Presedintele Basescu, vioi si nelinistit ca o soparla la soare (aceste reptile simpatice pentru unii - isi fac chiar coliere din ele - antipatice pentru altii, se misca cu atat mai iute, cu cat parjolul este mai mistuitor), a dat dezlegare la popi.

Dupa politicieni si oameni de afaceri, plimbati cu catuse sau interogati la televizor, a venit randul sfintiilor lor la marturisire publica. Ierarhii, uniti in conclav, cu potcapuri aurite si barbi, au votat unanim acordul deconspirarii, siguri ca lumea clerului, ascultatoare doar de porunca divina, nu s-a logodit niciodata in spatele altarului cu Dracul. E un lucru bun, dar, ca toate celelalte, picat cam tarziu. Tortionarii bunicului si tatalui meu au murit. Au murit si victimele, bunicul si tata, ultimul interogat in pivnitele securitatii din Ploiesti, cu proiectorul in ochi, saptamani in sir, pentru o vina imaginara, pana la pierderea echilibrului de sine.
Cat de mare e crima unui popa care a tradat secretul spovedaniei? Voi apela la o poveste care m-a marcat in tinerete si pe care, reistorisita in stilu-i inconfundabil, am gasit-o la Tudor Arghezi. Intr-o parohie franceza e gasit asasinat cu lovituri de ciocan in cap un abate batran, iubit de toti enoriasii. Crima a zguduit. Asasinul trebuia musai prins. Banuiala s-a concentrat asupra unui preot tanar, JÃĒrome, dintr-o parohie subalterna, singurul care putea beneficia, prin promovare, de moartea batranului. Tanarul preot a fost judecat in catuse, in fata multimii insetate, gata sa-l sfartece. Inainte de a fi decapitat, tanarul prelat, scolit la Vatican, a spus: ""Nu eu l-am ucis pe abate"". In rest, nici un alibi, nici un argument care sa-l apere. A murit senin, ceea ce a accentuat ideea multimii ca e un monstru. Ghilotina a adus multumire peste acel tinut, iar parintii ghilotinatului au fost alungati, sa li se piarda urma.
Dupa zece ani, o batrana cere preot la capatai inainte sa-si dea obstescul sfarsit. Trecusera zece ani de la crima. ""Eu l-am omorat pe abatele batran"", se confeseaza muribunda. ""Eu sunt criminala."" De ce n-ai spus pana acum, femeie? - o intreaba duhovnicul. ""Am spus. M-am spovedit, zice ea, preotului tanar, cel care a fost decapitat in locul meu. El stia, dar nu m-a tradat."" Cu alte cuvinte, preotul tanar a dus cu el in mormant secretul nestirbit al spovedaniei.
Cutremurator. Preotul prefera sa fie ucis, cu toate ca detinea, ca nimeni altul, secretul mortii batranului abate. Spovedania, mai presus decat juramantul medicului, mai presus decat obligatiile de profesie si constiinta ale avocatului, e mirul, si liturghia, si harul, si clopotul in asfintit al bisericii, tanguindu-se lui Dumnezeu si numai Lui. Preotul, cel banuit ca-si implineste menirea credintei cu har, cel invrednicit cu smerenie duhovniceasca, prefera sa moara decat sa tradeze spusele in confesional ale unui suflet chinuit.
E o poveste din lumea catolica. Religios, zice-se, mai riguroasa decat a noastra. O repovestesc
intr-o clipa in care biserica, prin
slujitorii ei, se supune unei cazne, unei umilinte, dar pana la urma unei legi valabile pentru toti.
Am avut preoti care au dat fuga la securitate sa raporteze confesiunile credinciosilor sau norocul a facut, ca natie demna, sa avem doar pazitori ai spovedaniei ca parintele JÃĒrome? Cati preoti JÃĒrome are ortodoxia romana si cate Mone in sutana? Trag nadejde ca acest recensamant de pacate, necesar si dizgratios, nu se va termina ca toate celelalte cu convingerea ca nu mai avem nici
biserica si ca nu mai e nimic curat in Romania, singura noastra izbavire fiind Traian Basescu.