Democratia

De aproape 17 ani incoace contemplam pasivi zi de zi si an de an la dovezile privind imposibilitatea democratiei in Romania. Din cand in cand, mai ales la alegeri, cand majoritatea decide, sau in Parlament cand majoritatea voteaza o lege, sau in tribunal cand in fata legii sunt toti egali, ni se demonstreaza posibilitatea democratiei. Nu exista sondaje de opinie in care sa nu fi constatat rezultatele increderii reduse si inaltei neincrederi in principalele institutii ale democratiei. Asta, pentru ca nu avem o democratie reala in Romania, ci numai ipostaze izolate sau tendinte generale care indica un inceput de democratie sau de realizare a unui asemenea regim politic. In paranteza fie spus, chiar si cu surogatul acesta de democratie, tot este mai bine de un milion de ori in Romania actuala decat in Romania postcomunista. Sunt multe explicatii pentru starea de fapt a democratiei. Una dintre ele este insa vizibila, daca nu te uiti deliberat in alta parte: in tara noastra, saracii reprezinta majoritatea absolute. Nu am spus nici ca Romania este o tara saraca, nici ca este o tara dominata de saraci, pentru ca fiecare afirmatie in parte este neadevarata.
Tara pe care o admir cel mai mult pe aceasta lume, ca turist sau student in diferite stadii, este Statele Unite ale Americii, desi nu mi-a placut sa stau acolo mai mult de un an sau cateva luni. Soliditatea democratiei americane se bazeaza pe existenta unei majoritati absolute a celor din clasa de mijloc. Prosperitatea clasei de mijloc americane este baza stabilitatii economice si politice. In rest, exista numeroase grupuri de influenta, de interese sau presiune, dar este o atat de mare diversitate incat este imposibil ca sa domine vreunul dintre acestea. America este o democratie si o poliarhie. Romania nu este nici democratie, nici poliarhie, ci mai degraba o "democradura" si o oligarhie. Este o tara in care cei mai multi cetateni sunt saraci sau traiesc la limita subsistentei. Acesti oameni isi urasc conditia, iar neincrederea in institutiile democratiei si in democratie pe ansamblu vine din faptul ca dau vina pentru conditia lor mizera sau precara tocmai pe institutiile democratiei si pe democratie.
Pentru un cetatean de rand, pentru un roman (ca nationalitate sau cetatenie) faptul social dominant este saracia. Tocmai de aceea, indiferent de gradul sau de cultura (pentru ca, din pacate, intelectualii intra mai degraba in categoria celor care traiesc la limita saraciei) cand romanul vede in fata ochilor cate un oligarh, judecata i se intuneca din cauza invidiei si resentimentelor. Pentru ca unii au reusit sa se imbogateasca pe cai nu tocmai legale, el nu mai crede in posibilitatea imbogatirii legale, cinstite, prin munca, perseverenta si noroc. La prejudecatile despre cei bogati se adauge prejudecatile despre politicieni. Nu ar fi de mirare ca intr-un asemenea climat generalizat de neincredere si resentimente sa prolifereze miscari politice radicale, de dreapta sau de stanga.
Handicapul lipsei sau irelevantei economice si politice a clasei de mijloc devine vizibil cand privesti decalajele tot mai mari intre cei saraci si cei bogati. Cum aroganta si afisarea ostentativa (pe mai toate canalele de televiziuni, "live" sau "in reluare") a bogatiei, luxului, extravagantei sunt tipice pentru societatile oportuniste, au inceput sa apara si reactiile individuale sau sociale. Din lipsa de spatiu nu ma voi referi aici la ele, ci numai la consecintele politice ale democratiei noastre denaturate. Faptul social absolut este inegalitatea, iar ea se manifesta nu doar in economie si in nivelul de viata a locuitorilor acestei tari, dar si in politica, in societate, in viata profesionala, in multe domenii specifice.
Intr-o stare de saracie cronica, sunt posible mai multe scenarii: dezvoltarea normala (in ultima instanta) a democratiei si capitalismului, pe fondul unui impact puternic al integrarii in UE; resemnarea si acceptarea starii de fapt, cu adancirea inegalitatilor, dar prin asocierea corporatista a starilor sociale si profesionale; purtarea unui razboi cu un un inamic extern real sau inventat; aparitia unui lider providential; acumularea frustrarilor sociale pana la punctul declansarii unei explozii sociale; cochetatea cu un experiment de inginerie politica de combaterea saraciei (similar celui comunist). Cata vreme politicienii autohtoni dau dovada lipsei de imaginatie politica in tratarea cauzelor saraciei (ceea ce dovedeste diletantismul lor), nu se poate anticipa care dintre aceste scenarii are sorti de izbanda. Daca introducem insa in ecuatie si alte variabile independente, atunci tabloul se schimba. Aman acest exercitiu pentru un text fara constrangeri de spatiu, cum este acest editorial.

---

Despre autor: