s-ar fi disputat la Ierusalim, insa, din ce s-a vazut, lui Dinamo i-ar fi fost mult mai greu, ros-albii fiind dominati pe alocuri teritorial.
SANSA. ""Va fi greu, dar noi avem avantajul acelui 1-0. Eu sper sa nu avem emotii, desi Beitar nu mai are ce pierde si va iesi la joc"", spunea antrenorul Mircea Rednic inainte de meci. Se poate spune insa ca dinamovistii au avut noroc pe arena ""Vasil Levski"". Israelienii au remontat repede scorul din tur, prin Itzak (a4), stapaneau jocul, in timp ce ""cainii"" nu legau 3-4 pase. A fost nevoie de sansa unui autogol al lui Gershon (a23), insa a fost doar o simpla iluzie ca Dinamo se va impune. Partea secunda a fost si mai neagra pentru elevii lui Mircea Rednic, care s-a agitat aproape tot meciul. Beitar a avut cel putin cinci ocazii de a reintra in joc, insa norocul a fost aliatul dinamovistilor aseara. Pe rand, Tamoz, de doua ori, Fernandes, Boateng si Alberman au irosit sanse mari. Dinamo a utilizat urmatoarea formatie: Matache - Blay, Moti, R. Stefan, Pulhac - Ad. Cristea (a72 Tames), Margaritescu, C. Munteanu (a59 Ze Kalanga) - Danciulescu - I. Ganea (a46 Ropotan), Cl. Niculescu.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Maia, fiica lui Teo Trandafir, a cucerit podiumul la 21 de ani: Este prima...
Sursa: kudika.ro