Mehedinti: 392 de locuri de munca
In aceasta saptamana, AJOFM Mehedinti se adreseaza somerilor din judet cu o oferta de 392 de locuri de munca. Dintre acestea, 28, adica 7%, se adreseaza persoanelor cu studii superioare. Somerii mehedinteni ab

Mehedinti: 392 de locuri de munca
In aceasta saptamana, AJOFM Mehedinti se adreseaza somerilor din judet cu o oferta de 392 de locuri de munca. Dintre acestea, 28, adica 7%, se adreseaza persoanelor cu studii superioare. Somerii mehedinteni absolventi de studii superioare au de ales dintr-o oferta de 28 de locuri de munca. Sunt vacante, astfe, patru posturi de auditor intern si de contabil, cinci de consilier financiar-bancar si inginer mecanic, si cate unul de consilier juridic, director vanzari, economist-sef, inginer masini termice, inginer masini hidraulice, inginer zootehnic, inginer metalurg, logoped, manager relatii furnizori si sef serviciu marketing. Pentru persoanele cu studii medii sau fara nici o calificare sunt vacante 364 de locuri de munca. Cele mai multe dintre acestea, 56 la numar, se adreseaza muncitorilor necalificati. Mai sunt vacante 29 de posturi de vanzator, 19 de zidar-tencuitor, 17 de lacatus mecanic si lucrator comercial, 11 de zidar-pietrar, si cate 10 de agent paza si muncitor necalificat in confectii. Persoanele interesate pot obtine mai multe relatii la sediul AJOFM de pe Bulevardul Carol I nr. 19 din Drobeta Turnu Severin. (Gabriel PREDA)

Dolj: Peste 800 de candidati au sustinul Bacul
Un numar de 824 de candidati doljeni au sustinut, luni, proba scrisa a Limba si Literatura romana in cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului de bacalaureat. In judetul Dolj, aceasta este proba cu cei mai multi candidati, iar pentru cea mai mare parte dintre ei limba romana este singura restanta pe care o au din prima sesiune a examenului de bacalaureat. Potrivit conducerii Inspectoratului Scolar Judeten Dolj, la proba scrisa de limba si literatura romana au fost inregistrati 27 de absenti. Un numar de aproximativ 200 de candidati doljeni sustin examen la toate probele de concurs. In Judetul Dolj, la probele orale procentul de promovabilitate a fost de suta la suta, majoritatea notelor situandu-se intre 6.00 - 6.99,7.00 - 7.99. (Olivia STANCIU)

Prahova: Aerul Ploiestiului, incarcat cu substante chimice
Ploiestenii trebuie sa evite, zilele acestea, sa consume produse provenite din vegetatia pomicola de pe domeniul public al municipiului. Acestea risca sa fie contaminate cu substantele nocive, utilizate pentru inlaturarea daunatorilor. Incepand de luni, Primaria municipiului Ploiesti prin Administratia Domeniului Public si Privat va efectua tratamente chimice pentru combaterea omidei paroase a dudului. Tratamentele cu substante de uz fitosanitar vor fi aplicate in toate parcurile si gradinile publice, astfel ca detinatorii de stupi si stupine sunt avertizati sa ia masurile necesare pentru prevenirea intoxicatiilor in familiile de albine. (Alexandra DAMIAN)

Mehedinti: An nefavorabil pentru agricultura
Productiile medii la principalele culturi sunt mai mici decat cele obtinute anul trecut. Singurele cresteri au fost inregistrate la productia de cartofi timpurii si cartofi de vara. Astfel, productia medie la grau si secara, de pe o suprafata de peste 63.000 de hectare, a fost anul acesta de 2.560 kilograme, fata de 3.251 anul trecut. In cazul orzului, cultivat pe 3.200 de hectare, productia medie din acest an reprezinta doar 60% din productia medie de anul trecut, 2.215 kilograme in acest an fata de 3.721 anul trecut. Un procent de realizare de 61% se inregistreaza si in cazul orzoaicei. Astfel, de pe cele 795 de hectare, s-a obtinut o productie medie de 1.600 de kilograme, fata de 2.640 in 2005. In cazul cartofilor timpurii si a celor de vara, lucrurile stau insa mai bine. De pe cele 1.190 de hectare cultivate in acest an s-a obtinut o productie medie totala de 18.000 de kilograme, fata de 15.800 in 2005. (Gabriel PREDA)


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.