O CALATORIE CU TRENUL, de oriunde, catre oricare colt de tara. O nesfarsita defilare de milogi de o agresivitate exersata, profitand de conditia de cusca a compartimentului. In orase poti sa-i ignori, aici esti la mana lor. Ei deschid autoritar usa si tot ei o lasa deschisa, dupa ce le arunca o privire grea, care nu mai cere alta pedeapsa, calatorilor care nu duc mana la buzunar. Nici negustorii ambulanti, care vand reviste vechi si carti cu pret redus, nu-s mai cuviinciosi. Odata suit in tren, stii ca autoritatea statului a sfarsit la scara. Ciungi, chiori, surdomuti, lautari dubiosi, cu acordeonul slinos atarnand de un umar, tiganci soioase cu puradelul in brate, simulanti tarandu-se ori clatinandu-se
cu dinadins intre peretii coridorului, drogati si falsi calugari, ambulanti rufosi cu negot de brelocuri
si pixuri, alcoolici cu priviri tulburi - fauna obisnuita a vagoanelor de clasa intai, pe care controlorul nici nu poate, nici n-are motive s-o starneasca impotriva-i.
MULTE DRAME nu pot fi relatate, deoarece ar insemna sa cazi intr-un comic atroce. De pilda, chinul celui care trebuie sa mearga neaparat la toaleta, iar in magazinele unde ar putea cere ingaduinta lucreaza numai romani haini, care-i spun ca nu e voie. Sau ca croitoria, carciuma, buticul si libraria care-si asteapta clientii cu usile deschise n-au closet. La New York, un compatriot cumsecade, care stia ca plec dimineata de la gazda ca sa ma intorc seara, m-a invatat toate oportunitatile metropolei in materie de WC-uri. O carte de tipul ""Ce faci cand te taie cacarea-n Paris"" ar avea, cred, editii de mare tiraj in toata lumea.
INTR-UN PARCAJ plin cu masini cu staif, un Trabant verzuliu, tinut ca nou de un proprietar tipicar, face o figura trufasa, pare o vietate cu coada sus nimerita ori mai bine zis varata de-al dracului intre simandicosi, ca sa-i rusineze cu vecinatatea ei. Si, ce-i mai tulburator, e ca Trabantul are imbunatatiri, recuperari de fleacuri aruncate de soferii de lume mare. Impresia e ca Trabantul verde sufera de o dereglare psihica.
IL INTREB pe un mototol de alegator din Pomarlestii de Jos ce-i acela cuciucul zgaibei si el ma lamureste ca-i gherba cu care se cocareste musteaua de la bogrinzi. Il mai intreb pe ins cum il cheama, iar el imi spune, complet lipsit de complexe, ca-l cheama Baleguta Mirsea.
PENTRU MULTI necajiti existenta are doua repere, in relatie cu care Anul Nou sau sarbatorile nationale nu inseamna nimic. Sunt cele doua zile sacre, chenzina si lichidarea, zilele de 1 si 15 ale lunii. Timpul isi modifica si el intelesul, e vorba de saptamana de dinainte de leafa si de aceea de dupa leafa. O cadenta sinonima cu destinul, cu tot implacabilul acestuia.
INTREBAT ce meserie a avut, un pensionar spune ca a fost adjunct. Bine, bine, adjunct, dar ce meserie aveai? Omul nu intelege cum de exista persoane care nu stiu ce-i acela un adjunct. O meserie de o viata: inlocuitor.