Demersul colegului nostru Victor Roncea de a demasca informatorii din presa a pornit cu dreptul. Pentru o credibilizare totala a proiectului, am aflat ca trei din colegi sai, de la ZIUA, au semnat un angajament cu Securitatea.
Este evident ca vrem sa stim ce ziarist a turnat la Securitate. Respectivii trebuie sa dea niste raspunsuri. In rest, e dreptul patronilor si al cititorilor sa judece daca acei jurnalisti mai pot profesa.
Serviciile de informatii nu pot avea justificari perfect legale pentru a racola jurnalisti. Nu cred ca vreunul din ziaristii recrutati inainte de 1989 a furnizat informatii trasnet pentru siguranta nationala. Interesul Securitatii era controlul unui sector predispus la derapaj politic, prin articole si atitudini ce deranjau nomenclatura PCR. Dezbaterea s-a extins si asupra eventualitatii existentei in presa a unor ofiteri acoperiti, din actualele servicii.
Personal, cred ca nu ar trebui sa existe informatori sau agenti ai serviciilor secrete in media. Racolarea unor jurnalisti poate capata forma unui abuz, practicat mai ales in regimurile totalitare. Nu vad ratiuni fundamentale pentru astfel de recrutari. Pagubele de imagine in cazul deconspirarii ar fi mult mai mari decat beneficiile colaborarii.
In literatura de specialitate, am observat ca serviciile secrete ar avea nevoie de ofiteri acoperiti in presa in special pentru misiuni in strainatate. Ca sa obtina mai rapid informatii privind securitatea nationala. Pe plan intern insa, un serviciu e mult mai puternic decat orice ziar sau televiziune. Are informatii, surse, oameni la cel mai inalt nivel. Plus capacitatea de interceptare a comunicatiilor. De aceea, racolarea jurnalistilor pentru actiuni interne nu ar face decat sa semene cu politia politica facuta de Securitate.
In 20 Decembrie 1989 am fost anchetat la Securitatea Constanta pentru participarea la evenimentele de la Timisoara. Eram student la Mecanica, aveam 19 ani. Am plecat pe 18 Decembrie din Timisoara, alungati de profesori. M-au ridicat de acasa. M-au inghesuit intr-o Dacie. Am fost dus la sediul Securitatii, pe Bulevardul Lenin. M-au pus sa dau o declaratie, sa spun ce am facut la Timisoara. Cand au vazut declaratia mea, m-au amenintat. Mi-au spus sa-mi bag mintile in cap si ca ma vor barbierii cu penseta. Erau turbati, isi simteau sfarsitul aproape. Mi-au dat drumul dupa doua ore. Se grabeau sa raporteze la Bucuresti anchetarea lotului de studenti de la Timisoara, originari din Constanta. M-a zdruncinat destul de tare experienta aceea. Cred si acum ca securistii aceia ar trebui sa raspunda in fata legii pentru ce au facut.
In 1994, lucram la Evenimentul zilei. Am fost anchetat pentru atentat la siguranta nationala, la Parchetul General. Am absolvit Scoala Superioara de Jurnalistica si apoi am facut Colegiul National de Aparare si Colegiul de Siguranta Nationala. Alaturi de sute de alti colegi din presa. M-am specializat in acest domeniu, indrumat de maestrul Ion Cristoiu, care mi-a spus ca am aptitudini de jurnalist-investigator. Ii multumesc si acum pentru asta.
N-am avut niciodata, inainte sau dupa 1989, vreun angajament scris cu serviciile de informatii. Dar pentru ca scriu pe acest domeniu de 15 ani si o fac probabil un pic mai bine decat altii, tot felul de persoane delireaza, inclusiv in scris, ca sunt agentul unui serviciu. Frustrarea continua te imbolnaveste si uneori inteleg suferinta celor amenintati de spectrul ratarii profesionale.
Cu niste ani in urma, un document al serviciilor ma califica drept ""spion britanic"", pentru ca sunt corespondentul Janea€™s Defence in Romania. Scenarita romaneasca functioneaza de ambele parti.
Sunt persoane parasutate in media, a caror stabilitate psihica sau onestitate e sub semnul intrebarii. Ele fac afirmatii ""sigure"" despre unii si altii. Acestora le recomand un tratament prelungit. Exista uneori, in medicina, miracolul vindecarii unor cazuri grave. Cred in acest miracol si pentru presa.