Sute de intreprinzatori au luat ieri cu asalt Agentia pentru IMM, pentru a prinde ""un loc in fata"" in registrul solicitantilor de alocatii nerambursabile pentru sustinerea investitiilor. Unii au venit inca de joi, de teama ca n-ajung banii. Su
Sute de intreprinzatori au luat ieri cu asalt Agentia pentru IMM, pentru a prinde ""un loc in fata"" in registrul solicitantilor de alocatii nerambursabile pentru sustinerea investitiilor. Unii au venit inca de joi, de teama ca n-ajung banii. Sute de intreprinzatori mici si mijlocii au dat navala din toate colturile tarii la sediul Agentiei pentru IMM (ANIMMC), din prima zi a inregistrarilor pentru programul de sustinere a investitiilor IMM. Este pentru prima oara cand agentia se confrunta cu o astfel de situatie in cei cinci ani de la infiintarea sa. Unii au venit de joi, listele ad-hoc de asteptare s-au intocmit inca de vineri, iar duminica se facea apelul din sase in sase ore. Programul ofera ""banii gratis"" prin alocatii nerambursabile echivaland cu 10.000-50.000 de euro, pentru cel mult 60% din valoarea fara taxe a unui proiect de investitii, dupa regula primul venit, primul servit. Potrivit procedurii, Banca Comerciala Carpatica crediteaza solicitantul cu o suma acoperind cel putin 25%, iar contributia solicitantului trebuie sa fie de cel putin 15% din valoarea proiectului. Chiar daca ultima zi este 25 august, oamenii au vrut sa fie siguri ca vor apuca alocatia nerambursabila dorita, bugetul programului fiind limitat la 445 de miliarde de lei vechi. DISPERARE. ""N-avem bani destui pentru dezvoltare"", ne spune patroana unei firme, care are nevoie de echipamente pentru productia de textile. Multi intreprinzatori au devenit constienti de amenintarea concurentei firmelor din UE, fie ca cer bani de la stat pentru mijloace de transport sau pentru echipamente de 80.000 de euro pentru productie de mobilier, fie ca au nevoie de o linie tehnologica de vopsire ecologica a metalelor de 70.000 de euro. Multi altii nu s-au informat suficient in anii trecuti sau ""au avut nevoie de mai mult timp de incubatie pentru ideile lor"", dupa cum spune Grigore Lungu, din Targu-Mures, care vrea sa cumpere o masina de injectie de mase plastice pentru decoratiuni imobiliare de 160.000 de euro. BANI PUTINI. ""In acest an bugetul este mai consistent decat anul trecut, dar nevoia este mult mai mare. Bancile cer dobanzi de 15%-19% in euro, in conditiile in care productivitatea medie in Uniunea Europeana este de 10%. Fara astfel de programe, firmele mici ar lucra doar ca sa-si plateasca creditele, admitand ca ar avea o productivitate europeana"", a declarat Eugen Ovidiu Chirovici, presedintele ANIMMC. Oficialul spune ca nu a fost posibila inregistrarea electronica a solicitarilor la sediile celor sase reprezentante din tara ale agentiei, asa cum se va intampla anul viitor in 15 astfel de oficii. ""Programul este conceput asa incat sa fie eligibil pentru fondurile europene care vor veni dupa aderare. Sunt eligibile si programele pentru sprijinirea exporturilor, ale tinerilor si femeilor antreprenor"", spune Chirovici. FONDURILE EUROPENE
""Anul viitor programul se va finanta din fondurile europene daca aderarea se va produce la 1 ianuarie, suma maxima alocata pe proiect fiind de 100.000 de euro, adica plafonul permis pentru ajutoarele de stat"" - Eugen Ovidiu Chirovici, presedinte ANIMMC


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.