomas isi intrerupe cantarea.
Sudoarea curge ca si cum trupul s-ar stoarce prin toti porii. ""E doar o senzatie. De fapt jumatate din apa de pe tine este de la aburi, explica alt finlandez, Jaakko, in vreme ce starneste jarul in soba. Sa stii ca plita electrica nu e indicata pentru sauna, focul de lemne da variatiile de temperatura pe care corpul le suporta cel mai bine."" Jaakko nu a implinit inca 30 de ani, este tot sami, adica lapon, insa el s-a indepartat de traditiile poporului sau. Lucreaza ca macelar de reni in Norvegia, unde primeste un salariu de aproximativ 2.000 de euro, in functie de cati reni injunghie zilnic.
INFIERBANTARE. Termometrul urca la 80 de grade - temperatura potrivita pentru femei, in vreme ce barbatii au nevoie de 100 de grade pentru a-si curata pielea de bacterii. Asemenea incercari supraomenesti au loc saptamanal in fiecare casa, iar finlandezii respecta traditia pana si in blocurile de la oras, unde pe fiecare palier exista cate o sauna comuna - loc de intalnire si pretext de socializare. Tovarasul Lenin proiectase bucatarii comune pentru facilitarea relatiilor inter-umane in cadrul imperiului sovietic, insa proiectul sau nu a trecut de faza de proiect. Pe cand in Finlanda sauna comuna a ramas o traditie populara la nivel de mase.
Jaakko marturiseste ca adevarata sauna finlandeza este cea mixta, cand barbatii stau impreuna cu femeile, ""pentru ca in nord viata e asa de-a dracului, incat nu mai exista reguli"". Absent, Tuomas canta imnul saunei si isi loveste spinarea cu crengi frumos mirositoare, scoase dintr-o caldare cu apa rece. Ramurile au darul de a inmiresma pielea si de a o curati. Iti simti inima lovind coastele si pricepi ca a venit ceasul sa mergi la rau. Sauna traditionala e construita langa o apa, astfel incat dupa ce ai iesit din focul iadului sangele sa iti clocoteasca in valurile reci.
""Corpul e prea infierbantat sa simta temperatura de aproximativ 5 grade"", explica Jaakko, de parca ar tine o lectie de fizica in mijlocul tundrei la trei dimineata. Alergi catre parau fumegand ca un taciune si pe mal ai doua posibilitati: ori te arunci in gol deasupra luciului, ori te scufunzi incetisor.

Imnul saunei

Cuvantul ""sauna"" provine din finlandeza si inseamna ""casa unde se face baie cu aer fierbinte"". Obiceiul imbaierii
cu aburi a pornit din Finlanda
si Rusia. Finlandezii, innebuniti dupa sauna, i-au dedicat chiar un imn, din care va prezentam un fragment: ""O, Doamne, lumineaza-mi calea/
Si binecuvanteaza-mi sauna!/ Ma spal, ma sterg si ma lovesc/ Cu baia de aburi ma linistesc/ Cand viata este grea, merg
sa fac sauna"".