Uniunea Nationala a Studentilor din Romania (UNSR) a semnat, ieri, un protocol de colaborare cu Ministerul Educatiei si Consiliul National al Rectorilor privind formarea unui organism care „sa asigure respectarea drepturilor si libertatilor studentilor sub formula unui parteneriat civic-institutional“. Aceasta initiativa are drept cauza cresterea alarmanta a numarului de nereguli ce au aparut in sistemul universitar, lipsa de interes a factorilor de decizie, precum si lipsa de informare a st udentilor cu privire la masurile ce pot fi luate pentru diminuarea coruptiei din facultati. „Din an in an, coruptia din toate centrele universitare ale tarii a ajuns sa ia proportii uriase, incepand de la spaga pentru ocuparea unui loc in camin pana la promovarea unui banal examen dintr-o sesiune obisnuita sau de licenta sau masterat“, asa cum ne-a declarat Florentin Gust, presedintele UNSR. Mai mult, reprezentantii organizatiei studentesti au recunoscut ca pentru a promova un examen, in afara de faptul ca studentul este obligat sa cumpere cartea profesorului, care costa in jur de 500.000 lei vechi, trebuie sa mai cotizeze pentru promovare cu „atentii“ cuprinse intre 300 si 1.000 de euro. In opinia lor, cele mai multe spagi se dau la universitatile de medicina, iar in topul centrelor de invatamant superior, pe primul loc se afla, de departe, Bucurestiul.
Despre autor:
Sursa: Gardianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Casa Regală a României, la Palatul Buckingham! Întâlnire cu Regele Charles a...
Sursa: kudika.ro