Sabotorii strategici

Municipiul Calarasi poate regreta pe buna dreptate ca inghesuiala din decembrie 1989 a venit prea devreme. La inceputul anului 1990, Combinatul Siderurgic era construit in proportie de 90%, investitiile ridicandu-se la acea vreme la suma de 1,8 miliarde USD, lucrarea fiind inceputa cu 13 ani in urma, la ordinul lui Ceausescu.
Din cei aproximativ 8500 de salariati, la SC SIDERCA SA, astazi mai lucreaza sub 50.
De fapt, e prea mult spus "lucreaza", deoarece acestia sunt doar directori, contabili si paznici, care asista neputinciosi la lichidarea ultimelor ramasite ale vestitului combinat. In materialul de fata vom dezvalui opiniei publice megaescrocheria care s-a petrecut la Calarasi, datorita managementul criminal al mai multor guvernari, ce au dus de rapa una dintre mandriile Dictatorului.
De asemenea, se va vedea cum am fost inselati de asa-zisi investitori strategici impusi de familia Nastase si ministrul Privatizarii, Ovidiu Musetescu, care in final au ajuns sa saboteze intreaga platforma calaraseana, ba chiar si orasul resedinta de judet, in intregul lui.
O investitie de 65 milioane USD a adus doar pagube
Dupa anul de gratie 1990, niste japonezi si coreeni au vizitat combinatul calarasean si s-au aratat incantati de investitiile moderne existente la Dunare. In aceeasi perioada a luat fiinta SC SIDERCA SA, societate comerciala pe actiuni, inca incapabila sa produca ceva. Din acest moment, combinatul a functionat cativa ani ca o veritabila gaura neagra a economiei romanesti.
Guvernul a dispus realizarea catorva studii de fezabilitate pentru salvarea combinatului, ajungandu-se la concluzia ca punerea in functiune a laminorului de sina de cale ferata si profile grele ar fi singura solutie. In ciuda unor avertismente voalate primite din Capitala belgiana, Executivul anului 1993, condus de Nicolae Vacaroiu, a aprobat o investitie de 65 de milioane USD, pentru otelaria de la SIDERCA. In acelasi timp au fost angajate credite de alte zeci de milioane USD, de la Bancorex. Investitia a fost finalizata in 1999, cand s-a si produs prima mie de tone de cale ferata. Doi ani mai tarziu, Compania Nationala Cai Ferate "CFR" SA a cumparat 100 de tone, pe care le-a si montat, iar acestea s-au comportat corespunzator. Restul de 900 de tone au ajuns peste un timp la fier vechi, pentru ca nu le-a mai vrut nimeni.
Tentativa de privatizare esuata
Revenind la anul 1996, cand au fost demarate procedurile pentru privatizarea SIDERCA, trebuie spus ca 18 societati romanesti si straine s-au aratat interesate de afacere. Una dintre acestea era firma indiana MITTAL STEEL, care timp de doua luni a efectuat tot felul de studii privind combinatul, fiind gata-gata sa-l cumpere. Numai ca, din interese ascunse opiniei publice, Guvernul s-a rasucit la 180 de grade, iar procesul de privatizare a fost sistat. Cum afirmau, cu ironie, unii factori de raspundere calaraseni de la acea vreme: "Nu ne-a placut de indieni pentru ca se descaltau cand intrau in birouri". Una peste alta, autoritatile acestei tari n-au fost capabile sa duca la bun sfarsit ceea ce incepusera, privatizarea SIDERCA dovedindu-se mai intai un esec, apoi istorie.
Soarta Calarasiului a fost hotarata la Bruxelles
Si firma germana MANESSMANN s-a aratat interesata de afacere, insa ulterior s-a retras de la negocieri, pe motiv ca la Calarasi nu existau materii prime pentru dezvoltarea unor afaceri serioase si mai ales profitabile. De fapt, investitorii voiau sa abandoneze sina de cale ferata, si sa realizeze la Calarasi prefabricate pentru tevi fara sudura. In acest scop, erau pregatiti sa faca investitii la PETROTUB Roman, pentru realizarea produselor finite.
In realitate, zarurile fusesera aruncate la Bruxelles cu ceva timp inainte, iar austriecii, prin prezenta lor in Romania, nu incercasera decat sa tina situatia sub control, astfel incat, daca la noi nu aveau sa se realizeze tevi fara sudura, sa nu se produca nici sina de cale ferata. In perspectiva intrarii tarii noastre in Comunitatea Europeana, in capitala belgiana s-a decis ce cantitate de fier vom avea voie sa producem, pe plaiurile noastre mioritice. Pana la urma, ai nostri au oprit cu buna stiinta fluxul pentru realizarea de sina de cale ferata, in care se investisera atatia bani.
AVAS si BRC au cantat prohodul combinatului
Din prostie in prostie, autoritatile statului au impins Combinatul calarasean in faliment, procedura ce-a fost declansata in august 2000, in conditiile-n care orice fel de productie fusese sistata din decembrie 1999, datorita pagubelor enorme inregistrate. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, actuala Autoritate pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), care detinea peste 98% din actiunile SC SIDERCA, a fost institutia care a cantat prohodul combinatului, solicitand ingroparea acestuia, impreuna cu BCR. La acea data, datoriile combinatului se ridicau la 1000 de miliarde de lei, respectiv 39 milioane USD, dupa estimarile PricewaterhouseCoopers, numita in calitate de lichidator. Lichidator care mai promova si o strategie de vanzare grabnica a activelor, dupa separarea acestora in:
"1. Active viabile ce urmeaza a fi puse in functiune de cumparator: otelarie electrica, laminorul de sina si profile grele si utilitatile aferente;
2. Active neviabile ce urmeaza a fi valorificate ca fier vechi sau dezmembrate si vandute la licitatii: uzina cocsochimica, fabrica de aglomerate si otelaria de convertizoare;
3. Active neclasificate, asupra carora decizia trebuie luata ulterior, in functie de ofertele primite: fabrica de oxigen, laminorul universal de profile mijlocii s.a."
