Romania are mare noroc cu razboiul din Liban. O nesperata ocazie de a iesi din nou in fata si de a ne oferi serviciile de "mici jandarmi mondiali" intr-o alta parte a lumii. Dupa 1990, militari purtand insemnele frunzei de stejar au fost trimisi in I
Romania are mare noroc cu razboiul din Liban. O nesperata ocazie de a iesi din nou in fata si de a ne oferi serviciile de "mici jandarmi mondiali" intr-o alta parte a lumii. Dupa 1990, militari purtand insemnele frunzei de stejar au fost trimisi in Irak, Afganistan, Angola, Bosnia, Kossovo. N-au fost niciodata prea multi, dar prezenta a fost constanta. Acum presedintele nostru tropaie parca de nerabdare in asteptarea unei rezolutii ONU in baza careia sa putem trimite efective si in Liban ca sa ne interpunem intre doi adversari inclinati mai degraba catre exterminarea reciproca decat spre o negociere rationala. Eu cred ca graba lui Basescu este mai degraba un reflex al nostru de a ne baga nasul acolo unde nu ne fierbe oala doar dintr-o fanfaronada care sa ne confere mai mult prestigiu decat meritam, poate. Presedintele are dreptate atunci cand afirma ca aderarea la NATO si umbrela de securitate oferita de americani ne cere si sacrificii. Sustinerea politicii externe americane este o obligatie de la care nu ne puteam eschiva. Dar in momentul de fata avem militari in patru zone ale lumii. O a cincea nu-i deja prea mult? Nu suntem o putere economica majora care sa ne putem permite acest lux, chiar daca in fosta Iugoslavie plateste ONU, iar SUA ne suporta o parte din cheltuieli in Irak si Afganistan. In cazul Libanului intervine o noua problema, poate mai grava decat in Irak. Si anume ferocitatea combatantilor. Lui Basescu nu i-ar strica o incursiune in istoria recenta a zonei. Ar afla poate ca prezenta fortelor de mentinere a pacii nu a fost agreata de combatanti, iar uneori n-au ezitat sa le atace. In 1982, chiar americanii au parasit Libanul cu coada intre picioare din cauza atacurilor teroriste la care au fost supusi, astfel incat combatantii au putut sa-si vada nestingheriti de treaba. Chiar formarea statului Israel a fost grabita de retragerea britanicilor din Palestina din cauza atentatelor teroriste ale formatiunilor paramilitare evreiesti. Pe de alta parte, militarii de profesie trimisi in strainatate nu au cum sa rezolve problemele pe care armata le are acasa. Nu a trecut foarte mult de cand am fost chemat sa servesc patria ca soldat cu termen redus. Insemnele de TR mi-au asigurat un tratament acceptabil. Insa am asistat uluit la scene in care nefericitii care nu au facut o facultate erau tratati ca niste vite. Soldati care aveau termen de 10-20 secunde (in functie de starea de spirit a gradatului) pentru a folosi toaleta, batai, pedepse colective administrate sub forma de instructie, insulte, duhoarea incalificabila din dormitoare din cauza ca preocuparea era mai mare pentru luciul pardoselei decat pentru schimbarea lenjeriei si asigurarea dusului, prostia si agresivitatea drept criterii de promovare a gradatilor etc. Armata unei tari membre NATO la inceput de secol XXI prezinta un tablou mai sumbru si mai absurd decat ostile din romanele lui Jaroslav Hasek sau Joseph Heller. Poate ca lucrurile s-au mai schimbat si se vor schimba in continuare odata cu renuntarea la serviciul militar obligatoriu. Insa mania de a forma unitati bune care trebuie imediat aratate strainatatii intr-un teatru de razboi oarecare pare o incercare de a ascunde mizeria armatei romane formate din racani la fel persecutati si de prost instruiti precum soldatul Svejk. Si probabil fantasma secreta a lui Basescu de a ajunge tucalarul jandarmului mondial. Apoi care este utilitatea acestor misiuni? Ne exclude cineva din ONU daca nu trimitem soldati si in Liban? Nu cred. Merita sa mai pierdem niste oameni intr-o zona in care lupta nu niste fanatici cu brau de dinamita in jurul coapselor, ci trupe regulate dotate cu tancuri si rachete?
Despre autor:
