In ce ma priveste, nu vad decat un singur motiv, mai bine zis acelasi motiv, pentru care informatorii Securitatii s-au facut si informatori, si parlamentari: un drum mai scurt, decat acela al muncii si al onestitatii, pana in varf.

Drumuri mai scurte si mai ieftine catre oriunde exista de cand lumea. Pline, bineinteles, de riscuri. Numai ca, in cazul carierelor construite cu obladuirea Securitatii sau evitand, prin vanzarea de sine, cenzurile ei, riscurile nu s-au aratat decat dupa 1990. Dar si atunci mult injumatatite. Nici acum oamenii carierei cu orice pret n-au de ce sa se sperie prea tare. Or sa fie dati afara din partide cativa, care si-au permis mai multa independenta in opinie, care au crezut ca a trecut destul timp, de cand au semnat ""pactul cu diavolul"", ca sa mai poata pati ceva. Insa ce putea fi mai rau s-a dus. Iar ei au ajuns acolo unde au dorit, la capatul drumului mai scurt. Mai departe, se pot descurca si singuri, fara compania serviciilor secrete si chiar fara locul din Camera ori Senat. E o naivitate sa credem ca persoanele care au fortat intrarea in Parlament, stiindu-se vulnerabili la trecut, au avut vreodata mari framantari sufletesti. Dimpotriva, chiar sentimentul vinovatiei, atata cat a existat si daca a existat cumva, i-a trimis - conform vechiului principiu cui pe cui se scoate - in noua batalie pentru locurile din fata in societate. Convingerea mea este ca unii dintre fostii informatori sunt intr-adevar traumatizati, dar ca nici unul din acesti adevarati traumatizati n-a ajuns sus. La paine si cutit s-au repezit, chiar din primele zile de dupa mascarada din Decembrie, insii care au stiut ca e o mascarada sau care aveau de razbunat o neimplinire majora. Toti cei care au semnat contractele cu Securitatea stiau ca racolarea nu era un noroc, dar mai stiau ca orice om istet poate sa se slujeasca de un ghinion ca de un noroc.
Numarul romanilor mandri ca aveau de a face sau cunosteau un stab cu grad mare din Securitate a fost dintotdeauna mare. Pentru multi romani, care n-au semnat nici un angajament de informator, cunostinta unui maior sau colonel de Securitate insemna sansa unui drum mai usor sau mai scurt in profesie. S-o creada naivii si habotnicii onoarei ca toata Romania a urat Securitatea.
Majoritatea celor care au semnat un angajament, fara sa sufere o constrangere majora, nu se deosebeste la fire de parlamentarii cu ""probleme"" de dosar: au obrazul gros, mint chiar si cand e clar ca minciuna nu mai foloseste la nimic, nu au avut si nu vor avea niciodata fracturi de constiinta, dorm bine si, dupa ce n-or sa mai fie deputati sau senatori, vor avea clanta si mai mare. Trebuie sa fim siguri ca o persoana care a purtat toata viata o cocoasa din recuzita Securitatii a pierdut bruma de sensibilitate din tinerete si se priveste in oglinda cu duiosie. In fond, cu cocoasa aia in carca si-a croit drumul spre avere si luarea in seama. Fara cocoasa cine stie ce putea sa pateasca. Ajungea un nenorocit de roman batran, sarac si cinstit!