Roxana Ileana Bichel, preferata familiei Nastase
In 2001, Combinatul calarasean a intrat intr-un program guvernamental pompos denumit de "Restructurare si Redresare Financiara". In principal, era vorba despre repunerea in stare de functionare a fluxului viabil al societatii, prin separarea unor obiective functionale de restul activelor neviabile, dupa modelul propus de PriceWaterhouseCoopers. Pe baza acestui flux viabil urma sa se infiinteze o noua societate comerciala, impreuna cu un investitor strategic. Spre sfasitul aceluiasi an, dupa ce a studiat patru oferte, Guvernul Nastase a autorizat AVAS sa negocieze vanzarea fluxului viabil al SIDERCA SA cu firma italiana AFV ACCIAIERIE BELTRAME SpA. Nasa acestei privatizari a devenit Roxana Ileana Bichel, buna prietena a Danei Nastase, sotia fostului premier. Atat de buna prietena, incat o vreme a fost chiar administrator la SC DATIS CONSULTING & MANAGEMENT SRL, firma controlata de Dana in proportie de 95,95%.
Initial, actionariatul trebuia sa fie format din SIDERCA SA (30%) si BELTRAME SpA (70%). La scurt timp, structura acestuia s-a modificat astfel:
AFV ACCIAIERIE BELTRAME SpA - 68%
SC SIDERCA SA Calarasi - 20%
Compania Nationala "CFR" SA - 10%
Tisocco Gianalfredo (persoana fizica italiana) - 1%
Ioan Lucian Muresan (persoana fizica romana si reprezentant al partii italiene, care a dirijat intreaga inginerie) - 1%.
Premierul a aporbat vanzarea pe nimic
Gratie implicarii in afacere a biroului de avocatura Linklaters Miculiti & Asociatii Scpa, intre italieni si SIDERCA a fost semnat o "Conventie privind Constituirea unei Societati Mixte si Vanzarea unor Active", la data de 9.08.2002. Noua asociere urma sa se numeasca SC DONASID SA. AVAS vindea astfel, prin negociere directa, activele fruxului viabil, "la un pret total conform ofertei AFV BELTRAME de 20.000.000 euro (douazeci de milioane euro), incluzand dobanzi si orice fel de taxe si urmand sa fie platit in 10 ani cu o perioada de gratie de 2 ani in conformitate cu Ordonanta Guvernului nr. 44 din 25 iulie 2002". Asadar, Cabinetul Nastase a dat o lege speciala, astfel incat respectivele active sa fie vandute pe nimic italienilor, in aceasta escrocherie pumnul premierului izbind biroul la care se afla, pentru a-si impune vointa. Stenograma sedintei de Guvern de-atunci este o marturie de necontestat a modului in care Adrian Nastase i-a facut pe plac Roxanei Bichel, care i-a promovat cu mult sarg pe italieni. Si cand spuneam ca 70% din SIDERCA SA a fost vandut pe nimic, aveam in vedere urmatoarele considerente:
Inca o afacere de familie semnata Nastase
In aprilie 2003, dupa ce au subevaluat cat au putut fluxul viabil al SIDERCA - pentru a-l vinde cat mai ieftin italienilor -, firmele de expertiza IPROMET SA si IPROLAM SA tot n-au putut ajunge la valoarea ofertei de cumparare, respectiv 20 de milioane de euro, inclusiv TVA. Studiul a aratat ca aceste obiective valorau, de fapt, minimum 84.556.000 de euro si asta in conditiile-n care investitiile efectuate de stat, in perioada postrevolutionara, n-au fost luate-n calcul. Ceea ce insemna ca vanzarea nu putea avea loc fara incalcarea legislatiei romanesti (OG nr. 44/2002), care stipuleaza cu claritate ca "Pretul stabilit prin negociere directa pentru vanzarea activelor nu poate fi mai mic decat valoarea acestora, determinata prin expertiza solicitata de AVAB".
Pentru acoperirea starii de infractionalitate in care s-a semnat vanzarea de active italienilor de la BELTRAME, nasa privatizarii siderurgiei romanesti, Roxana Ileana Bichel, prietena de familie a familiei Nastase a depus eforturi sustinute. Pana la urma, ca sa i se faca pe plac, in aprilie 2004 s-a aprobat OG nr. 40, aprobandu-se ca prietenii nostri de milenii sa cumpere combinatul la un pret subevaluat de peste cinci ori. Si asta poate n-ar fi nimic, daca macaronarii ar fi platit vreun eurocent pentru ce au acaparat, asa cum vom arata mai incolo.
Italienii au venit fara un ban
Intorcandu-ne la Conventia despre care am vorbit mai devreme, ar mai fi de subliniat niste prevederi aberante, pe care nici o minte sanatoasa nu si-ar fi pus semnatura. Si totusi, asa ceva a fost posibil in Romania, datorita intereselor la nivel inalt si a celor personale.
