Dupa trecerea a mai bine de jumatate din anul 2006, economia romaneasca arata astfel: dezinflatia merge mai bine decat prognoza BNR (si datorita amanarii unor cresteri administrative de tarife); productia are o dinamica ce sugereaza ca industria a amortizat relativ bine socurile anului trecut (PIB-ul a crescut, probabil, cu peste 6,5% in sem. 1); productivitatea muncii pe sem. 1/2006 a fost cu 10% superioara celei din sem. 1/2005, veniturile bugetului public la finele lui iulie erau cu cca 23% peste cele din perioada ian.-iulie 2005; somajul era de 5,3% la finele sem. 1. Aceste date contin stiri bune, dar interpretarea lor trebuie sa fie echilibrata. Nici extaziere, cum intalnesti la unii, dar nici recuzare pe toata linia, cum fac altii.
Sa dau exemple de nuantare a unor interpretari pe care le consider excesiv de negative. Putem avea obiectii metodologice fata de masurarea inflatiei, dar este incorect sa punem la indoiala mersul dezinflatiei, cel putin in acest an. Este adevarat ca avem o productivitate foarte scazuta in economie (fata de media din UE) si ca anul 2005 a ingrijorat serios in aceasta privinta. Dar in sem. 1 din 2006, evolutia productivitatii, in ansamblu, a fost pozitiva (fie ea realizata prin reducere de personal). Intrebarea cheie este daca in anii ce vin productivitatea ne va ajuta sa limitam deficitele externe. Este iarasi adevarat ca salariul real nu a tinut pasul cu cresterea PIB-ului in 2006, dar nu putini romani au venituri nesalariale importante (in care includem si veniturile din economia subterana). Iar creditul bancar a suplimentat veniturile disponibile la nu putini cetateni. Se afirma ca se produce mult pe stoc. Dar dinamica cifrei de afaceri in industrie fata de productie nu a fost mult diferita in sem. 1, a.c. In plus, este posibil sa asistam la o refacere de stocuri in anumite sectoare.
Pe de alta parte, nu este bine sa cadem in extrema cealalta, in neglijarea slabiciunilor economiei noastre. Desi rata de formare a capitalului a crescut ca pondere in PIB, datele nu indreptatesc sa afirmam ca PIB-ul poate creste cu peste 6,5% anual in mod durabil; adica, o crestere a PIB-ului peste acea cifra nu ar sustenabila. Trebuie examinata aici structura investitiilor, daca ele asigura transfer de tehnologie inalta. Aceasta judecata trebuie pusa in relatie cu deficitele externe. Cum bine au sesizat unii, la investitii straine directe sunt incluse si imprumuturi intra-firma, ceea ce arunca o alta lumina asupra volumului lor. Somajul este mic, dar sa nu uitam ca avem un export masiv de forta de munca si piata muncii interne in anumite domenii este tensionata. Este bine sa fie diminuat CAS in mod curajos, pentru a stimula oferta de slujbe.
Executia bugetara in 2006
s-a soldat pana acum cu o crestere spectaculoasa a veniturilor fiscale. Spre deosebire de 2005, este probabil ca acest an sa consemneze o crestere a incasarilor din impozitul pe profit, ca pondere in PIB (dar inca inferioara ponderii din 2004). Si la impozitul pe venit s-ar consemna o evolutie similara. Mult cresc in schimb incasarile din TVA, pe seama consumului. Consumul si cresterea fiscalizarii economiei (cota unica extinsa, plus noi taxe si impozite) pot aduce veniturile proprii ale bugetului la peste 32% din PIN in 2006. Dar repet, aceasta realizare s-ar datora, alaturi de cresterea rapida a PIB-ului, si extinderii fiscalizarii. Disputa intre cei care elogiaza si cei care recuza cota de 16%
trebuie purtata pe tema urmatoare:
cu fiscalitatea actuala asiguram cresterea veniturilor proprii ale bugetului la peste 35% din PIB in cativa ani avand in vedere nevoile unei economii ca cea a Romaniei, intrate in Uniune? Am dubii in aceasta privinta.