In titlu nu am pus ghilimele la marfa, fiindca ma refer la sensul propriu al cuvantului. Ajuns cu treaba in Mexico City, mi-am soptit in barba ca, atunci cand o sa am ceva vreme libera, o sa vizitez cartierul de curve. Stravechiul cartier La Mercad (piata, in traducere), loc de curvasareala inca de pe vremea cand Mexicul era parte a Imperiului Spaniol.

Mi-am lasat portofelul acasa, am luat doar cateva zeci de dolari, fiindca fusesem avertizat ca in zona Mercad se fura nu doar prin indemanare, ci si cu pistolul la tampla. Mai intai am dat peste o piata imensa, unde mii si mii de oameni vand, facandu-si reclama prin racnete, cele mai diverse obiecte posibile, de la chiloti purtati pana la vase aztece facute-n China. Dupa ce am traversat cu greu toata multimea, am ajuns si la fete, pe Bulevardul San Paolo.
De toata mana

Primele curve isi fac aparitia chiar dintre tarabele negustorilor de piei de closca. Apoi, pe strada care este foarte lunga dai din juma in juma de metru peste cate o boarfa. Sunt de toate natiile, culorile, staturile si greutatile. Poti gasi indience indigene, negroide, femei cu trasaturi europene. Fete de 12 ani si babe de 60. Am vazut dame de peste 100 de kile si patachine slabe bat. Peisajul te nauceste prin diversitate. Preturile sunt modice. Initial, ""lucratoarele"" se arunca sa ceara un scor de 200 de pesos, adica vreo 20 de dolari americani. La ce foame si la ce concurenta e, pana la urma se multumesc dupa negocieri si cu 100-150 de pesos pe ora. Toate prestatoarele de servicii au in comun doua lucruri: o privire goala, imobila si papuci dintr-un plastic transparent, care imita sticla si le diferentiaza de trecatoarele care fac altceva. In Mexic, sa fii politist e in cele mai multe cazuri o activitate antreprenoriala. Un ofiter castiga oficial in jur de 300 de dolari pe luna, asa ca multi iau ""in grija"" pentru completarea veniturilor cate o retea de curve, niscaiva narcotraficanti sau o banda de panacotari.
Din ""predocumentare"" aflasem ca pe straduta San Tomas se intampla ceva special. Am pornit-o inspre acolo.
Licitatia

Cateva zeci, poate chiar peste 100 de barbati, de la functionari de banca in costum si fanti parfumati de Mexico pana la cersetori, stateau asezati intr-un semicerc larg. De pe poarta unei darapanaturi mari ieseau grupuri de cate 30 de fete. Fiecare din ele trecea prin tot semicercul, se faceau oferte si femeia pleca cu ala care dadea mai mult. Maestra de ceremonii, care dadea in spaniola datele tehnice ale marfii potentialilor clienti, era probabil o boarfa pensionara, o grasana de vreo 40 de ani echipata-ntr-un trening. Pretul de pornire era de 120 de pesos, dar se ajungea si la scoruri mari, de 300-400. Cei mai detasati de ce se intampla erau niste chelneri spilcuiti, cu papion, care treceau prin multime cu tavi pline de paharele de tequilla, cafele si tigari ""la bucata"" (2 pesos una). Mi-am dat seama ca unii de acolo sunt, de fapt, oamenii casei, pusi sa ""ridice masa"". Am vazut o fata tare frumoasa, inalta, cu sani mari, ochi usor oblici, par lung castaniu. Am spus ca dau 20 de dolari pentru ea. Tipa, care, lucru rar, vorbea binisor engleza, a inceput sa-mi spuna ca face orice, in timp ce matroana puhava imi explica faptul ca pot gasi foarte rar o mexicanca de 1,77 m. De langa mine, un mos cu aspect de pensionar militar a aruncat pretul de 300 de pesos. Am sarit la 350, maximum cat imi puteam permite. Batranul a spus 400 si am plecat spre casa cu coada intre picioare.
Victorie amara
A doua zi se parea ca am avut noroc. La putin timp dupa ce a fost aruncata pe piata fata, s-a pornit o ploaie torentiala. Cumparatorii s-au dus care-ncotro. Eu am plecat tinta spre patroana grasa si am zis ca, in calitate de unic licitator, dau 120 de pesos. Am fost introdus in bordel, care era, cred, o fosta baie de aburi. Avea multe separeuri micute, vopsite verde-praz, fiecare cu cate o canapea scorojita. Sub o inscriptie cum ca baia nu costa nimic, erau un jgheab pentru urinat si o chiuveta ruginita. Am ajuns cu fata intr-o gaura de-asta, iar ea mi-a pus mecanic un prezervativ. Am dat sa o mangai, mi-a ars una peste maini. Am intrebat-o ce e si mi-a raspuns ""No habla ingles"". Am iesit si am chemat sefa-n trening. Dupa o lunga discutie-n spaniola cu ""achizitia"", aia a spus in engleza: ""Claudia considera ca la cati bani ai dat nu meriti sa puna suflet. Doar ti-o suge sau normal, fara mangaieri"". Am plecat fara sa fac nimic.