In primul rand, cei de la BELTRAME SpA urmau sa devina proprietari de drept ai activelor fluxului viabil la data semnatii contractului de vanzare-cumparare, pretul stabilit urmand a fi platit in rate, cu o perioada de gratie de doi ani. Ceea ce inseamna ca italienii puneau mana pe partea viabila a Combinatului calarasean fara sa plateasca vreun ban, prima rata fiind scadenta abia peste 24 de luni. In al doilea rand, asa-zisii investitori au reusit sa introduca la capitolul 8, "Transferul Actiunilori (Drepturi ale AFV BELTRAME si/sau DONASID): "AFV BELTRAME va avea dreptul sa transfere actiunile sale inclusiv catre institutii financiare sau societati comerciale internationale activand in acelasi domeniui. Asta insemna ca puteau sa instraineze oricand partea ce le revenea din DONASID, chiar daca nu platisera nimic pentru ea. In plus, dovada a faptului ca smecherii au venit in tara noastra fara un ban, este ingineria pusa la cale de Septimiu Valasutean, care ulterior a devenit director economic al SC DONASID SA pentru serviciile aduse italienilor. Pe cand acesta era director general la Raiffeisen Bank a semnat un fals de proportii, prin care a indus in eroare autoritatile statului. Valasutean a atestat varsarea de catre italieni a unui capital de 97.251.000.000 de lei in contul SC DONASID SA, operatiune care n-a avut loc vreodata decat pe hartie.
Investitorii erau urmariti financiar in Italia
In timpul negocierilor cu smecherii de la BELTRAME SpA, anumite structuri au avertizat Statul roman ca italienii au mari probleme financiare la ei in tara, intreaga activitate comerciala fiindu-le supravegheata de nu mai putin de cinci judecatori sindici. In loc sa desfiinteze imediat paguboasa asociere, ministrul Privatizarii, Ovidiu Musetescu, a inchis ochii - de dragul premierului Nastase, a sotiei si surorii acestuia, precum si a Roxanei Bichel, care-i era consiliera personala -, iar italienii au mai pus-o de-o noua inginerie financiara. La ceas de taina AFV ACCIAERIE BELTRAME a fost inlocuita cu un obscur SRL infiintat in octombrie 2002 la Vicenza, deci cu doar trei luni inainte de inregistrarea SC DONASID SA la Registrul Roman al Comertului. Singura legatura dintre firmele BELTRAME si FI.AB SRL era de fapt una de rudenie, ultima dintre acestea neavand nici un fel de experienta in domeniul metalurgic. Iar aceasta escrocherie premediatata a fost posibila datorita paragrafului 8.4 din Conventie, despre care am amintit anterior, ce dadea dreptul investitorului sa-si transfere actiunile atunci cand avea chef.
Glasuri parlamentare in pustie
Interesant este faptul ca unii parlamentari au luat atitudine la vremea aceea in legatura cu megaescrocheria de la Calarasi, insa interesele unor exponenti ai puterii politice erau mult prea mari ca subminarea economiei nationale sa fie stopata. La data de 8 octombrie 2003, PNL-istul Eugen Nicolaescu concluziona ca: "de la constituire si pana in prezent, functionarea noii societati se caracterizeaza printr-o serie grava de disfunctionalitati: partenerul strategic initial a fost inlocuit cu o firma fara nici o legatura cu DONASID SA, au aparut peste noapte doi investitori persoane fizice, ca sa nu mai vorbim de faptul ca singura activitate economica a constat in vanzarea utilajelor combinatuluii.
De asemenea, Comisia pentru Privatizare din Senatul Romaniei a luat in dezbatere, in septembrie 2004, problemele aparute la Calarasi, apreciind ca desi fluxul viabil a fost vandut italienilor "doar cu 20% din valoarea lor - pomana curata -, plata s-a esalonat pe parcursul a 12 ani, fara sa se perceapa dobanda legala in valuta aferenta debitului ramas", respectiv 10 milioane de euro, conform legislatiei romanesti. Totodata s-a mai constatat: "Distrugerea efectiva a Combinatului SIDERCA dintr-un activ economic modern, valoros si util economiei nationale (...) si transformarea lui intr-un morman de fier vechi, fara ca cineva sa fie tras la raspunderei.
Devalizare si decapitalizare sistematica
De la data la care au pus mana pe DONASID SA, italienii nu numai ca nu au investit nici un ban, dar au devalizat si indatorat societatea nou infiintata cu o premeditare criminala. Asociatul roman Ioan Lucian Muresan, numit director interimar al societatii, a contractat un imprumut de 500.000 de euro, ipotecand 12 terenuri intravilane, cu constructiile aferente, avand o valoare de 58.518 miliarde de lei. De asemenea, a semnat o serie de acte fictive de consultanta si management, indatorand la nesfarsit DONASID SA. Intr-un singur an, doar cheltuielile de protocol si cele de publicitate s-au ridicat la peste 3,7 miliarde de lei, ca sa mai dam un exemplu. Au urmat unele tranzactii susceptibile de spalare de bani, celalalt asociat, persoana fizica - Tisocco, neputand justifica avansuri ridicate de sute de milioane de lei. Alte potlogarii au constat in emiterea de cecuri fara acoperire. Intrand pe fir, Garda Financiara a ajuns la concluzia ca, inca din primele luni de existenta, DONASID a fost devalizata si decapitalizata metodic de cei desmnati sa o conduca, asa-zisii investitori strategici infruptandu-se din plin din patrimoniul constituit pentru redresare economica. Ceea ce este si mai alarmant - fapt nesesizat de autoritatile vremii -, sumele sustrase proveneau din imprumuturi bancare obtinute prin ipotecarea si gajarea activelor aduse ca aport in natura de SIDERCA SA. Sa mai spunem ca, inca din prima zi de functionare a DONASID (9.01.2003), Muresan a semnat o plata de 3,685 miliarde de lei catre o firma de-a sa, numita SC LIMCO POWER SA Constanta. A incasat banii pe nimic si nimeni nu l-a deranjat cu vreo intrebare incomoda pana in momentul de fata.
