A fi sau a nu fi lider
De altfel, Iliescu si Constantinescu s-au duelat in opinii si cand a venit vorba de sfaturi. Daca fostul presedinte cederist a sustinut ca "un lider se naste si trebuie sa lupte ca sa ajunga lider", ex-seful statului pesedist i-a indrumat pe studenti sa nu-si doreasca numai functii. "Nu ajunge lider cine nu-si doreste din tot sufletul sa fie liber. Nu poti fi puternic daca esti santajabil", a spus Emil Constantinescu. Iliescu a inceput sa povesteasca din propria experienta de viata si sa le explice tinerilor de la Politehnica ca el s-a nascut intr-o familie saraca si a fost primul intelectual din familia sa. In replica, Constantinescu a sustinut ca apartine unei meritocratii. Fostul sef de stat a aratat ca un unchi al sau a fost rectorul Universitatii din Lyon si a explicat ca, provenind dintr-o familie buna, nu putea fi decat de dreapta. "Eu nu mi-am propus niciodata sa fiu lider, n-am avut sange albastru, m-am gandit cum sa supravietuiesc", a adaugat Iliescu, a carui parere a fost ca nu trebuie sa te nasti dintr-o familie instarita ca sa ai viziune de dreapta. Cei doi presedinti s-au inteles de minune cand a venit vorba sa-l atace pe presedintele Traian Basescu care nu a consultat suficient de bine partidele politice pe diverse teme asa cum au procedat ei cand se aflau la conducerea tarii. Scoala de vara "Studentii de azi Liderii de maine?!" organizata de Asociatia Studentilor din Universitatea Politehnica Bucuresti, care se desfasoara in perioada 27-31 iulie, in capitala, isi propune sa identifice principalele probleme studentesti, precum si posibile rezolvari ale acestora. (R.A.)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Băutura virală care a cucerit planeta conțina lămâie și lapte condensat. Cum...
Sursa: kudika.ro