Parintele-poet Ioan Pintea are 45 de ani, s-a nascut in Runcul Bistritei, a fost bibliotecar, a facut Teologia la Cluj si consilierat pentru IPS Bartolomeu Anania, a fost parlamentar, conduce revista Miscarea literara, este preot la Chintelnic,
dar lucreaza si la Centrul judetean pentru cultura Bistrita-Nasaud.

A publicat volume de versuri, eseuri teologico-literare si interviuri (cu Parintele Staniloae, intre altii), insa lumea culturala il stie cel mai mult ca inflacarat ucenic si marturisitor al lui Nicolae Steinhardt (v. de ex.vol. Primejdia marturisirii, 1993). Impreuna cu Cristian Badilita, Viorica Niscov si V. Ciomos ingrijeste in prezent la Humanitas o serie de Opere Steinhardt, care apare - sa speram ca fara suparare - in paralel cu volumele editate la Manastirea Rohia.
Cand l-am intalnit printre salbaticiile dulcilor defileuri ale Bistritei si inaltele ierburi ale Vadului, la asezamintele muzeale Rebreanu de la Prislop si Maieru, la mormantul monahului Nicolae de la Rohia, in preajma parintelui staret Dumitru Cobzaru de la Nicula, ca excelent om-punte intre lumea laic-literara si mediile clericale, ori in parohia sa de la Chintelnic, unde stie tot ce misca si duhovniceste pe toata lumea cu o jubilatie de om total daruit celorlalti, Ioan Pintea mi-a aparut numaidecat ca intrupare a stravechiului enthousiasmos, care-l tulbura pana la extaz pe Ioan Alexandru in urma cu aproape patru decenii. ""Poetul, ca si preotul, este stoma to theou, gura zeului, rostirea intrupata a sacrului"", spunea cu sfanta mandrie autorul Vamilor pustiei.
PREOCUPARI. Din multimea preocuparilor si daruirilor sale, nu se putea ca Ioan Pintea sa nu scrie jurnal. Lecturi infrigurate, farame de trairi estetico-religioase, revelatii sau domesticitati ""argheziene"", intalniri, intrebari, evocari ale copilariei sau ale tineretii optzeciste, note de drum in tara si prin Europa, literatura, morala, credinta, tot ce se petrece in sine si in preajma lui se incarca de sens, devine semn existential, amestec de livresc si traire efervescenta. O puzderie de nume, date, titluri, figuri si intamplari prin care - spiritual receptat - diurnul cel mai banal se inalta ca noua dimensiune a fiintei. De-am avea macar douazeci, daca nu o suta, de astfel de preoti (asa cum dorea Noica tinerii ""mancatori de foc"" prin care sa facem cultura de performanta), cu totul altfel ar arata dialogul intelectualilor laici cu Biserica ortodoxaa€¦
Jurnalul lui Ioan Pintea - cu Isaac Babel si Gabriel Liiceanu, cu Cioran, Janos Pilinski si Radu G. Teposu, cu Michel Tournier vs. Jose Saramago, cu Nicolae Corneanu, Luca Pitu si Ion Muresan, cu Nae Ionescu, Rafail Noica si Virgil Nemoianu - este o lectie de auto-infrumusetare euforizanta a cotidianului. In plus, revelatii documentare precum scrisoarea lui N. Steinhardt catre Solomon Gruber din 1938 reprodusa la p.94 (""corespondenta aceasta va trebui odata publicata"", spune bine ""ucenicul"") din care citez: ""Sunt adanc mahnit cu poporul asta francez. E in decadenta. Sovinismul, sindicalismul si pacifismul - cele trei semne vestitoare ale mortii - il stapanesc. E tara lui Pernod Voda, a indiferentei si juisarii. Nu se poate. Prea sunt multumiti, vulgari si bistroasi, se pupa toata ziua, ii ard un paharel de douazeci de ori pe zi si fac pe manfisistii, asculta acordeon si-si cauta de mancarica. Ei, viata nu e numai asta, mai trebuie sentimentul insemnatatii vietii, un fel de eroism, nitica drama"".

""Clopotele de la Chintelnic! Cine mai are timp sa mediteze la sunetul clopotelor! Ascultandu-le in timpul Sfintei Liturghii, am sentimentul ca vorbirea lor se aliaza cu ingerii. Clipa in care se creeaza instantaneu muzica deplina: cadelnita, clopote, cor, imi da certitudinea ca se naste cel mai adecvat moment pentru a intelege Imparatia"" - Ioan Pintea