Gogomanii guvernamentale
Prin raspunsul adresat parlamentarului independent Petre Naidin, premierul Adrian Nastase a incercat, la data de 5 iulie 2004, sa musamalizeze matrapazlacurile italienilor, recunoscand: "Intrucat FI.AB SRL nu este, in mod direct, componenta a grupului AFV BELTRAME, a fost necesara desemnarea de catre partea italiana, a unei societati comerciale, care sa faca parte in mod direct din grup. FI.AB SRL a fost inlocuita, prin cesiune de actiuni, cu societatea comerciala SIPRO BELTRAME AG - Elvetia, componenta a grupului AFV BELTRAME." Pe lista numeroaselor gogomanii lansate de acelasi nefast premier se mai mentiona urmatoarea enormitate: "Finalizarea proiectului DONASID va permite, in prima etapa, crearea a 1.000 de locuri de munca, iar pe parcursul dezvoltarii proiectului, a peste 6.000 locuri de munca, din care 4.500 intr-un parc industrial, prin atragere de investitorii.
Cate locuri de munca au fost create, precum si cati investitori au fost atrasi la Calarasi, se va vedea in continuare. Dar important de retinut aici este originea elvetiana a noului actionar majoritar, care demonstreaza ca escrocheria de la Dunare a fost premeditata cu mult timp inainte. In plus, administratorii nu proveneau defel din Tara Cantoanelor, ci din Cizma Italiana.
Cercul vicios este controlat de italieni, elvetieni si austrieci
SIPRO BELTRAME AG - Elvetia, componenta a grupului AFV BELTRAME, condusa totusi de administratori italieni, nu numai ca nu aduce nici un aport la capitalul social al DONASID si nu realizeaza vreo investitie, dar reuseste, in timp record, inca o tranzactie ciudata, deosebit de profitabila, chiar de rasunet mondial. Astfel, activele facute cadou de Guvernul Nastase sunt vandute catre un alt grup elvetian numit TENARIS, care, culmea coincidentei, este condus tot de administratori italieni. In acest mod, primii macaronari spala putina din Romania, cu un profit de 37 de milioane de euro, fara sa fi cheltuit vreun eurocent din propriile buzunare si lasand in urma datorii de alte milioane, pe care le-au facut prin devalizarea SC DONASID SA. Nou-venitii platesc potul fara comentarii, preiau datoria societatii de 16,8 milioane de euro - cat datora SIPRO BELTRAME Statului roman - si se apuca de activitate. Cine sunt noii italo-elvetieni si cum au reusit ei sa puna pe butuci Laminorul Braila (ca ulterior acest obiectiv sa fie cumparat de austrieci), precum si Tubinox Bucuresti, vom arata in cele ce urmeaza.
In fata acestor ilegalitati strigatoare la cer, AVAS mai are si tupeul de a solicita lichidarea cat mai grabnica a activelor ramase in patrimoniul SIDERCA SA, inscriindu-se la masa credala cu intreaga creanta detinuta, sub motiv ca cele 20 de milioane de euro, inclusiv TVA facute cadou italienilor, n-au fost recuperate nici pana azi.
Sabotajul italo-elvetian
Dupa ce si-a batut joc de tara noastra, acaparand o fabrica profitabila si debarasandu-se de alte doua cu probleme, grupul elvetian TENARIS a reusit sa acapareze si SC DONASID SA Calarasi. In acelasi timp, a ramas cu facilitatile acordate la preluarea intregului pachet al celor trei obiective. Pentru societatea calaraseana au platit 37 de milioane de euro unor prieteni italieni, care au plecat bine mersi cu banii, fara sa investeasca vreun eurocent la Calarasi. Cu largul concurs al fostului premier Nastase, al ministrului Privatizarii, Ovidiu Musetescu, si al consilierei personale a acestuia, Roxana Ileana Bichel - colaboratoare de nadejde a Danei Nastase si a Danei Barb, sora premierului - DONASID a fost devalizata si decapitalizata sistematic de italieni. Cumparand alte cateva active apartinand SC SIDERCA SA si "CFR" SA, firma elvetiana TENARIS, condusa - culmea conincidentei! - tot de italieni, s-a apucat sa saboteze activitatea altor societati de pe platforma calaraseana, pentru a distruge tot ce a mai ramas aici si a face rost de fier vechi pe gratis. Dand dovada de intentii criminale, reprezentantii TENARIS au taiat curentul electric furnizat de SC SIDERCA SA, in baza unui contract perfect valabil, subconsumatorului SC LEMSID SA. Desi pare de domeniul fantasticului, manevrele elvetienilor au mers pana acolo, incat au mutat sediul SC DONASID SA de la Calarasi la Zalau, lasand autoritatatile acestui oras cu buza umflata. In plus, firma sub care isi desfasoara activitatea la Dunare - TENARIS-SILCOTUB - este una fantoma, de vreme ce nu este inregistrata la Oficiul National al Registrului Comertului si nici in alta locatie de pe glob.
