Samanta de scandal

Catalin Avramescu este, la ora de fata, cel mai dur detractor al operei lui Mircea Eliade. El sustine urmatoarele: 1) a fost o "tragedie culturala" faptul ca Eliade si generatia sa au fost ostili valorilor anglo-americane; 2) este o tragedie culturala acum faptul ca Eliade este receptat ca un reper fundamental al culturii noastre dat fiind ca aceasta perceptie balanseaza scena culturala romaneasca spre valori de dreapta; 3) nici nu ar fi adevarat ca Eliade apartine culturii romane, el fiind de fapt o parte a culturii americane, caci, iata, daca numaram anii sai de viata, din 79, cati a trait, 50 i-a petrecut in afara Romaniei, iar in ultimii 30 de ani a fost profesor american.
Ce ar fi de spus in marginea acestor ziceri?
1) Eliade nu a fost ostil valorilor anglo-americane ci, mult mai grav - din punctul de vedere adoptat de Catalin Avramescu, chiar miezului dur al valorilor modernitatii. Da. E de discutat despre asta. E mult de discutat. Eliade publicistul (si deloc Eliade savantul) propaga catre public o viziune care propunea respiritualizarea vietii cotidiene a modernilor, prin urmare si o viziune de respiritualizare a vietii politice (care este in modernitate destinul cotidian al omului).
Marturisirea aflata in "Jurnal portughez si alte scrieri", recent editat la Humanitas, potrivit careia Zelea Codreanu a facut din Eliade "un roman fanatic" e de natura sa ne incurce pe toti. E limpede, aici, doar un lucru: Codreanu a avut asupra lui Eliade o influenta mai mare decat am fi vrut sa acceptam noi, cei de azi. Nu e prea limpede daca aceasta influenta a facut din Eliade si un roman, ori doar un fanatic al romanismului.
Cum sa intelegem marturisirea lui Eliade? Sorin Alexandrescu o analizeaza in pagini magistrale. Vezi "Eliade, dinspre Portugalia", volum aparut tot la Humanitas, simultan cu "Jurnal portughez..."
In ce ma priveste, explicatia mea este urmatoarea: toti interbelicii de seama ai dreptei, si Nae Ionescu, si Dumitru Staniloaie, si Zelea Codreanu, si Mircea Eliade, traiau cu o convingere eretica din punct de vedere teologic pe care nu o constientizau ca atare, anume ca erezie. Ei credeau ca nu doar sufletul individual are sa apara la Judecata de Apoi spre a i se cantari sansele de mantuire, ci si sufletul neamului. De asemenea, ei aveau convingerea ca ar fi posibila o evanghelizare a politicului si, daca e posibila, asta ar insemna ca ar fi si necesara. Eroarea teologica vine din faptul ca intre Cezar si Dumnezeu nu ar fi numitor comun altul decat faptul ca fiecare Cezar face parte din planurile providentiale. Altfel spus: teologic judecand, evanghelizarea Cezarului ca Cezar nu este o sarcina evanghelica. Sarcina evanghelica apare a fi doar crestinarea sufletului sau ca persoana, iar nu ca Cezar.
Eliade a mostenit aceste doua greseli, credeam noi, de la Nae Ionescu. S-ar putea ca Nae Ionescu insusi sa se fi contaminat de la Zelea Codreanu. Si atunci misterul pe care incercam sa-l lamurim, ca nu are in centru cuvintele "roman fanatic", ci charisma lui Codreanu. De ce a fost ea atat de smintitoare?
2) In orice caz, azi nu avem de a face cu pericolul unei noi contaminari cu asemenea sminteli, considerate a fi de dreapta, cata vreme stim ca ele sunt erezii.
3) Eliade, american? Teza asta se bate cap in cap cu aceea de la punctul 1. Nici roman, nici american - ar fi solutia. Cel care a descoperit prima globalizare a mentalului uman (gandirea de timp simbolic a neoliticului) mai este el doar al romanilor, ori doar al americanilor?

---

Despre autor: