Un hot prost mi-a furat, la Paris, carnetul in care-mi notam idei de articole si tot felul de chestii.

Carnetele le tin, pana ce se termina, intr-un portofel de piele, sa nu se jerpeleasca. Sutul s-a bucurat la portofel, nu la ideile de articole. De altfel, chiar sa fi fost un hot de subiecte, tot n-ar fi tras nici un folos, fiindca tot ce insemnasem pana atunci in carnet erau subiecte romanesti. Un subiect pur romanesc e ceva tot atat de national ca pantofii prafuiti ai compatriotilor calatori prin strainatati. Daca-ti dai intalnire undeva, in Europa, cu un roman, iar in zona isi fixeaza intalniri alti o mie de oameni, te uiti la pantofii acestora si-ti dai imediat seama care-i omul tau. Oricat de noi si de italieni ar fi pantofii romanului, arata de parc-ar fi purtati si nevaxuiti de-o viata. Ce-a facut hotul, dupa ce s-a pricopsit cu un portofel jerpelit, nu-i treaba mea. A muncit bietul om degeaba, dar ar fi sa dau dovada de mult prea multa milostenie crestina dac-as plange pe umarul unui arab fara noroc la portofele.
Carnetul meu cu subiecte n-ar fi avut o alta soarta nici dac-ar fi ajuns in mainile unui tigan de Dambovita. Si nu fiindca n-ar fi inteles ce-am vrut sa spun intr-o propozitie de genul ""politicieni de satra, care se cearta ca la usa cortului"", ci fiindca scrisul meu e cam arabesc. Uneori, nu mi-l deslusesc nici eu. Nu-mi fac insa probleme, deoarece subiectele romanesti sunt vesnice. Imi ies in cale de zeci de ori in fiecare an.
Trei sferturi din insemnari privesc nevoia noastra organica de galceava. Toata lumea se afla intr-o continua zarva cu toata lumea. Romanul nu s-a nascut poet. Romanul nu e plin de umor. Romanul e mort dupa scandal. Partidele se poarta ca niste clanuri de minoritari, pentru care sfada, taraboiul, artagul si incaierarea in public sunt, cum foarte delicat din punct de vedere cultural se exprima Mariana, ""doamna de serviciu"" din Casa Scanteii, ""leafa si omega"". Un subiect romanesc n-are loc pe prima pagina in nici unul din ziarele europene de dincolo de Tisa. Pana si in discordie suntem diferiti. Democratia le-a dat unor insi, cu o dominanta psihica de delatori, sansa sa nu mai toarne, ca odinioara, discret, la Securitate, ci direct la popor. Majoritatea oamenilor nostri politici isi parasc colegii si aliatii cu o voluptate a vorbei si a prezentei in public ce-i face inconfundabili.
Scena noastra politica are stil numai in incaierari. Marlania, adresarea mitocaneasca, atacul la persoana cu mijloacele disputei de mahala, iata temele zilei in Romania, care il fac pe cetateanul binecrescut sa se simta un invins, un infirm sufleteste, un om de prisos in propria tara. Subiectul continuu, ajuns in mana hotului care a gresit buzunarul, e Romania grobienilor saltati diriguitori peste popor. Data viitoare cand am sa plec in Franta cu un carnet de subiecte bucurestene in tasca, am sa le scriu hotilor parizieni pe prima pagina un indemn prietenesc: oameni buni, furati de la nemti, de la spanioli, de la islandezi, de la cehi, dar nu va pierdeti vremea cu mine. Sunt fiul unui neam sarac, care se tine numai cu umoare rea si se ingrasa cu prinosul cocinei politice.