Tariceanu a inghitit galusca
La sfarsitul lui iunie 2005, premierul Calin Popescu Tariceanu desavaseste opera predecesorului sau - vrem sa credem in necunostinta de cauza - printr-o Ordonanta de Urgenta absolut incredibila. Astfel, AVAS este abilitata sa negocieze si sa semneze cu SIPROFER AG - Elvetia, inlocuita ulterior de grupul siderurgic TENARIS, si SC SIDERCA SA "contractul privind obligatiile asumate si rezultate din privatizarea SC SIDERCA SA Calarasi, prin constituirea societatii mixte SC DONASID SA". Asta insemna ca dupa ce ne-a fost administrata o teapa de proportii, prin faptul ca italienii n-au investit nici un ban, au umplut DONASID-ul de datorii si au plecat cu buzunarele doldora de euro, acum le facem un nou cadou altor italieni, mascati sub umbrela elvetiana, ca sa termine si ce-a mai ramas pe platforma calaraseana.
Tariceanu a inghitit galusca subordonatilor sai, care l-au incredintat de bunele intentii ale italo-elvetienilor de la TENARIS, in acest scop incheindu-se, in februarie 2005, un Contract de novatie privind repunerea in functiune a SC DONASID SA pentru a doua oara. In mod ilar, se avea in vedere crearea de noi locuri de munca, prin punerea in functiune a parcului industrial calarasean, lucru care nu s-a realizat si nici nu se va realiza vreodata, in conditiile actuale. Plin de grija pentru importantul municipiu de la Dunare, premierul penelist s-a gandit indelung, grijuliu, la "situatia sociala din zona Calarasi, cu atat mai mult cu cat SC SIDERCA SA se afla in procedura de falimenti.
Una dintre dovezile ca totul n-a fost decat o minciuna bine argumentata (si aici ne referim la cele 6000 de locuri de munca promise) consta in faptul ca TENARIS are doar 200 de angajati la ora actuala, iar productia DONASID SA se rezuma la turnarea unor semifabricate (tagle) pentru tevile fara sudura realizate la SILCOTUB SA Zalau, firma controlata in proportie de 95% tot de TENARIS.
Recapitularea capitularii
Mai intai, pachetul majoritar de actiuni al Donasid SA a ajuns in proprietatea SIPROFER AG - Elvetia (77%), daca e sa ne luam dupa declaratia fostului premier Nastase si dupa datele oficiale inregistrate la Registrul Comertului. Restul actiunilor erau detinute, in august 2005, de "CFRi SA (3%), TALTA TRADING E MARKETING LDA - Portugalia (20%), persoanele fizice argentiniene Marino Leonardo Ariel si Eduardo Adolfo Americo si italianul Carlo Protti. Printre administratori se remarca italienii Paolo Felice Bassetti, Vicenzo Crapazano, Stefano Muller, Riccardo Brevi, precum si argentinianul Luis Marcelo Iricibar. Dupa mai multe cesionari de actiuni succesive, SIDERCA SA a disparut dintre actionarii DONASID, lucru care s-a petrecut inainte de august 2005.
La doar trei luni mai tarziu, actionariatul se modifica din nou, persoanele fizice Ariel si Americo fiind inlocuite de firma TENARIS FINANCIAL SERVICES SA din Uruguay, iar dintre administratori disparea Iricibar.
In ianuarie 2006, actionariatul Donasid SA se modifica din nou: SIPROFER detinea 90,63%, "CFR" SA - 1,22%, TALTA TRADING E MARKETING LDA - 8,145%, TENARIS FINANCIAL SERVICES SA - 0,0000502% si SILCOTUB SA - Zalau - 0,0000251%. Administratori: argentinianul Iricibar si italienii Bassetti, Crapazano, Brevi si Muller.
Dupa alte patru luni, SC DONASID SA Calarasi era radiata din Registrul Comertului, devenind un simplu puct de lucru, deoarece sediul acesteia fusese mutat la Zalau, acolo unde-si desfasoara activitatea SILCOTUB SA, controlata de italo-elvetieanii de la TENARIS.
Adevarata fata a asa-zisilor investitori strategici
La venirea in tara a grupului TENARIS, statul le-a facut cadou elvetienilor doua pachete de actiuni formate din trei mari obiective. Este vorba despre SILCOTUB Zalau si TUBINOX Bucuresti pe de-o parte, si LAMINORUL Braila pe de alta. Dupa ce s-au prefacut o vreme ca au de gand sa investeasca la Braila, elvetienii s-au spalat pe maini de laminor, cedandu-l gratuit catre AVAS. Iar cum figura le-a mers, au procedat la fel si cu TUBINOX, singurul producator de tevi din inox al Romaniei. Dar mai intai au luat cat fier vechi si inox au putut de aici. Surse din conducerea Tubinox, care au staruit sa le pastram anonimatul, ne-au informat ca numeroase camioane au plecat din fabrica incarcate cu fier vechi, facturate ca atare catre SC DONASID Calarasi, dar n-au ajuns niciodata la destinatie, de vreme ce nu exista acte contabile care sa ateste acest lucru.
