Motto: "In Romania se intampla mereu lucruri foarte interesante, pentru ca nu se intampla niciodata ce trebuie."
Asa cum accepta ca nu exista incompatibilitate intre geniu si lipsa de caracter, Jean-Francois Revel constata ca exista si eroi lipsiti de cap politic. Unul din personajele ce-l duc la aceasta concluzie este Gilbert Renault. Cunoscut sub pseudonimul de razboi "Colonelul Rémy", Renault a fost unul din oamenii "gratie carora Franta a incetat sa mai fie o tara ocupata in 1944", cum cu dreptate ne reaminteste Revel. Apropiat al generalului de Gaulle, atat in timpul rezistentei, cat si dupa razboi, Renault sfarseste sarac, in 1984, in totala dizgratie a gaullistilor, atat a celor ce lucrasera ca subordonati ai sai pe cand Colonelul Rémy era o figura legendara a rezistentei, cat si a celor care, in 1947, intrasera in RPF (Ressemblement du Peuple Francais), formatiunea fondata de general si in care Gilbert Renault a detinut functii cheie.
In 1950, fostul sef al retelei de informatii numarul doi din timpul rezistentei, Confrèrie Notre-Dame, publica in hebdomadarul Carrefour un articol ce nu avea cum sa le cada bine politic generalului si admiratorilor sai neconditionati. La 11 aprilie 1950, Jean Galtier-Boissière, fondator si director al publicatiei Le Crapouillot, nota intr-o pagina de jurnal: "Articol senzational al Colonelului Rémy in Carrefour, in care numarul unu al Rezistentei cere eliberarea lui Pétain si declara: este ce a vrut generalul de Gaulle sa spuna cand, intr-o seara, pe cand ii vorbeam cu amaraciune despre maresalul PÈtain mi-a raspuns <<Nu uitati - arcul Frantei are intotdeauna nevoie de doua corzi. in iunie 1940, i-a trebuit, in aceeasi masura, atat coarda Pétain, cat si coarda de Gaulle>>." Nici Revel, nici altii nu au avut vreo indoiala ca Renault spunea adevarul, dar lipsa de tact politic a marelui erou avea sa ia toata lumea pe nepregatite. In 1950 era prea devreme pentru asemenea marturisiri, ca sa nu mai spun ca pentru cultul personalitatii creat in jurul lui de Gaulle o asemenea indiscretie nu are cum fi decat intotdeauna inoportuna. Pana la tristul sfarsit al vietii sale, Renault nu a mai gasit pe nimeni gata sa-l asculte. Nici macar pe prietenul sau Revel, pe care, odata ajuns director al celebrului Express (1978), l-a rugat, in repetate randuri, sa-i puna la dispozitie cateva pagini de revista. "De fiecare data cand revenea" - noteaza Revel in paginile sale de jurnal - "ii explicam cu toata blandetea de care eram in stare ca, inainte de orice, o publicatie trebuie sa se ocupe de subiecte actuale, dar, intr-o buna zi, nu voi uita sa atest in scrierile mele personale ca nu ma indoisem de sinceritatea si acuratetea marturiei sale - ceea ce si fac aici."
Slaba consolare pentru Gilbert Renault, cumplita nedreptate fata de Colonelul Rémy.
Dincolo de concluzia ca, intr-un caz pierdut din start, incercarile obsesive de "a face lumina" nu pot sfarsi decat in chip tragic, marturisirile lui Revel despre Renault/Rémy contin si o nota cumva mai amuzanta. Desi se refera la o chestiune franceza, ea se aplica si altor popoare lovite de o stranie mintire de sine, de la individ la colectivitate. Scrie Revel despre nefericitul Renault/Rémy: "Ajunsese sa se autoconvinga ca toti francezii, fiecare in felul sau, fusesera niste rezistenti"/.../"Avea lacrimi in ochi, cand pleda pentru aceasta unanimitate nationala"/.../"Era atat de incapabil sa accepte ideea ca fie si un singur francez ar fi putut sacrifica interesele sarmanei patrii in favoarea inamicului, incat, contrazicandu-l, riscai sa-l faci sa izbucneasca in lacrimi."
De cate corzi are nevoie, simultan, un arc, stiu doar arcul si arcasii. Cate coarde incap in politica, stiu doar cei care pun batista pe tambal. Sau o iau.
P.S. In aceste zile, in care Timisoara mea natala pare mai vinovata decat toate Sodomele Securitatii si decat toate Gomorele Biroului Executiv al CC al PCR, compasiunea mea se indreapta spre toti cei care ne-au mintit cu cinism, s-au mintit pe ei insisi cu incapatanare si ne fac azi sa umblam pe strada cu capul in pamant din cauza unei rusini neasteptate si nedrepte cu noi. De la Mona Musca la Carol Sebastian, exista foarte multi oameni ce s-au bucurat de dragostea, admiratia, increderea sau doar de simpatia noastra. Azi, cand numele lor se bulucesc sa populeze lista cumplitei noastre amaraciuni, imi doresc sa pot judeca fara sa acuz si sa fiu neiertator fara sa condamn. Nu e usor, dar nici imposibil n-ar trebui sa fie.