Romania a facut mari progrese in procesul de adoptare a standardelor europene, dar nu si-a indeplinit inca toate obiectivele, a declarat, ieri, la reuniunea anuala a Corpului Diplomatic, ministrul de stat pentru Europa al Republicii Federale Germania
Romania a facut mari progrese in procesul de adoptare a standardelor europene, dar nu si-a indeplinit inca toate obiectivele, a declarat, ieri, la reuniunea anuala a Corpului Diplomatic, ministrul de stat pentru Europa al Republicii Federale Germania, Gunter Gloser.
Oficialul german a subliniat ca in ultimul raport de monitorizare al Comisiei Europene s-au punctat deficiente clare in ceea ce priveste functionarea statului de drept si lupta impotriva coruptiei din Romania.
"Actele arbitrare din partea functionarilor statului sau a politiei sunt inacceptabile. Delictele trebuie anchetate fara nici un avantaj acordat celui anchetat din cauza statutului sau a legaturilor sale politice", a spus ministrul german.
De asemenea, el a aratat ca si dezvoltarea economica are nevoie de institutii ale statului care sa functioneze in mod corect. "Numeroase companii se plang in legatura cu nesiguranta legislativa si chiar unele interventii arbitrare. In mod particular, companiile germane ar fi mai dispuse sa investeasca si sa opereze in Romania daca s-ar indeplini asteptarile lor in ceea ce priveste respectarea legii", a spus Gunter Gloser.
Totodata, Gunter Gloser a avertizat ca, daca pana la Raportul din aceasta toamna nu vor fi rezolvate deficientele mentionate, Comisia Europeana va recurge la impunerea unor clauze de salvgardare pentru domeniile aferente. Ministrul german si-a aratat convingerea ca autoritatile romane fac tot posibilul pentru corectarea acestor probleme si a tinut sa remarce progresele care s-au facut in alte domenii.
Oficialul german a apreciat faptul ca dupa aderare Romania vrea sa joace un rol constructiv in ceea ce priveste dezbaterea privind tratatul constitutional, sprijinirea perspectivei europene a tarilor din Balcanii de Vest, dezvoltarea instrumentelor politice de vecinatate europeana pentru toate tarile din spatiul Pontic.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.