Vitrina cu scriitori"Distihuri"un poet si "mastile" sale

Motto: "Snobii gusta arta doar cand da rateu. Rupeti cartea asta. Nici n-am scris-o eu"

Corneliu Vadim Tudor a revenit in acest an cu un volum de "Distihuri", aparut la Editura Fundatiei "Romania Mare" si prefatat de maestrul Fanus Neagu. Este practic o intoarcere a celui asimilat in ultimii ani mai mult cu politica decat cu poezia - la uneltele dintai, ale Creatiei lirice Distihul, crede Fanus Neagu, in sitlu-i caracteristic, e "cel mai adesea un gand dublu, menit sa se schimbe in ecou". Aici, gandurile cele mai ascunse ale lui Vadim Tudor - ori cele pe care le stim, aruncandu-le de multe ori virulent la lumina - alcatuiesc portrete diferite, alter ego-uri ale aceluiasi personaj, care devine, pe rand, cum bine remarca si prefatatorul, Poetul, Visator, Pamfletar. Mastile lui Vadim sunt colorate de dublete lirice care il reprezinta fara discutie, pentru ca ii sunt la indemana si vorbele dulci, versurile blande si cele aspre, sageti catre ochii si urechile "dusmanilor" - "imbecilii solemni", care mor "pe limba lor de lemn". Vadim era talentul de a radicaliza in cateva cuvinte adevaruri actuale care dor: "Pe-un rau adanc de vodca si de cafea amara/ Pluteste un cadavru: boema literara", sau "Republica, mareata vatra/ Tiganii te facura satra".
Sunt trei "fatete" auctoriale in acest volum: Vadim cel mistic/ religios ("Iisus canta la pian pe o colina/ Torentiala ploaie de lumina), Vadim - eroticul ("La sarutarea ta, femeie - lyra/ Icoanele pe sticla se topira") si Vadim - polemistul de ... : "Nu-mi plac pe lume, si ii iau la rost/ Femeia curva si barbatul prost". Descoperim, de asemenea, o parte nostalgica a peotului pe care n-am fi banuit-o pentru cei care-l stiu doar ca un vejnic politician si pamfletar de temut: "Copilarie, tu nu poti sa mori. Mai starui in parfumuri si culori..." De altfel, majoritatea distihurilor pot fi privite si ca franturi de existenta, idei risipite intr-un laborator de creatie, pagini mai vesele sau triste ale unui jurnal care se scriu, zilnic cu dramele sau fericirile celui ce patimeste. Motivele sunt uneori blagian - voiculesciene (ingeri, Iisus, Dumnezeu, Leviathanul), alteori se trece de la biblie la metafizic, la filosofie ("Aud un cantec din inalt/ Eu nu sunt ei. Sun celalalt"), la pilde ce par ventie din folclorul lui Pacala si Nastratin Hogea ("Eu ca voi sunt ziua toata/ Voi ca mine - niciodata") sau la notatii razlete, ca intr-un carnet de sanatate, despre "gustul amar" de dimineata sau "durerile de oase" ale zilelor bacoviene. Intre ninsori si ploi, ravnind la Varsta de Aur cea dusa, stihuitorul are puterea sa faca si haz de necaz: "Stalin si poporul rus/ Ne-au luat ceasul si s-au dus". Jocurile sale de cuvinte sunt profunde ori simple, ca existenta insasi, dar tragismul tranzitoriu - dambovitean e resimtit din plin: "Aflu din presa zilnic, ca-s pierdut/ Ce-am mai furat, ce crime - am mai facut", "Imnu-i manea, steagul - cersaf/ Ne facem singuri tara praf".
Autoportretele sunt reusite si ne arata un Vadim lucid, la ora confesiunilor / "Eu sunt cel mai rau dusman al meu/ Nimeni nu imi face ce-mi fac eu", "Ce pot sa scriu ca sa va fiu pe plac? Tot, ce-i maret s-a spus. Mai bine tac", "azi numele meu e mai mare ca mine", "mi-e rau, mie urat", "ma flagelez in fiecare zi", "viata e confruza" etc.
In fata clipei mincinoase, ramane doar scrisul si cititul restul e, daca nu tacere, atunci sigur vis. Dragostea ("femeile cu care m-am culcat/ doar ele ma cunosc cu-adevarat") si credinta ("Lui Dumnezeu Ii face loc in noi/ Doar cand scapam de patimi si nevoi") ne mai pot sabota din lumea trista, plina de humor in care ne zbatem. Universul lui Vadim avetrizeaza ca-n scrisorile eminersciene sau ca-n Infernul dantesc, ca mai sunt putine sperante pentru cei care intra aici... Iov bolnav tara lui unde s-au rasturnat valorile. Poetul avertizeaza: "Nu stiu de unde vin si unde merg/ O zi VULCAN, si alta...

---

Despre autor: