Ralf DAHRENDORF: Partidele si populistii

Nu este o perioada buna pentru partidele politice, in special pentru cele cu orientari traditionale. Au apus acele vremuri existente in democratiile mai vechi in care se putea conta pe doua formatiuni principale - una social-democrata, alta mai mult de centru-dreapta - care dominau scena politica.
In noile democratii ale lumii post-comuniste, un astfel de sistem de doua partide, nu va aparea niciodata. Acum, doua formatiuni, considerate cele mai mari, cu greu pot spera sa adune doua treimi din voturile electoratului.
Si, nu de putine ori, aceste partide sunt obligate sa formeze o "mare coalitie". Restul voturilor este impartit care incotro.
Declinul partidelor politice reflecta declinul societatii. Vechiul proletariat si vechea burghezie nu mai exista. In schimb, putem vedea ceea ce, de cele mai multe ori, este numita o "egalizare in randul clasei de mijloc". Insasi structura societatii a inceput sa se modifice. Nu mai exista grupuri sociale in cadrul carora sa poata fi cladite organizatii durabile. Intr-un anumit sens, oamenii pot fi considerati exclusi din punct de vedere social. Asta inseamna ca interesele lor variaza odata ce apar schimbari de situatie.
De asemenea, acest lucru inseamna si ca ei nu isi mai gasesc in partidele politice "un acoperis" politic, dar reactioneaza la situatii, si, mai presus de orice, la apelurile emotionale, daca nu la resentimente.
De aceste conditii profita din plin populistii. In unele cazuri, acestia sunt persoane precum presedintele Venezuelei, Hugo Chavez, dar si alti lideri din America Latina, sau fostul premier italian Silvio Berlusconi. Cei mai multi dintre ei intra pe scena politica de la periferie, dar reusesc sa formeze o grupare extrem de personalizata, asa cum au facut Jorg Haider cu partidul Libertatii in Austria, Jean Marie LePen si nationalistii lui francezi, Andrzej Lepper si al sau Partid polonez al Taranilor sau prim-ministrul Roberto Fico si Directia sa din Slovacia. Iar pe aceasta lista pot fi adaugate multe alte nume.
Aceasta lista demonstreaza doua lucruri. Unul ar fi ca un numar surprinzator de lideri populisti au reusit sa se autopropulseze la putere in ultimii ani. Succesele lor reflecta incertitudinile electoratului si, din ce in ce mai mult, perceptia inechitatilor create de globalizare, precum si temerile multora fata de minoritati, de imigranti, de straini, in general. Toti acesti populisti promit solutii care suprima cutumele si normele ce ii caracterizeaza pe moderati, mai ales cu politici democratice moderate si un internationalism care cauta sa promoveze pacea si prosperitatea. Cineva se intreba la un moment dat daca nu cumva noi experimentam nu atat de mult sfarsitul istoriei, cat sfarsitul istoriei iluminismului, poate chiar al iluminismului insusi.
Dar, aruncand din nou o privire pe lista populistilor, mai descoperim ceva: multi dintre ei nu au rezistat la putere. Cata vreme ei accepta alegerile si rezultatele alegerilor, au sanse sa dispara din peisaj tot atat de repede pe cat au aparut. Pentru ca electoratului nu ii ia prea mult timp sa descopere ca promisiunile populistilor sunt vorbe goale. Odata ajunsi la putere, guvernarea lor devine nociva. Cele doua exemple recente din Europa sunt cele ale polonezilor si slovacilor care, cel mai probabil, au realizat foarte repede ca noile lor guverne populiste au facut mai mut rau decat bine oamenilor si tarilor lor. Asta nu reprezinta insa o consolare. Pentru ca, in unele cazuri, unii lideri populisti ar putea sa nu accepte rezultatul viitoarelor alegeri. Lui Silvio Berlusconi i-a luat o perioada buna de timp ca sa isi recunoasca infrangerea in alegeri. Mai mult, episoadele populismului reprezinta semne ale unei instabilitati inerente, care nici nu serveste la progresul national, nici nu contribuie la ordinea internationala. Austria a platit un pret mare pentru momentul Haider, iar Franta nu a avut prea multe de castigat in urma balotajului la care au ajuns presedintele Jacques Chirac si Le Pen in alegerile prezidentiale trecute.
Exista vreo cale de imbunatatire a acestei situatii? Partidele politice au avut parte, in ultimii ani, de o presa deloc favorabila, din motive foarte intemeiate. Totusi, indeplinesc o functie utila prin faptul ca aduna interese si problematici, oferind astfel un element de stabilitate in sistemul politic.
Partidele existente trebuie sa recastige urgent sprijinul cetatenilor. Pentru a reusi acest lucru, au nevoie de o claritate a programelor politice, de onestitate din punct de vedere organizational si de o intelegere exacta a ingrijorarilor societatilor care si-au pierdut stucturile traditionale. Aceste structuri au apus demult, dar o ordine liberal-democratica nu poate avea castig de cauza prin politici de circumstanta cladite pe resentimentele populare. Aceasta necesita o percepere a termenului mediu si un angajament fata de dezbaterea rationala a problemelor, de vreme ce traditia care poate fi readusa in prim plan - cea a gandirii iluminate - este cea mai importanta dintre toate.
Autor a numeroase carti si fost comisar european din partea Germaniei, Ralf Dahrendorf este membru al Camerei Lorzilor din Marea Britanie si fost rector al London School of Economics.
Copyright: Project Syndicate/Institute for Human Sciences, 2006.
www.project-syndicate.org

---

Despre autor: