"Noi, rosienii, vrem minerit!" - striga o tinerica exaltata, la "dezbaterea" desfasurata saptamana trecuta, la Romexpo, cu privire la controversatul proiect Rosia Montana. Facea parte din lotul de localnici care isi incepeau invariabil discursul cu "Multumim firmei Gabriel". Fiecare dintre ei stia perfect ce are de spus. Fiecare aborda tema dintr-un unghi diferit de al colegilor imbracati in tricoul investitorilor canadieni. Fiecare punct pe care compania dorea sa-l marcheze isi avea vorbitorul sau. Un singur mesaj se repeta cu obstinatie (in afara de recunostinta pentru "salvatorii" de peste hotare). Un mesaj nelinistitor. Acela ca numai localnicii au dreptul sa decida ce se va intampla la Rosia Montana. Ca restul romanilor se baga in vorba neintrebati. Ca nu e treaba noastra. Idee sugerata, dealtfel, si intr-un chestionar pe care participantii erau invitati sa-l completeze - nu ca sa-si spuna parerea despre proiectul propriu-zis, ci ca sa evalueze calitatea "dezbaterii". La final, se punea intrebarea care este legatura chestionatului cu Rosia Montana. Are acolo parinti, frati, prieteni? Am scris: "Traiesc in Romania". Nu e de ajuns?
Proiectul avansat de "Gabriel Resources" nu este o problema locala. Ne intereseaza pe toti. Am sa explic de ce.
Cine va plati daca lucrurile vor merge prost la Rosia Montana? Daca poluarea va genera epidemii de boli profesionale? Daca rata cancerelor va exploda? Cine va suporta cheltuielile medicale? Dar, daca se vor naste copii malformati? Cine va plati tratamentele, scolarizarea, programele de insertie sociala? Se vor descurca singuri rosienii? Nu. Noi, contribuabilii din toata tara vom fi obligati sa achitam facturile.
Dar daca se va produce o catastrofa, cum s-au intamplat atatea? Ar putea vreun guvern (oricare ar fi el) sa-i lase pe managerii canadieni sa se descurce, sau ar trebui sa intervina? Si daca, investitorii nu-si vor indeplini promisiunile? Daca vor urma un model foarte raspandit in bransa - acela de a declara falimentul in clipa in care zacamintele sunt pe cale sa fie epuizate? Pe principiul "prinde orbul scoate-i ochii". Cine va plati atunci oalele sparte? Cine va suporta costurile "curateniei"? Localnicii? Nu, noi toti.
Scenariul nu este catusi de putin neplauzibil. Precedente tragice exista cu duiumul. In plus, in spatele unei publicitati agresive, investitorul principal ascunde multe detalii suspecte. "Gabriel Resources" este o firma minuscula, lipsita de experienta in domeniul mineritului. A fost infiintata de un "off-shore" din insulele Barbados, sub patronajul traficantului de droguri Frank Timis. Un personaj mai mult decat dubios, de care compania canadiana sustine ca s-a debarasat. El a fost initiatorul Proiectului Rosia Montana. Un proiect in care statul roman urmeaza sa primesca doar 2 la suta din valoarea aurului extras. Ma tem ca valoarea "comisioanelor" platite pe sub mana ar putea fi mai mare. Altfel nu-mi explic de ce, de ani de zile, autoritatile se prefac ca nu vad ce se intampla la Rosia Montana. Par sa nu observe ca intreaga regiune a devenit deja mosia lui Gabriel, care face legea asa cum ii dicteaza interesele. Compania a cumparat aici nu doar pamantul, ci si notabilitatile locale. Majoritatea consilierilor de la primarie sunt in prezent angajati ai firmei - impreuna cu nevestele, copiii si cumetrii. Probabil de aceea nu protesteaza ca "salvatorii din Canada" au lasat in paragina cladirile achizitionate, accelerand fortat depopularea zonei. Ba chiar dau o mana de ajutor, descurajand orice alta initiativa care ar putea crea locuri de munca. Responsabilii de la "Gabriel Resources" au tot interesul sa creeze o imagine cat mai dezolanta la Rosia Montana. Pentru a convinge ca mineritul aurifer este singura solutie a unei probleme pe care chiar ei au exacerbat-o.
In noiembrie 2004, Traian Basescu, pe atunci candidat la presedintie, declara ca sustine Proiectul Rosia Montana "pentru ca, pana in momentul de fata, nimeni nu a dat o alternativa oamenilor din zona". "Cand o alternativa viabila va aparea, imi voi reconsidera punctul de vedere" - a explicat Basescu. Astazi, seful statului nu ne mai poate canta acest slagar, care ramane luxul exclusiv al opozitiei. Puterea are responsabilitatea crearii alternativelor.
Presedintele tarii nu poate sustine - fara sa se descalifice si sa se umple de ridicol - ca otravirea cu cianuri a Muntilor Apuseni este singura solutie care ar asigura un trai decent celor cateva mii de oameni din Rosia Montana. Ca cele 1600 de locuri de munca promise de "Gabriel Resources" (in perioada de constructie a minei, in cea de exploatare ramanand doar 600) vor salva populatia din regiune. Ca nu exista alta cale. Daca Romania nu poate oferi altceva, ar trebui probabil sa emigram cu totii. Sau sa ne grabim la urne.