Nedreptatea s-a perpetuat si dupa razboi In ciuda gestului de o vadita ostilitate al blocarii fondurilor romanesti din bancile anglo-saxone, guvernul de la Bucuresti nu a intrerupt relatiile diplomatice nici cu SUA si nici cu Marea Britanie. Dimpotriva, generalul Ion Antonescu s-a straduit sa imprime un comportament cat mai civilizat al autoritatilor din subordine fata de diplomatii si cetatenii americani si britanici din tara. De pilda, cand politia legionara a arestat si molestat niste ingineri englezi de pe Valea Prahovei, specialisti in probleme petrolifere, generalul i-a urecheat in termeni severi pe ciracii lui Horia Sima. Insa nu era mai putin adevarat ca englezii preparau cu febrilitate conditiile necesare destabilizarii interne a Romaniei, chiar in scopul de a-i determina pe germani sa ne transforme in pasalac ocupat militar. Fapt care ar fi imobilizat aici si in poarta Balcanilor alte si alte divizii din Wehrmacht, rarindu-le implicit pe cele ce se confruntau cu trupele britanice si franceze in extremitatea apuseana a continentului. Totusi, nici serviciile secrete de la Bucuresti si Berlin nu dormeau, desi uneori percutau cu o relativa intarziere. Glontul era destinat altcuiva
Implicarea englezilor in rebeliunea legionara de la 21-23 ianuarie 1941 este inca invaluita in ceata, limpezirea contextului fiind obstaculata si de accesul extrem de dificil la arhivele in care gesteaza si azi adevarul. Deh, am intrat in NATO, ne pregatim sa intram si in Uniunea Europeana si nu se cuvine sa-i deranjam pe occidentali cu reprosuri referitoare la un trecut scandalos. Oricum, declansarea rebeliunii in cauza, din prima luna a noului an, a avut drept amorsa asasinarea maiorului german Döring de un strain pripasit pe la noi, Demetrios Sarandos, dovedit ca agent al Intelligence Service. Nascut in Turcia, grecul era de profesie atlet de circ, rupea lanturi de carton si ridica haltere de mucava in spectacole cu public restrans, avea mintea cuibarita in muschi, nu acolo unde o tin muritorii de rand, si gresise adresa. In loc sa-l impuste pe generalul de cavalerie Erik Hansen, seful Misiunii Militare Germane din Bucuresti, a lichidat un ofiter infinit mai redus in rang. Insa a fost destul ca furtuna sa se dezlantuie, fara sa ajunga la succesul scontat. Asemeni lui Antonescu, si britanicii se inselasera asupra puterii reale a legionarilor. In loc sa trateze Miscarea Legionara, de la bun inceput, cu suturi bine tintite in posterior, generalul credea ca-i va neutraliza pe gardisti strangandu-i cu afectiune in brate si inasprind progresiv acest gen de tandrete pana cand li s-ar fi taiat respiratia, iesindu-le si ochii din cap. Iar englezii erau ferm convinsi ca legionarii, contand si pe sprijin german, ar fi fost mult mai tari decat anturajul loial lui Ion Antonescu si-l vor da pe general peste cap. Nu au luat in calcul armata si sentimentele militarilor si, in afara de asta, informatiile lor asupra atitudinii reale a conducerii Reichului fata de disputa din Romania s-au dovedit a fi total aproximative. Prizonieri in Uganda?!
O tulburare masiva a apelor din politica romaneasca, urmata de o interventie germana energica in vederea restabilirii ordinei, era tot ce ar fi fost de dorit la Londra. Din simpli arbitri ai unui conflict intern, germanii ar fi devenit stapani efectivi ai tarii, realizandu-se si jonctiunea deplina a teritoriilor controlate de la Berlin la placa de frictiune cu Rusia sovietica. Obiectivul nu a fost atins decat partial, in sensul ca Antonescu a devenit si mai indatorat germanilor, afluirea diviziilor Wehrmachtului in tara nemaifiind prin nimic limitata. Deocamdata, mai mult nu s-ar fi putut realiza si englezii au decis sa-si retraga legatia si alte structuri institutionale din Romania. Ruperea relatiilor diplomatice dintre Londra si Bucuresti a survenit la 10 februarie 1941, la doua saptamani si ceva dupa esecul lamentabil al rebeliunii gardistilor. Simultan, agentura Intelligence Service de la Bucuresti, condusa de Archibald Gibson, Tom Masterson si Alfred Gardyne de Chastelain, a fost transferata la Istanbul. Totodata, la 15 februarie 1941, Romania era inclusa pe lista tarilor supuse blocadei britanice. In consecinta, desi intre Romania si Marea Britanie nu exista o stare de razboi declarat, mai multe cargouri, intre care si Steaua Romana, ne-au fost sechestrate pe rutele normale de navigatie si escortate spre porturi aflate sub jurisdictia englezilor. Nu aveau material militar la bord, ci marfuri destinate consumatiei curente: coloniale, adica citrice, banane, cafea etc. Tragic a fost destinul echipajelor romanesti de la bordul cargourilor fara noroc: pentru toata perioada razboiului, parte din marinari, capturati in apele Oceanului Indian, au fost internati in lagarul de la Premnagar, langa Dehra Dun, tocmai in India. Altii au fost risipiti prin lagare din Uganda si Insula Pinilor, Cuba. Grav si profund imoral in acelasi timp a fost gestul britanicilor de a sechestra si navele romanesti angajate in transportarea evreilor emigrati spre porturi din Palestina. Indeobste, echipajele lor au fost internate in cantonamentele Latroun Detention Camp si Wilhelma Perimeter Center din Tara Sfanta, parte din ele fiind ulterior transferate intr-un lagar din Persia. Nu au fost supusi la munca obligatorie, insa vreme de cativa ani au indurat o soarta de paria. Fapt constatat si de inspectiile Crucii Rosii de la Geneva. Alte garantii militare britanice
STRATEGIE. Cu mainile dezlegate, britanicii se puteau ocupa si de alte teatre de operatiuni