In urma acestei inginerii, italo-elvetienii au ramas doar cu SILCOTUB Zalau, care fusese o unitate profitabila si inainte de venirea lor in Romania. Cu alte cuvinte, Statul roman le-a cedat trei fabrici, una profitabila si doua cu probleme, in speranta ca si acestea din urma vor fi aduse pe linia de plutire, conform intelegerii. Numai ca smecherii au gasit calea de a scapa de balast, oprind pentru ei doar ce era mai bun, inclusiv facilitatile acordate pentru cumpararea la pachet a celor trei obiective. Iata cronologia faptelor ce ar putea face negresit obiectul unei anchete penale:
Romanii, trasi din nou pe sfoara
- In octombrie 2003, TUBINOX Bucuresti este preluat de SILCOTUB SA Zalau;
- in iulie 2004, TUBINOX si SILCOTUB sunt preluate de TENARIS;
- in iulie 2005, TENARIS renunta la TUBINOX, care revine la APAPS, actualul AVAS; in prezent, SILCOTUB apartine TENARIS, iar TUBINOX apartine AVAS;
- cat timp TENARIS a detinut TUBINOX a fost realizata o productie in cantitati reduse (in total 10 - 15 tone) de tevi din otel carbon laminate la rece, folosindu-se ca materie prima ebosul obtinut de la SILCOTUB Zalau;
- investitii la TUBINOX au fost realizate doar in perioada in care fabrica a apartinut SILCOTUB, inainte de preluarea de catre TENARIS;
- productie SILCOTUB in 2004 - 165,3 mii tone (preluarea de catre TENARIS a avut loc in iulie acelasi an); productie in 2005 - 130 mii tone;
- marea majoritate a investitiilor la SILCOTUB Zalau au fost realizate inainte de preluarea fabricii de catre TENARIS.
Concluzii:
- in 2005, TUBINOX n-a mai produs nimic, fiind preluata de intelegatorul AVAS, iar personalul - disponibilizat;
- la SILCOTUB, productia se afla in scadere dupa preluarea de catre TENARIS;
- in contractul de vanzare-cumparare, TENARIS a avut obligatia de a prelua pachetul SILCOTUB Zalau - TUBINOX Bucuresti - LAMINORUL Braila. Datorita acestei operatiuni, italo-elvetienii au beneficiat de importante facilitati fiscale din partea Statului roman. Dupa returnarea TUBINOX si LAMINORUL-ului, TENARIS a ramas cu fabrica performanta de la Zalau, dar si cu facilitatile acordate pentru preluarea intregului pachet, la semnarea contractului din iulie 2004.
Batalia pentru fierul vechi
Capii TENARIS au facut tot posibilul ca sa puna mana pe DONASID SA, avand in vedere doua scopuri bine determinate: 1. la Calarasi se pot realiza taglele necesare procesului de productie de la SILCOTUB Zalau si 2. materia prima obtinuta de pe platforma calaraseana poate ajunge pe gratis la discretia lor. Din aceasta afacerea oneroasa, statul n-a castigat nici un sfant, cei care au plecat cu buzunarele doldora de milioane fiind italienii despre care am vorbit mai devreme. Tot ce au realizat autoritatile noastre a fost preluarea datoriei de 16,8 milioane de euro de catre TENARIS, care reprezinta de fapt valoarea pachetului initial de 70% al activelor fluxului viabil calarasean, ce n-a fost achitat vreodata de BELTRAME ori de substitutorii acestei firme cu mari probleme financiare in Italia. Si ar mai fi ceva. SIDERCA a iesit din afacere, vanzand in mod ticalos, prin supraveghetorul financiar VALCHIM SA, cele cateva actiuni pe care le mai detinea la DONASID SA.
La ora actuala, italo-elvetienii topesc tot fierul vechi pe care-l au la indemana, pentru a-si scoate cheltuiala facuta cu aceasta achizitie. Asta in conditiile-n care pretul tonei de fier vechi a depasit 240 USD si se afla in crestere. Dupa parerea specialistilor, in ritmul actual Romania va fi obligata, in maximum doi ani, sa importe fier vechi pentru satisfacerea nevoilor interne.
Visul italo-elvetienilor, spulberat ca un fum
Noul obiectiv al TENARIS, fata de care macar autoritatile locale ar trebui sa ia atitudine, este acela de a acapara si fierul vechi de pe intreg teritoriul SIDERCA SA, care n-a ajuns inca in proprietatea elvetienilor. Numai ca acest teritoriu a fost adjudecat, in buna parte, de unii creditori care au executat silit SIDERCA, pentru a-si recupera banii datorati.
Firma cu capital romanesc LEMTRANS INTERNATIONAL PROD COM SA a avut de incasat de la SIDERCA SA o creanta certa, lichida si exigibila, definitiva si irevocabila, investita cu titlu executoriu, de 32 de milioane USD. Si cum statul a separat fluxul viabil al Combinatului calarasean de restul mormanelor de fier vechi, cu intentia de a relansa productia impreuna cu italienii de la BELTRAME, LEMTRANS a executat silit, in baza unor licitatii, ceva de care statul nu mai avea nevoie. Unele dintre obiectivele astfel dobandite in mod absolut legal au fost puse pe picioare, fostul creditor infiintand alte sapte firme, impreuna cu specialisti care au participat la ridicarea combinatului si sindicalisti someri ai falimentarei SIDERCA SA. Ceea ce insemna ca visul italo-elvetienilor de a pune mana pe intreaga platforma calaraseana, pentru a toca tot fierul vechi existent aici, se spulbera ca un fum.
