Trei specialitati romanesti: dezbinare, divagare, defazare (III)

Daca deconspirarea serviciilor de securitate ale vechiului regim totalitar comunist ar fi doar menita sa inregistreze un fapt, lucrurile ar fi simple si cu certitudine pozitive. Nu este rau sa stim cine ce este si ce a facut. Frenezia absurda a discursului care insoteste acest proces in Romania probeaza, insa, imposibilitatea separatiei intre partea tehnica a deconspirarii legaturilor cu respectivele servicii si calificarea morala a activitatii acestora.
Orice abordare a lucrurilor din perspectiva morala - bazata pe diferenta, in ultima instanta arbitrara, dintre bine si rau - este de natura sa dezbine. Daca apar confuzii de principii fracturile sociale consecutive sunt devastatoare. Situatia este cu atat mai periculoasa cu cat definirea principiilor se face post factum. Presedintii de pana acum ai Romaniei post-comuniste, constienti de nevoia solidaritatii de interese si simtaminte a romanilor, in conditiile in care constructia unei noi ordini nationale coincidea cu integrarea tarii intr-o ordine internationala nu numai concurentiala, ci si in schimbare, au procedat cu prudenta atunci cand a fost vorba de devoalarea, evaluarea si condamnarea trecutului recent.
Presedintele Iliescu si-a justificat precautia in numele nevoii de legitimare a politicii de destin national prin consens national. Presedintele Constantinescu, situat pe o platforma morala diferita, a facut-o in numele nevoii de reconciliere nationala. Personalitate eminamente conflictuala si excesiva, presedintele Basescu a deschis dosarele trecutului, secondat si concurat de un partid liberal care, neavand ceva de propus pentru viitorul tarii, este fie atras de ideea restauratiei de dreapta, fie impins spre un anticomunism ostentativ menit a masca trecutul colaborationist al unora dintre noii sai lideri. Iata de ce punerile la punct se impun.
Unii sustin ca toata fosta Securitate - componenta informativa ca si cea contrainformativa, cea antitero ca si organele de ancheta, trupele de securitate, granicerii, pompierii - a fost criminala. Aceste institutii, exceptand organele de ancheta (asa zisa "politie politica"), exista, insa, si in democratiile consolidate. Este un motiv spre a ne indoi de justetea judecatilor globale. Mai mult, la saisprezece ani de la caderea comunismului real, ar fi cazul sa recunoastem ca lupta dintre capitalism si comunism in Razboiul Rece s-a purtat nu doar intre doua sisteme de valori morale, ci si intre interese geopolitice. Respectul pentru democratia occidentala nu trebuie sa ne duca la idealizarea Occidentului ca luptator animat exclusiv de promovarea binelui si libertatii. Exista o mare doza de egoism si cinism in actiunea externa a puterilor capitaliste. Nu orice rezistenta la avansurile lor este, deci, imorala.
Acceptand insa ca fosta politie politica a fost criminala, nu putem ignora faptul ca ea era doar o unealta printre altele, a unui sistem politic. Daca sluga este condamnabila, atunci cu atat mai vinovat este patronul - partidul unic care, cel putin in regimul ceausist, si-a subordonat Securitatea. Si de ce condamnarea sa se limiteze numai la fosta politie politica, iar nu sa vizeze si celelalte institutii de forta ca Militia sau Armata? Ori pe procurori si judecatori fara colaborarea carora multi opozanti nu ar fi ajuns la inchisoare? Dar si pe cei din industrie, agricultura, comert etc.? Cu totii - exceptand disidentii si somerii - au contribuit prin munca lor la mentinerea statului totalitar.
Un proces al comunismului este necesar tocmai spre a stabili caracterul vinovatiilor si a le ierarhiza. El este altceva decat procesul comunistilor dar si decat condamnarea comunismului. Un proces in care condamnarea este stiuta de la inceput este o farsa. Dupa cum tot farsa este procesul organizat de calai. Un proces in care judeca victimile este, insa, o razbunare. Ca unul care nu am fost nici victima, nici calau imi este greu sa ma pronunt in legatura cu colaborationismul detinutilor politici. Poti fi drept numai daca ai trecut tu insusi prin experiente similare celui judecat. La "pocaiti" ma deranjeaza mai putin trecutul decat tendinta de a impune intransigenta in judecarea trecutului celor care nu au motive sa se pocaiasca.
In aceste conditii, solutia ultima imi pare a fi reconcilierea. Nu prin ascunderea adevarului, ci prin nuantarea si dedramatizarea lui. Fostele tovarase de lagar comunist au purtat - fara rezultate pozitive - discutia despre deconspirare - inutila si necesara (sac!) - acum un deceniu. Romania este iarasi defazata. Azi in UE se desfasoara procesul celor trei "D" - care inseamna democratie, dezbatere, dialog, iar nu dezbinare, divagare, defazare - vizand scoaterea din impas a proiectului Europei politice. De rezultatele lui depinde viitorul Romaniei.
Romania trebuie sa se implice cu tot ceea ce are mai bun, evitand dezbinarea si divagarea pe teme legate de trecut. Destinul european al Romaniei nu poate fi construit nici de fostele victime si nici de fostii calai, nici de nepriceputi si nici de nenascuti. Sarcina constructiei trebuie si poate fi asumata doar de o societate romaneasca impacata cu ea insasi.

---

Despre autor: