Ion Iliescu crede ca deconspirarea fostilor securisti se face prea incrancenat. De ce sa n-o facem zambind, cum se facea pe vremuri infierarea dusmanului de clasa? Deschiderea dosarelor aduce, dupa Iliescu, daune la nivelul capitalului politic, creeaza neliniste, tulbura tara. Asta nu inseamna, adauga intelegator fostul aparatcik, ca Securitatea nu trebuie deconspirata. Lui Ion Iliescu i-a revenit memoria. Si e foarte combativ. A recunoscut ca "toata Securitatea a facut politie politica!" si mai mult decat atat. "Tot ce a facut Securitatea a fost politie politica". "Oricine a fost informator, a semnat un angajament, a dat note informative, pozitive, negative sau neutre, acela a facut politie politica"! Toti, mai putin detinutii politici. Un dram de intelegere fata de cei carora le erau smulse vorbele cu clestele de cuie. Un pic de compasiune pentru detinutii politici siliti sa devina turnatorii Securitatii. Stie. El, Iliescu, a fost omul cel mai urmarit de Securitate!
Supriza a fost mare. Unii s-au mirat ca marturia n-a fost facuta la "Suprize, surprize", sa planga norodul, odata cu Andreea Marin. Sa planga victimele revolutiei, urmasii si bucurestenii ciomagiti de securistii spoiti in mineri. Sa planga liberalii, pentru dolarii facuti la copiator si taranistii care au ramas cu o gaura in sediu, de unde tot securisti spoiti in mineri au luat un seif, ramas acolo de pe vremea cand Iliescu era marginalizat la "Ape"!
Chestia cu deconspirarea a vrut s-o faca si el prin anii '90. A fost timid, s-a jenat. Ar fi fost considerat un ipocrit. Cine s-ar fi asteptat la asa ceva de la un bolsevic? A vrut chiar sa dea un spatiu mai generos pentru CNSAS, insa i-au spus unii cat iau oamenii de acolo sa linga dosarele.
Lui Ion Iliescu i-a revenit memoria, cel putin partea crutata de spalatul pe creieri in scolile comuniste pe care le-a urmat. Isi aminteste cate a patimit cand era politruc sub comunisti. Era urmarit de trei masini de securitate si cand era sef peste Securitatea din Iasi. El ii controla pe cei din Iasi, nu si pe cei de la centru. Ce nu-si aminteste Ion Iliescu si ceilalti ca el e ca bosii din partid erau primii la numit, avansat sau degradat securisti. Si ca, pe linie de partid, tot ei erau primii si la spovedaniile individuale. Pana la Securitate, turnatoriile treceau prin dosarele de cadre ale organizatiei de baza. Ion Iliescu stie ca daca va fi deconspirata Securitatea, el nu va fi gasit pe statele de plata. A platit toata viata de partid.
Memoria lui Iliescu e o ca o dantela veche. Plina de gauri si de franjuri. Nu-si aminteste de Canal, pe atunci studia in tara canalelor construite cu detinuti politici, cu cei care nu erau in Gulag. Nu-si aminteste nici procesele de dupa revolutia ungara, soldate cu ani grei de puscarie. Era sef la studenti si, apoi, ca recompensa, ministru al Tineretului. Nu-si aminteste de revolutia culturala, de foametea din anii '80, nimic de politica demografica a lui Ceausescu, nimic de alimente rationalizate. Nimic despre frig, nimic despre frica din oasele romanilor, indusa de Securitate.
Lui Iliescu ii plac amintirile, dar ele suna ca un basm de adormit copiii. Nu e vorba despre evenimentele de dinainte de '89, perioada pe care fostii politruci si-o amintesc fragmentar, din instinct de conservare, ci si despre perioadele de Presedintie care au fost pentru Ion Iliescu premiul pentru disidenta lui de-o viata. Uita cum a protejat securistii sub mantaua armatei, cum s-a nascut SRI-ul in martie '90, stropit cu sangele tulburarilor de la Targu-Mures, cum in fruntea SRI-ului a fost numit un fost colaborator al Securitatii, care a ales doar floarea Securitatii, numai profesionisti si patrioti, inclusiv pe Merce si altii ca el, care facusera politie politica la greu. Uita cum i-a strans la piept ca pe copiii lui pe toti fostii generali de securitate care au gasit la Cotroceni un acoperis si o paine pe masa, ca in vremurile bune.
Ion Iliescu uita ca de la SRI, odata numit paznic la dosarele Securitatii, s-au zburatacit multe file "compromitatoare", incepand chiar cu Corneliu Coposu, ajungand apoi in paginile publicatiilor porcului national, devenit intre timp coleg de partid. Nu uita sa-si compare suferintele din marginalizat in seraiul nomenclaturii cu chinurile si patimile detinutilor politici, de parca Iasiul si Timisoara ar fi fost tot una cu Sighet, Pitesti, Gherla si Aiud.
Lui Ion Iliescu i-a revenit o memorie parsiva pentru ca stie cum arata memoria arhivelor securitatii. Impreuna cu partidul lui, alalalt, a fost unul dintre creatorii si beneficiarii ei. O memorie ca o dantela veche, o zdreanta bine spalata, calcata cu fierul incins la rosu, plina de gaurele si de franjuri, mancata de molii si imbibata cu arsenic bolsevic.
O memorie ca un blestem!