Luni, 14 august 2006, vicepresedintele PNL Puiu Hasoti a dat publicitatii o declaratie in ceea ce se numeste cazul Mona Musca.
Pe site-ul PNL, sub biografia paratului se afla nu mai putin de 80 de declaratii facute in diferite imprejurari, mai toate fara nici o legatura cu persoana sa, doar din nevoia de a se sti ca exista. Una dintre ele, cea din 2 noiembrie 2005, il deconspira drept unul dintre bodyguarzii politici ai lui Dinu Patriciu. Sluga in casa a magnatului petrolier, Puiu Hasoti, ne aminteste prin ritmul mecanic al datului cu parerea de tartita unei rate.
Ati vazut vreodata o rata?
Cand nici nu te astepti se opreste si, fara nici un motiv, emite un gainat. Gainatul de acum al lui Puiu Hasoti e mai mizer decat toate celelalte. Autorul declara ca cine ia apararea Monei Musca e ori fost securist, ori fost turnator, ori a dorit sa faca parte dintr-una din aceste categorii, dar nu a avut prilejul.
Ca vizitiul de la limuzina lui Dinu Patriciu se ineaca de bucurie la spectacolul crucificarii colegei sale de partid Mona Musca nu ne starneste nici un sentiment.
Ca toti cei din gasca Tariceanu, Puiu Hasotti a asteptat acest moment ca salbaticii din jungla momentul de masturbare al vrajitorului in pielea goala. Ne dezgusta insa santajul pe care il incearca numitul Puiu Hasotti asupra celor care ar simti nevoia sa-i ia apararea Monei Musca.
Un santaj ordinar.
Riscand ca Puiu Hasotti sa ma faca fost turnator sau fost securist, declar raspicat:
Ii iau apararea Monei Musca!
Si nu pentru ca mi-ar fi tovarasa de lupta, cum e cazul lui Theodor Stolojan sau al Ralucai Turcan. Si nici pentru ca mi-ar fi simpatica. Dimpotriva, Mona Musca mi-e antipatica pentru radicalitatea rigida cu care a cerut Legea lustratiei.
O apar pe Mona Musca pentru ca, in cazul ei, se repeta, ca trasa la indigo, o situatie abjecta pe care am intalnit-o in ultimii ani si in cazul altor personalitati publice: Sorin Ovidiu Vantu, Adrian Nastase, Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Carol Sebastian.
E vorba de nevoia barbara a multora de a da cu bocancul in obrazul celui ajuns la inghesuiala, profitand de faptul ca acesta nu mai poate raspunde, dand si el.
La vremea respectiva, fiecare dintre cei amintiti mai sus a fost victima unui dezgustator linsaj mediatic.
Cazuti la pamant, pe respectivii s-au urcat, jucand tontoroiul, ca niste salbatici drogati, politicieni, jurnalisti, publicisti, datatori cu parerea. Cata vreme respectivii au fost mari si tari, nici unul dintre procurorii de ocazie n-a cutezat sa le zica nici Miau! Cand respectivii au redevenit mari si tari, toti cei care
i-au scuipat s-au grabit sa-i linga.
E cazul lui Sorin Ovidiu Vantu.
Cand am incercat sa-l apar, multi confrati mi-au sarit in cap. Dupa ce Sorin Ovidiu Vantu a devenit magnat de presa, cei care-l scuipau pe la televiziuni nu s-au dat in laturi din
a-i deveni slugi.
Mona Musca isi are pacatele ei.
A o transforma insa in tinta vie a flegmelor a tot felul de naimiti mi se pare o nemernicie. O nemernicie cu atat mai mare cu cat cei care se preteaza la acest exercitiu de acuzatori publici n-o fac decat din interes.
Unii vor sa-si ascunda trecutul de informator sau de securist, iluzionandu-se ca astfel Jupanul de la Cotroceni le va pastra dosarul in hrubele SRI sau SIE.
Altii vor sa treaca drept intruchipari ale moralitatii, in timp ce destinul postdecembrist ii denunta ca profitori rapace ai tranzitiei.
Nu putini au gasit in Mona Musca fericitul prilej de a se infatisa opiniei publice drept fecioare morale nedezvirginate inca prin boschetii compromisurilor.
Un ziarist scria undeva de testul Mona Musca. Se referea la un test in plan politic. Mona Musca e insa pentru societatea romaneasca un test mult mai important. Un test al comportamentului european.
Comportament care cere ca un om sa fie judecat in ansamblul personalitatii sale, luand in calcul si lucrurile bune pe care le-a facut, si nu doar exclusiv din perspectiva unei greseli mai mult sau mai putin grave.
Dar mai ales comportament care exclude in chip categoric dansul macabru pe trupul celui cazut la pamant.