Vestul tarii a ramas in urma celorlalte regiuni in ceea ce priveste numarul de supercomplexe comerciale care s-au construit in ultimii ani. Acum, insa, retailerii se uita cu mai mult interes catre Moldova si anunta investitii importante. Marile la

Vestul tarii a ramas in urma celorlalte regiuni in ceea ce priveste numarul de supercomplexe comerciale care s-au construit in ultimii ani. Acum, insa, retailerii se uita cu mai mult interes catre Moldova si anunta investitii importante.

Marile lanturi de retail s-au concentrat, pana acum, in vestul si centrul tarii, unde s-au batut in inaugurari de magazine. Putine companii s-au dus in Moldova. In zona sunt prezente cateva nume mari, precum Metro, Billa, Praktiker si Plus, insa nu exista inca nici un hypermarket Carrefour sau Cora. Acum, concurenta acerba care a inceput intre retaileri impinge investitiile si catre granita de vest, mai ales ca dupa integrarea Romaniei in UE multe firme si afaceri se vor muta aici. Deja sunt asteptate si anuntate nume noi, Intermache, Selgros si Mega Discount si cate un supercomplex Cora si Le Clerc.
IASI SI BACAU. Polii investitiilor din Moldova sunt orasele Iasi si Bacau, sustin analistii imobiliari. Iasiul, al doilea oras ca numar de locuitori al tarii, are un potential foarte ridicat, motiv pentru care in viitori doi ani aici si-au anuntat prezenta nume mari, spun specialistii firmei imobiliare Eurisko. Se asteapta construirea a trei magazine ale lantului Kauflannd, un Intermache, un Billa, precum si cate un supercomplex Cora, Le Clerc, Selgros si Mega Discount. In prezent, in Iasi exista un supermarket Billa si doua Universall, un magazin Metro, precum si un mall, numit Iulius Mall. Si la Bacau se afla in constructie cate un magazin Selgross si un Kaufland si sunt deja prezente pe piata Metro, Billa, Praktiker si Plus.
PRAKTIKER. Are in Romania 11 magazine, din care unul singur in Moldova, la Bacau. Doua sunt amplasate la Bucuresti si cate unul la Cluj-Napoca, Ploiesti, Brasov, Timisoara, Oradea, Constanta, Craiova si Arad. Insa, reprezentantii companiei au anuntat ca vor mai deschide pana la finele anului inca patru magazine, din care doua in estul tarii - la Galati si Braila si cate unul la Bucuresti si la Targu-Mures.
KAUFLAND SI PLUS. O alta prezenta in zona este firma germana Kaufland, care are un magazin la Galati si un altul, deschis in aceasta saptamana, la Suceava. Grupul detine 12 complexe comerciale, din care cele doua in Moldova si alte zece in Bucuresti, in Ramnicu-Valcea, la Ploiesti, in Alba-Iulia, in Timisoara, la Baia Mare, la Targu-Mures, la Cluj, la Hunedoara si Satu Mare.
Discounterul Plus a deschis recent un magazin la Botosani pentru care a investit 1,5 milioane de euro si detine alte doua la Bacau. In prezent, grupul are 20 de magazine in Romania si intentioneaza sa deschida, pana la sfarsitul acestui an, alte 20 de magazine, a declarat Uwe Klostermann, director general Plus Discount Romania.

CEL MAI MARE MALL


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.