Unul dintre apropiatii lui Mihai Necolaiciuc, fostul director general de la CN CFR SA, dar si al staff-ului de la Electrica, a ajuns sa "colectioneze" dosare penale. Dupa ce in urma cu o luna si jumatate, cercetarile intr-o cauza cu un prejudiciu de
Unul dintre apropiatii lui Mihai Necolaiciuc, fostul director general de la CN CFR SA, dar si al staff-ului de la Electrica, a ajuns sa "colectioneze" dosare penale. Dupa ce in urma cu o luna si jumatate, cercetarile intr-o cauza cu un prejudiciu de 15 miliarde lei vechi au fost finalizate, ieri, Politia Romana a anuntat ca pe numele afaceristului Danut Feraru a fost incheiata ancheta intr-o alta cauza. Este vorba despre o evaziune fiscala prin care statul a fost pagubit cu peste 3 miliarde lei vechi.
Ofiterii Directiei Cercetari Penale din cadrul IGPR au finalizat cercetarile in dosarul penal privindu-l pe Danut Feraru, de 49 ani, din Tecuci, judetul Galati, si Constantin Majaru, de 59 de ani, din Bucuresti, ambii suspecti de savarsirea infractiunii de evaziune fiscala.
Potrivit anchetatorilor, afacerile cu discuri abrazive, care, intr-un final, au ajuns la Caile Ferate Romane, patronate de Mihai Necolaiciuc, au fost derulate de cei doi la nivelul anului 2002. Verificarile au stabilit faptul ca Danut Feraru, fara a avea acordul administratorului de drept al SC "Sidernef Ind."SA din Bacau, a introdus in contabilitatea firmei mai multe documente de provenienta, care nu atesta desfasurarea de operatiuni comerciale reale. Politistii spun ca totul a fost facut cu scopul de a diminua impozitul pe profit si TVA datorate, creand, astfel, un prejudiciu bugetului de stat in valoare totala de 10.036.620.000 lei vechi.
Surse judiciare ne-au precizat ca la societatea amintita Feraru era doar administrator de fapt, in realitate, alta persoana aflandu-se la conducerea Sidernef. Ulterior, au descoperit politistii, marfurile, adica peste 100.000 bucati de discuri abrazive, au fost refacturate scriptic la o alta societate comerciala, care era administrata de Constantin Majaru. Este vorba despre SC "Tehnomin Group "SA. Referitor la Feraru, politistii spun ca de mai multe ori acesta si-a manifestat intentia de a prelua actiunile societatii din Bacau, fara a mai face cuvenitele mentiuni la Oficiul pentru Registrul Comertului si, respectiv, Administratia Financiara. In aceste conditii, precizeaza IGRPR, Feraru a derulat operatiunile comerciale de mai sus, desi societatea a fost radiata de drept de la ORC din martie 2002.
Tot in aceeasi perioada, Majaru a introdus in contabilitatea SC "Tehnomin Group" SA o serie de facturi fiscale, care nu apartin sistemului de numerotare si inseriere al R.A. Imprimeria Nationala. Aceste documente atesta achizitionarea mai multor cantitati de discuri abrazive de la SC " Denis Carm 3000" SRL.
Politistii au descoperit, in urma verificarilor, ca aceasta societate nu a derulat niciodata relatii comerciale cu societatea administrata de Majaru. Mergand pe filiera firmelor introduse in aceasta afacere, politistii au stabilit ca marfurile achizitionate de Majaru au fost livrate de SC "Tehnomin Group" SA catre compania de Cai Ferate. Prejudiciul creat bugetului de stat prin activitatea infractionala desfasurata insumeaza 3.290.839.596 lei vechi.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.