"Planul lui de a face lumea sa ma aprecieze a dat de probleme, pentru ca nimeni nu vrea sa lucrez pentru ei", observa cu stupoare Grace, gata in orice clipa sa le ofere celor din Dogville ajutorul in schimbul marinimiei de o fi scapat de gangsteri si de a-i fi oferit un loc de adapost in sat. Ne invartim, cum se vede, in jurul multiplelor intelesuri ale notiunii de ajutor. Lars von Trier se inhama la o intreprindere extrem de complexa, pentru ca daca ar fi vrut sa fie doar un film de propaganda, avea nevoie de mijloace infinit mai sarace. Acele mijloace folosite, de pilda, in filmul "Rambo". Cine isi mai aduce aminte de Rambo? Si, mai ales, de Rambo 3? Azi, nimeni. Dar a fost o vreme cand nu doar eu priveam incantat mostrele de actiune din filmele cu Sylvester Stallone. Ca astazi ma cuprinde greata cand le revad, asta e alta problema. Ma consolez doar la gandul ca si ideologii americani, care-si bagau coada in scenariile acestui gen de filme, azi si-au modificat conceptia despre lume si viata. URSS se afla in Afganistan luptand impotriva teroristilor mujahedini. Americanii ii alimentau cu rachete Stinger pe teroristi si de-abia dupa 20 de ani aveam sa aflam ca seful acelor teroristi era un om de incredere al CIA, unul, Ben Laden. Dar atunci, prin 1987, inghiteam propaganda ca pe un serbet de capsune si ne bucuram ca americanii ii ajuta pe "luptatorii pentru libertate" mujahedini impotriva "fiarei" sovietice. Pentru cine a uitat acele dialoguri inaltatoare, iata un scurt remember. Un luptator ii spune lui Rambo (3) pentru ca acesta sa inteleaga umanismul misiunii sale: "Nu stiu cat ai aflat despre Afganistan. Majoritatea nici nu stiu unde e pe harta. Dar peste 2 milioane de civili, in majoritate tarani fermieri cu familiile lor, sunt masacrati sistematic de armata invadatoare rusa. Toate armele noi incluzand si arme chimice, sunt folosite ca sa-i elimine". Ce lucru pasionant este istoria! In 2002 invazia Afganistanului era pusa la cale tocmai de cei care faceau propaganda anti-sovietica in Rambo 3 si exact cu aceleasi metode! Chiar aflat pe scaunul de tortura, prizonierul american ii face un curs de cultura si geografie colonelului sovietic: "Realitatea este ca ati subestimat inamicul. Daca le-ati fi studiat istoria, ati fi vazut ca acest popor nu s-a predat nimanui, niciodata. Prefera sa moara decat sa fie sclavii unei armate de invazie. Nu puteti invinge un popor ca acesta". Dupa 20 de ani, toate aceste cuvinte se intorc impotriva propagandistilor de la Hollywood, de data asta pe terenul de lupta in care fostii "luptatori pentru libertate" au devenit "teroristii" iar invadatorii si-au schimbat uniformele. Si lectia de istorie continua: "Acesta este Afganistanul. Alexandru cel Mare a vrut sa cucereasca aceasta tara. Apoi Gingis Han, apoi englezii si acum rusii. Dar poporul afgan lupta din rasputeri, nu vor fi niciodata invinsi. Vechii inamici aveau o zicala despre acest popor. Spune asa: sa ne fereasca Dumnezeu de veninul cobrei, de dintii tigrului si de razbunarea afganilor". Astazi, ideologii de la Hollywood si-ar musca mainile cu care au scris aceste cuvinte. Pentru ca toti cei pe care i-au ajutat atunci sunt inamicii de azi ai armatei americane. Si nu doar in Afganistan. Nici Irakul nu e departe.
Despre autor:
Sursa: Cronica Romana
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Mihai Morar, mesaj emoționant la 20 de ani de căsnicie. Imagini rare de la...
Sursa: kudika.ro