Premisele sabotajului
Combinatul a fost gandit ca un tot unitar, astfel incat pentru intreaga platforma a fost realizata o singura Statie de Racord Sistem (SRS), pentru distributia de energie electrica provenita din sistemul national. Constructia, formata din doua corpuri de cladire, a ramas initial in patrimoniul SIDERCA SA, la data infiintarii SC DONASID, desi Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) s-a opus acestui lucru. Cum era de asteptat ca la Calarasi sa ia fiinta un parc industrial cu nenumarate firme, normal ar fi fost ca SRS sa apartina unei companii nationale de electricitate, pentru a nu exista probleme in viitor, cu distributia catre toti consumatori. In ciuda acestei interventii, dupa cum ne-a precizat vicepresedintele ANRE, Carmen Filipescu, SRS a ramas in proprietatea SIDERCA SA. De atunci au mai existat cateva tentative ca SRS sa fie preluat de o companie de electricitate, eventual contra cost, dar acest lucru, din nefericire, nu s-a petrecut. Astfel, desi nu mai producea nimic pe platforma calaraseana, SIDERCA SA distribuia in continuare curent catre grupurile LEMTRANS si TENARIS. Asta pana la data la care au fost vandute si ultimele participatii la DONASID, italo-elvetienii punand mana, in mod imoral si injust, inclusiv pe SRS-ul buclucas.
Lovitura de gratie
SC LEMSID SRL - una dintre firmele asociate ale LEMTRANS - avea incheiat cu SIDERCA SA Contractul nr. 1/2004 de furnizare a energiei electrice, perfect valabil si in vigoare. Cu toate acestea, a instrainat SRS catre TENARIS, desi ar fi putut vinde statia catre un distribuitor national de energie, poate cu un profit mai mare. Aceasta complicitate a creat italo-elvetienilor posibilitatea de a intrerupe alimentarea cu electricitate a LEMSID, in mod ticalos, la data de 14 august 2005, fara nici un fel de preaviz sau macar o justificare, de ochii lumii. Socoteala strainilor era una deosebit de simpla: fara curent electric, cele sapte firme din grupul LEMTRANS s-ar fi vazut obligate sa plece, lasandu-i pe asa-zisii investitori strategici sa se infrupte nestingheriti din restul resurselor de fier vechi existente pe platforma, punand astfel la pamant tot ce fusese salvat de la distrugere.
Pentru a exemplifica mai bine activitatea grupului LEMTRANS vom mentiona cateva obiective puse pe picioare, ori aflate in curs de redresare. Au fost pornite o forja, o turnatorie si o fabrica de mobila, aproape de finalizare fiind o fabrica de tigla si eurocaramizi. Alte investitii deja proiectate pe cheltuiala proprie vizeaza o centrala electrica si o fabrica de oxigen, despre care se crede, in mod cu totul eronat, ca ar fi fost taiata si vanduta ca fier vechi (vezi foto).
Terminatorii
Cu putin ghinion, sabotajul italo-elvetienilor ar fi putut avea urmari tragice. Daca o singura macara electrica s-ar fi aflat in sarcina, la data scoaterii de sub tensiune a alimentarii cu energie, ar fi putut muri oameni. De asemenea, daca unul sau mai multe compresoare ale SC LEMSID s-ar fi aflat in functiune, acestea ar fi putut exploda, cei de la TENARIS putand fi acuzati, intr-un asemenea nedorit caz, de terorism.
Cu toate mizeriile intreprinse de "strategicii" de la Calarasi pentru expulzarea celor din grupul LEMTRANS, nimeni n-a parasit platforma. Asta in ciuda faptului ca se consuma 160 * de motorina/ora, pentru producerea de electricitate cu ajutorul generatoarelor proprii.
SC LEMTRANS s-a adresat ANRE, unor parlamentari si autoritatilor locale, pentru demascarea acestei situatii si aducerea la normalitate a alimentarii cu energie electrica a celor sapte subconsumatori de pe platforma calaraseana. Doar SC LEMSID solicita nu mai putin de 7 MW pentru propriul consum. Dupa cum ne-a declarat vicepresedintele ANRE, Carmen Filipescu, situatia pare fara iesire. Pe de o parte, SRS (chiar daca un singur corp de cladire, din cele doua, se afla in functiune) a ajuns in proprietatea TENARIS. Aceasta firma distrugatoare are obligatia, conform legislatiei romanesti, sa distribuie energie electrica si altor subconsumatori, dar pentru asta ar avea nevoie de licenta de distributie. Or, nici o lege din Romania nu-i obliga pe italo-elvetieni sa obtina o asemenea licenta, de vreme ce in obiectul lor de activitate nu se regaseste o astfel de indeletnicire.
Pierderi mai mari decat cifra de afaceri
Fara indoiala, vicepresedintele executiv al TENARIC, Paolo Felice Bassetti, isi rade in barba, vazand impotenta autoritatilor romane de a-l pune la punct. El ii tot da inainte cu intentiile sale marinimoase de a dezvolta la Calarasi un parc industrial, in colaborare cu autoritatile centrale si locale. Asta se traduce prin obtinerea din partea statului a altor avantaje financiare si fiscale, pentru a deveni tartorul de necontestat al fostului Combinat siderurgic, ba chiar al intregului oras. Aici trebuie mentionat ca si LEMTRANS are propuneri pentru realizarea unui parc industrial, diferenta constand in faptul ca nu se solicita nici un fel de ajutor financiar ori de alta natura din partea statului.
