Filmul romanesc la Budapesta
Publicul din Ungaria va putea viziona intre 21 si 28 septembrie douasprezece filme ale unor regizori precum Lucian Pintilie sau Cristi Puiu in cadrul evenimentului "Zilele filmului romanesc la Budapesta". Proiectiile se vor desfasura la Cinematograful Urania, un complex de sali din capitala ungara. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Roman (ICR) din Budapesta, in parteneriat cu Ministerul Educatiei si Culturii din Ungaria. Astfel, vor fi proiectate filmele de lungmetraj: "Italiencele" (2004), regia Napoleon Helmis, "Ryna" (2005), regia Ruxandra Zenide, "Legaturi bolnavicioase" (2005), de Tudor Giurgiu, "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii" (2006), de Catalin Mitulescu, si "A fost sau n-a fost?" (2006), de Corneliu Porumboiu. In plus, vor fi vizionate scurt si mediumetrajele: "Apartamentul" (2004), de Constantin Popescu, "Visul lui Liviu" (2004), de Corneliu Porumboiu, "Tertium non datur" (2005), de Lucian Pintilie, "Un cartus de Kent si un pachet de cafea" (2004), de Cristi Puiu, si "Challenge Day" (2005) de Napoleon Helmis. (M.A.)
Sibiu, pe lista UNESCO
Un expert al ICOMOS, International Council on Monuments and Sites, Werner Desimplaere, va analiza in aceasta saptamana posibilitatea includerii orasului Sibiu pe lista ansamblurilor monumentale din Patrimoniul Mondial UNESCO. Werner Desimplaere este urbanist si coordonator de proiecte in domeniul conservarii monumentelor istorice. El se va intalni joi cu oficialii Ministerului Culturii si Cultelor. Potrivit lui Nistor, Romania va sti daca centrul vechi al Sibiului va intra pe Lista UNESCO, in noiembrie 2007. (D.C.)