Din literatura antica aflam ce fructe preferau romanii si care erau procedeele, cel mai des folosite, pentru pastrarea lor.

Varro Marcus Terentius (116-27 i.d.Hr.), un erudit roman, autor al unor tratate de agricultura si civilizatie antica, aprecia ca intreaga Italie, datorita bogatiei de arbori fructiferi, i se pare a fi o livada intinsa. Merii, perii, prunii, nucii, ciresii, piersicii, gutuii, smochinii, castanii, scorusii (arbore mic cu fructe sferice rosii, astringente), rodiile, caisii, lamaii si migdalii sunt pomii si arbustii fructiferi care cresteau in livezile romanilor. O parte din aceste soiuri erau aduse din Orient (ciresul, nucul), altele din Africa (rodia, smochinul) etc.
GUSTURI. Ce fructe preferau romanii? In primul rand, smochinele si strugurii, considerate alimente de baza. Se consumau in stare naturala, impreuna cu un - terci - preparat din mei sau din alac (specie de grau foarte rezistent, cu un singur bob in spic), cu o deosebita valoare nutritiva. Cu timpul, compozitia - terciului cartaginez - (numit astfel de Cato cel Batran, om politic si scriitor) va include si alte alimente - branza, miere, oua. Despre consumul smochinelor cu paine, in epoca imperiala, a lasat marturii filozoful Seneca.
Merele, perele si prunele erau nelipsite de la orice masa. Literatura antica (exemplu, Pliniu cel Batran) consemneaza preocuparea gradinarilor pentru obtinerea, prin altoire, a unor noi soiuri. Se mentioneaza un astfel de produs: un sortiment de pere care cantarea o libra, adica un sfert de kilogram. Piersicile, caisele si ciresele nu erau prea des intrebuintate in alimentatie, la fel pepenele verde (pepo) si pepenele galben (melo, melopepo).
METODE DE PASTRARE. Cum pastrau romanii fructele? Cel mai raspandit procedeu practicat in sec. I d.Hr. era uscarea lor la soare. Columella, autorul ""celui mai complet tratat de agricultura ramas din antichitate"", aprecia ca fructele uscate constituiau in mare masura hrana taranilor in timpul iernii. O alta metoda era conservarea fructelor intr-un lichid dulce. Se asezau in vase mari, de lut, peste ele turnandu-se vin dulce natural sau must fiert. Si mierea de albine era folosita in secolul I d.Hr. la pastrarea poamelor. Merele, perele, prunele se taiau felii, se puneau in niste vase largi la gura, peste ele turnandu-se miere de cea mai buna calitate. Pentru pastrarea strugurilor existau cele mai multe metode. Amintim cateva: se uscau la soare, la fumul cuptoarelor unde se lucra fierul, erau atarnati deasupra hambarelor cu cereale (inainte de a fi atarnati, se ungeau cu lut). Alte procedee: invelirea strugurilor in frunze uscate sau pastrarea lor in rumegus de lemn; scufundarea ciorchinilor de mai multe ori in lesie de cenusa si asezarea lor in oale de pamant; stropirea cu must sau cu vin sau tinerea lor o vreme in drojdii de vin si alte gaselnite ale inventivilor romani, care evitau nocivele E-uri din zilele noastre pentru conservare.