Ca sa se inteleaga mai bine activitatea de sabotaj a reprezentantilor italieni ai TENARIS in zona, vom veni cu alte argumente de necontestat, in cele ce urmeaza. Italo-elvetienii au redus numarul angajatilor de la DONASID la 200, singura activitate a acestora fiind realizarea de semifabricate pentru productia de tevi fara sudura de la Zalau. In replica, firmele din grupul LEMTRANS numara circa 500 de salariati, majoritatea acestora fiind specialisti pusi pe liber datorita falimentului SIDERCA SA. Exericitiul financiar al DONASID SA pe anul 2005 s-a incheiat cu o pierdere de 27,17 milioane de euro - la o cifra de afaceri de 15,1 milioane de euro -, ceea ce ne face sa ne intrebam daca nu cumva "strategicii" au intentii ascunse in ceea ce priveste continuarea activitatii pe pamant romanesc, asa cum au avut si predecesorii lor, de la care au cumparat afacerea pe sub mana.
Miza TENARIS
Tudorel Bardas, presedintele sindicatului VIITORUL de pe platforma LEMTRANS, are o parere proprie in acest sens: "Miza TENARIS pentru diminuarea cheltuielilor si redresarea firmei este fierul vechi de pe platforma SIDERCA, deoarece concurenta este deosebit de serioasa, fiind reprezentata de concernul indian MITTAL STEEL si rusii de la TMK. Ce rentabilitate sa aiba TENARIS, daca depozitul 40.000 de la DONASID este plin cu teava de la Zalau? Intr-adevar, la Calarasi vin foarte multe camioane cu numar de Zalau, incarcate cu rebuturi pentru retopire".
Curierul de Calarasi il citeaza si pe Ioan Stancescu, vicepresedintele aceluiasi sindicat, referitor la problema dezbatuta: "Noua ni se pare o obraznicie modul cum acest Bassetti trateaza eforturile conducerii judetene si municipale, ale parlamentarilor, in incercarea de a se gasi o solutie. Energia electrica nu este produsa de Bassetti, ci de SC ENEL ELECTRICA DOBROGEA SA. Iar cei de pe platforma LEMTRANS, de la diferite societati, sunt colegi cu cei care au muncit pentru combinat, s-au imbolnavit si au suferit, ori si-au consumat o mare parte din viata pentru a avea, pana la iesirea la pensie, un loc de munca. De ce nu ne lasa sa traim si noi? Acum vine acest Bassetti, cu o rautate nedisimulata, si vrea sa ne vada someri, pe propria noastra lucrare, in propriul nostru oras, in propria noastra tara. Cine te crezi, domnule Bassetti? Nu te juca cu disperarea oamenilor, ca nu ai dreptul moral sa o faci!i.
SC DONASID SA a fost furata
La data de 18.05.2006, la Oficiul National al Registrului Comertului a fost inregistrata ultima marsavie purtand semnatura grupului italo-elvetian TENARIS. Sediul DONASID SA a fost mutat de la Dunare la Zalau, astfel incat la Calarasi a ramas doar un modest punct de lucru al sabotorilor, care au reusit "extraordinara" performanta de a crea, repetam, 200 de locuri de munca. Ceea ce spune multe in legatura cu intentiile "strategicilor" si cu soarta pregatita Calarasiului. De altfel, pe frontispiciul DONASID SA, care pana nu demult tinea de acest oras resedinta de judet (str. Prelungirea Bucuresti nr. 162) se afla acum o firma cu inscriptia TENARIS-SILCOTUB. Am incercat sa aflam amanunte privitoare la aceasta societate comerciala, descoperind cu stupoare ca ea nu exista, fiind de fapt doar un brand al italo-elvetienilor de la TENARIS. Cu alte cuvinte, si ultima farama de mandrie a calarasenilor a fost calcata in picioare de cei ce saboteaza orasul, impiedicand redresarea parcului industrial.
Bassetti vrea informatii suplimentare
La ora actuala, factori de raspundere din cadrul ANRE incearca rezolvarea pe cale amiabila a problemei furnizarii energiei electrice, pe platforma calaraseana, catre toti consumatorii. De fapt, negociaza cu cei de la DONASID SA Zalau, pentru ca la Dunare n-a mai ramas decat un punct de lucru al italo-elvetienilor. Eforturilor mentionate li se adauga glasurile presedintelui Consiliului judetean Calarasi, Raducu George Filipescu, al primarului Nicolae Dragu si al catorva parlamentari PNL si PRM. ZIUA a incercat sa ia legatura cu conducerea TENARIS-SILCOTUB, pentru a afla amanunte in legatura cu distribuirea de energie electrica pe platforma calaraseana, in special cu vicepresedintele executiv Paolo Felice Bassetti, care trage toate sforile. Asta se intampla la data de 12 iulie anul curent. Dupa inca o revenire, la data de 18 iulie, Departamentul de comunicare externa "TenarisSilcotub", firma-fantoma, dupa cum am aratat, ne raspunde: "Referitor la faxul dumneavoastra, transmis in data de 12.07.2006, in care solicitati o intrevedere cu domnul vicepresedinte, Paolo Bassetti, va rugam sa aveti amabilitatea de a ne furniza mai multe informatii despre scopul intalnirii pe care o solicitati." Lasand la o parte lipsa de politete a respectivului departament al firmei-fantoma, care nu semneaza scrisoarea, ce informatii suplimentare mai puteam furniza, cand cererea noastra a fost extrem de clara chiar si pentru un elev de clasa a IV-a. In concluzie, intentiile TENARIS pe pamant romanesc sunt cat se poate de evidente, si de aici inainte nu mai avem ce comenta pe aceeasi tema. Este randul autoritatilor acestui stat sa se aplece asupra sabotajului italo-elvetian si sa-i puna capat. Asta inainte ca situatia sa scape definitiv de sub control.

---

Despre autor: