Acum aproape jumatate de secol, in timpul primului stagiu de obstetrica-ginecologie, ii auzeam pe medicii experimentati vorbind despre nasterea fara dureri, pe atunci o mare noutate. Discutiile se terminau de obicei cu o gluma, astazi destul de rasuflata, care folosea sintagma din titlu. Gluma? Vorba sa fie. Viata pacientilor, inainte de anestezice, analgezice si antibiotice, era in mare pericol, cine supravietuia socului operator risca infectiile, cangrena, moartea. O amputatie era precedata de un pahar cu vin, in cel mai bun caz.

Pe campul de lupta, soldatul ranit primea un glonte si era sfatuit
sa-l tina strans intre dinti ca sa nu poata urla, de aici si expresia inca uzuala in limba engleza: ""to bite the bullet"", cu sensul de a rezista intr-o situatie foarte dificila. Sansele de a scapa cu viata erau ceva mai mari in inima bataliei decat intr-un spital, cel putin asa spuneau chirurgii din epoca, de multe ori depasiti si ei de ororile salii de operatie.
Acum mai bine de doua milenii, oamenii au observat ca banala coaja de salcie alina suferinta fizica (contine un principiu activ identic cu aspirina) ca si secretia laptoasa a capsulelor ne-coapte de mac, mai cunoscuta sub numele de opiu. Legenda spune ca Hanibal, invins de romani, s-a sinucis cu o supradoza de opiu, iar poetul Ovidiu ii lauda efectele fizice si mintale. Ceva mai prudent, Aurelius Cornelius Celsus scria in anul 30 al erei noastre, in tratatul ""De Medicina"", ca visele produse de opiu sunt foarte agreabile, dar trezirea poate fi cel putin neplacuta.
Pe la mijlocul secolului al XIX-lea incepe o adevarata ""epoca de aur"" in domeniul combaterii durerii, o data cu inventarea cloroformului. Regina Victoria este anesteziata in timpul nasterii Printului Leopold si laudele ei la adresa miraculoasei substante au contribuit la raspandirea fulgeratoare a anesteziei. Cum spune Thomas Dormandy, autorul unei carti de istorie medicala: ""Uneori si familia regala e buna la ceva!"".
Anestezia a prelungit viata oamenilor, dar a si scos la iveala o ""epidemie muta"", durerea cronica. Tratamentul ei a fost definit de cercetatoarea care s-a ocupat de subiect inca din anii a€™50, Cicely Saunders, drept ""speranta de a elimina disperarea"" din viata suferinzilor, care nu sunt deloc putini. Un om din sase este victima durerii cronice, tratata sau nu.
Pe langa mijloacele bazate pe date stiintifice isi mai fac inca loc unele ""leacuri babesti"", pungile cu gheata, compresele reci, feliile de cartof crud, cataplasmele cu frunze de izma creata, de multe ori de mare ajutor. De ce? Au fost descoperiti in pielea umana niste receptori numiti TRPM8 care monitorizeaza temperaturile intre 8 si 12 grade Celsius si care sunt ""activati"" de contactul cu substante care produc racirea pielii, mentolul sau un produs sintetic, Icilin. Ei blocheaza nervii ce transmit semnalele durerii, din pacate doar in durerea cronica, nu si in cea acuta.
Alcoolul nu produce o racire destul de intensa, ceea ce justifica observatia empirica lansata de Panikovski, cetateanul fara buletin de identitate, unul dintre eroii capodoperei semnate de Ilf si Petrov, ""Vitelul de Aur"", care afirma ca doar alcoolul l-a salvat, precizand ca nu a facut frectii, alcoolul pe dinafara nu ajuta.
Poate doar prin efectul placebo, bine cunoscut, dar inca insuficient studiat. Pacientii care primesc in loc de medicament un placebo, sustineau specialistii, se simt mai bine, dar nu sunt mai bine. Corect? Gresit! Efectul placebo produce schimbari neurochimice semnificative, uneori superioare actiunii medicamentului, ceea ce ar putea insemna ca exista o interactiune fizica intre gand si creier, ca de fapt controlul creierului asupra corpului este mult mai semnificativ decat se credea.
De aici si pana la revenirea la vechile metode de biofeedback sau la folosirea unor imagini linistitoare nu mai ramane decat un pas. Sa nu uitam ca nu putem reproduce senzatia de durere, ca nu exista o memorie reala a durerii. Altfel, cum ar mai avea curaj femeile pentru o a doua, a treia sau cine mai stie a cata nastere.
Eliberarea de spectrul durerii incepe cu Regina Victoria. Poate ca, asa cum scrie Mircea Horia Simionescu (Cronograful apocrif, XCI): ""Operat la vezica biliara, Ivan cel Groaznic ar fi fost un om bland, facator de danii si milostenii"". Preferinta mea personala se indreapta insa spre paragraful LXX al aceleiasi opere: ""Am fost plin de intelegere - spuse Vlad Tepes - , in unele cazuri am folosit dojana, iar in altele anestezia"".