Flamingo International deschide astazi cel mai mare magazin de electronice, electrocasnice si IT&C - Flanco World din Romania, cu o suprafata de 3.500 metri patrati si peste 2.500 de produse expuse. Noul centru este pozitionat in complexul comercial
Flamingo International deschide astazi cel mai mare magazin de electronice, electrocasnice si IT&C - Flanco World din Romania, cu o suprafata de 3.500 metri patrati si peste 2.500 de produse expuse. Noul centru este pozitionat in complexul comercial Baneasa Business Center, iar planul de dezvoltare a lantului Flanco World include deschiderea a inca 2 noi magazine pana la sfarsitul anului 2007, ajungand astfel la un total de 6 magazine.
Deschiderea celui mai mare magazin Flanco World din Romania prilejuieste prima prezenta oficiala a Jiri Rizek in noua sa calitate de Retail Managing Director in cadrul grupului Flamingo International. Rizek si-a inceput activitatea in Romania pe 1 august 2006, si aduce o expertiza noua bazata pe experienta sa anterioara de 12 ani ca manager in cadrul unor cunoscute companii de IT&C si electrocasnice din zona est-europeana.
"Am preluat functia de Retail Managing Director la Flamingo International intr-un moment de transformari majore, cea mai importanta dintre acestea fiind integrarea cu succes a retailerului Flanco in grupul Flamingo. Consider ca aceasta integrare aduce cu sine avantaje competitive deosebite, Flamingo acoperind in prezent intregul segment al produselor IT, comunicatii si electrocasnice, prin cele 4 concepte de retail operate in Romania: Flanco, Flanco World, Flamingo Computers si Future Shop", declara Rizek.
Flanco World este un concept de retail de suprafete mari, de peste 1.800 mp, dezvoltat si implementat cu sprijinul unei firme de consultanta straina, specializata in activitati de retail.
"Amplasarea primului magazin Flanco World din Bucuresti in aceasta locatie nu este deloc intamplatoare. Orasul se extinde spre nord iar zona Baneasa devine astfel dintr-un teren viran in urma cu doar cateva luni, una dintre cele mai importante zone comerciale din Bucuresti", declara Violeta Sarbu, Director de Marketing Flamingo International.
La nivelul grupului continua procesul de integrare a retailerului Flanco, inceput in luna mai a acestui an. Sediile centrale Flamingo si Flanco functioneaza impreuna, fuziunea de personal a fost finalizata, iar oferta magazinelor Flanco a fost imbogatita cu produse comercializate anterior numai in reteaua Flamingo.
Grupul Flamingo International cuprinde trei lanturi de retail: Flanco, Flamingo si Future Shop si o companie de distributie a produselor IT, FDC. Cele trei lanturi de retail comercializeaza produse IT&C, electronice si electrocasnice, atat in Romania, cat si in Bulgaria si Serbia-Muntenegru.
Flanco, prin reteaua sa de 98 de magazine, isi mentine pozitia de lider in retailul de electronice si electrocasnice in ceea ce priveste productivitatea magazinelor si a personalului, exprimate in vanzari per suprafata, respectiv vanzari per angajat. Flamingo este liderul pietei de IT&C din Romania, iar compania de distributie Flamingo Distribution Center (FDC) din cadrul grupului isi desfasoara activitatea in sapte tari, una dintre cele mai importante fiind Olanda, din care se realizeaza si distributia regionala. Din iunie 2005 Flamingo International este cotata la Bursa de Valori Bucuresti.
Flamingo International a incheiat primul semestru al anului cu o pierdere de 4,2 milioane euro fata de un profit net de circa 33.400 de euro in aceeasi perioada a anului trecut. Rezultatele la sase luni ale grupului Flamingo le includ si pe cele ale Flanco, insa datele Flanco au fost incluse doar pentru perioada mai-iunie, dupa finalizarea achizitiei.
O mare parte din pierderea raportata a fost cauzata de rezultatul inregistrat de Flanco, in conditiile in care pe datele neconsolidate Flamingo International avea o pierdere de 1,74 milioane de euro.

Altex Megastore la Sfantu Gheorghe


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.