Razboiul dus impotriva "democratizarii"

Conflictele din Liban si Gaza constituie o amenintare grava la adresa realizarii reformei democratice in sudul Mediteranei. Aceste razboaie pedepsesc intocmai acele popoare care au organizat alegeri libere in regiune, punand in pericol legitimitatea democratiei israeliene.
La momentul Revolutiei Cedrilor de anul trecut, Libanul era dat drept cel mai bun exemplu de democratizare in lumea araba. Entuziasmul cu care comunitatea internationala a salutat schimbarile pare sa fi fost uitat acum, lucru de altfel valabil si in cazul alegerilor organizate recent in Palestina.
Semnalul trimis este evident: este de preferat ca Israelul, singura tara din regiune care se ghideaza dupa principiul statului de drept, sa fie inconjurat de regimuri autoritare, ale caror actiuni sunt previzibile, decat de state democratice, in care islamistii ar putea ajunge la putere. S-a intamplat in Palestina si s-ar putea intampla foarte bine si in Egipt, in cazul in care s-ar organiza alegeri libere. In consecinta, guvernele nationaliste arabe se simt indreptatite in opozitia manifestata fata de reforma politica si in reprimarea Opozitiei locale, in special miscarile islamiste in ascensiune.
Insa ar trebui sa fie clar faptul ca democratizarea regiunii din sudul Mediteranei nu poate trece de miscarile islamiste si ca succesul acestui proces depinde in mare parte de masura in care este asigurata participarea lor la viata politica.
Desigur, aceasta presupune renuntarea la violenta ca mijloc de obtinere a puterii. Reprimarea Islamului politic sau incercarea de a "scapa" de islamisti prin mijloace militante, fara a avea in vedere procesele politice nationale, nu reprezinta o solutie deoarece nu va convinge electoratul sa intoarca spatele miscarilor islamiste. Eforturile guvernelor reformiste din regiune de a integra aceste miscari in sfera publica au primit o lovitura puternica.
Regimurile democratice stiu de mult timp ca pedepsele extreme si nediscriminatorii - care afecteaza, prin definitie, amicii si dusmanii, personalul combatant si populatia civila deopotriva - reprezinta o incalcare grava a dreptului international, dupa cum a indicat Inaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Louise Arbour. (...)
Gruparea Hezbollah este, in fond, rezultatul rezistentei Libanului la invazia Israelului din 1982, care incearca acum sa isi reafirme influenta pe plan local si in regiune, prezentandu-se drept campioana cauzei arabe, in special in Palestina. Orice consolidare a influentei acesteia va slabi cu siguranta Libanul si fortele democratice din regiune.
Absenta prelungita a SUA din cadrul eforturilor active depuse pentru procesul de pace in Orientul Mijlociu este partial responsabila pentru situatia actuala. Timp de aproape sase ani, nu a existat o initiativa diplomatica semnificatica din partea SUA in sensul rezolvarii problemelor palestiniana sau siriana (Israelul inca mai ocupa Inaltimile Golan).
Mai mult, tocmai cand credeam ca tragedia irakiana evidentiase limitele unilateralismului si ale actiunilor militare preventive, Administratia Bush a incurajat operatiunile militare desfasurate de Israel - de data aceasta impotriva unei tari care a incercat din rasputeri sa consolideze reforma democratica si sa-si reafirme suveranitatea in relatia cu Siria.
Cea mai promitatoare initiativa a lui Bush, promovarea democratiei in Orientul Mijlociu, a primit deja o lovitura serioasa prin interventia SUA in Irak si razboiul civil care a rezultat. Proiectul a fost ingropat sub incapacitatea Americii de a proteja fragila democratie libaneza si experimentul democratic palestinian.
Reactia firava a UE la conflictele din Gaza si Liban a oscilat intre intelegerea si condamnarea folosirii disproportionate a fortei de catre Israel, dezvaluind, astfel, dependenta de SUA pentru a pune capat violentei. Europenii nu vor fi invatat nimic din aceasta lipsa de unitate daunatoare si, prin urmare, din slabiciunea de care au dat dovada in timpul razboiului din Irak in cazul in care aceste conflicte nu ii vor face sa vorbeasca pe o singura voce.
Este nevoie de o initiativa europeana care sa beneficieze de un sprijin militar credibil, format din forte din UE, Turcia si statele arabe, care sa fie detasat sub mandat ONU in Liban si Gaza. Europa trebuie nu numai sa avanseze o cerere clara in favoarea unui armistitiu si incetarii amestecului sirian si iranian in Liban, ci sa ofere mijloacele necesare punerii in practica a solicitarilor sale, dar si sa sprijine reconstruirea Libanului. UE ar trebui sa sustina fara rezerve suspendarea embargoului impus Palestinei si crearea urgenta a unui stat palestinian.
Un front european comun ar putea convinge SUA sa acorde Libanului si Palestinei suficient timp pentru consolidarea proceselor democratice nationale si pentru izolarea, astfel, elementele radicale ale Hamas si dizolvarea guerilei Hezbollah. Avand in vedere faptul ca proiectele americane au intrat intr-un con de umbra, evidentierea unei politici europene credibile, destinata condamnarii razboiului si sprijinirii democratiei in vecinatate, a devenit esentiala.
Alvaro de Vasconcelos este directorul Institutului portughez pentru Relatii Internationale.
Copyright: Project Syndicate, 2006.
www.project-syndicate.org

---

Despre autor: