Ce bine ca a fugit Hayssam!

Agitatia politica generata de disparitia sirianului si de schimbarea sefilor serviciilor de informatii naste o intrebare de bun simt: este Omar atat de important incat fuga sa sa inflameze politica romaneasca de asa natura incat sa se treaca la amenintari de suspendare a presedintelui Basescu, liberalii si maghiarii sa se alieze cu social-democratii pentru a se opune democratilor, conservatorii sa atinga paroxismul inutilei lor agitatii politice, iar vadimistii sa scoata, din nou, "mitraliera" pe culoarele politicii romanesti?
Cred ca, mai degraba, agitatia politica este un spectacol de suprafata. Ceea ce se intampla in dedesubturile sistemului politic romanesc este cauza reala a acestui spectacol. Sirianul nu este decat pretextul bataliei politice din ultima vreme. Nu cred ca am fi aflat adevarul despre criza ostaticilor daca Hayssam ramanea in tara. E chiar mai bine ca a plecat, pentru ca prin plecarea sa a precipitat scena politica romaneasca.
Ca orice eveniment important, dincolo de relevanta sa externa (confirmarea asezarii Romaniei de partea SUA si a Israelului in lupta antiterorista, motiv pentru care aproape nici nu mai conteaza cat de "real" a fost episodul rapirii jurnalistilor), criza ostaticilor a avut miza sa in politica interna. Aceasta miza cred ca este legata de presiunile exercitate asupra establishmentului militar romanesc de cele doua forte mondiale aflate in competitie: europenii (si aici includ si rusii) si americanii, fiecare cu aliatii sai in spectrul politic romanesc.
Ipoteza ca, pe fond, este vorba de batalia pentru establishmentul militar romanesc poate parea exagerata, insa cred ca trebuie luata in considerare.
Nicicand n-a fost Romania gratulata cu atata interes din partea marilor jucatori mondiali. Nici macar in 1989. De modul in care va sti sa-si joace cartea, depinde asezarea sa in structura politica mondiala in urmatorii 50 de ani. Mai mult, indraznesc sa afirm ca finalul acestei batalii politice va stabili si structura politica a Romaniei.
Establishmentul reprezinta partea relativ stabila in structura institutionala a unui stat, cu puterea sa de influenta constanta. Unii il numesc "sistem", de unde si expresia "Nu te lupta cu sistemul!". Indiferent cum il denumim, importanta este puterea sa, probata in ascensiunea si decaderea partidelor, alegerea presedintilor, aparitia liderilor, etc. Miezul dur al establishmentului romanesc este reprezentat de armata, serviciile de informatii, componente ale Ministerului Public (Interne, Procuratura, magistrati). Puterea sa a fost probata inca din 1989. In primii ani dupa caderea comunismului, la care a contribuit decisiv, a realizat o "alianta contra firii" cu actorii principali ai evenimentelor de la sfarsitul anilor '80 - sovieticii. O numesc "contra firii" pentru ca Romania moderna s-a nascut pentru a pondera influenta rusa in sud-estul Europei. Lucru demonstrat, printre altii, de doctrinarul liberalismului romanesc, Stefan Zeletin, inca din 1927. Functia internationala a Romaniei este legata de interesele comerciale europene si anglo-saxone. Romania a devenit stat european in momentul in care englezii si francezii i-au batut pe rusi in Razboiul Crimeii la mijlocul secolului trecut. De atunci, rolul nostru a fost de "a sta in calea rusilor", asa cum alte cateva secole am stat in calea turcilor. Chiar si politica externa a lui Ceausescu a urmat acest traseu pe care l-as numi inevitabil. In mod natural, romanii nu pot juca o carte ruseasca si este o iluzie lirica pentru toti cei care cred ca viitorul nostru este cu rusii. Poate fi cel mult alaturi de rusi. Ce inteleg eu prin "alaturi de rusi" este o alta problema.
In 1994, establishmentul militar romanesc primeste o mare provocare: eventualitatea de a deveni membru NATO. In scurt timp incepe cea mai mare transformare a establishmentului militar romanesc din ultima suta de ani. Un mecanism, bine gestionat de americani prin intermediul NATO, cuprinzand programe comune, modele de organizare, burse de studii, doctrine si proceduri, exercitii, conduce la schimbarea radicala a Armatei si a Serviciilor romanesti. Sa ne inchipuim numai ca, in ultimii 10 ani, peste 10.000 de romani, militari si civili, au absolvit cursuri de inalt nivel la Garmish-Partenchirchen, Oberammergau, Roma, Washington, Monterey sau in alte locuri. "NATO School", aceasta a fost institutia la care s-a scolit noua Armata romana. Se adauga alte mii de jandarmi, politisti si ofiteri de informatii trecuti prin scolile misiunilor de peacekeeping. In 1990, ii numarai pe degete pe cei care vorbeau o limba straina. In anii 2000 este invers. Aproape ca nu exista general roman care sa nu vorbeasca limba engleza. La inceput, pentru a construi un nou establishment militar romanesc, americanii au batut palma cu vechii securisti, unii dintre ei trecuti in barca rusilor, cei mai multi au avut grija sa se imbogateasca pe rupte in acesti ani. Abia dupa anul 2000 au inceput sa se separe apele.
La intrarea in NATO in 2003, establishmentul militar romanesc era preponderent euroatlantic. Adica american. Aceasta realitate il indreptatea pe arogantul Rumsfeld sa anunte ca exista o "noua Europa", diferita atat de "vechea Europa" cat si de Rusia. Atata vreme cat intre europeni si americani nu au existat diferente, establishmentul militar romanesc s-a simtit confortabil. In 2003, pe fondul invaziei din Irak, apar primele fisuri in alianta euroatlantica. Pentru prima data dupa 1939, Berlinul si Moscova se afla de aceeasi parte intr-o chestiune internationala majora - razboiul din Irak. Batalia dintre europeni si americani a fost transferata si in noile state din Europa de Est membre NATO si EU. Printre ele Polonia si Romania, unde batalia a capatat deja accente scanteietoare.
Daca americanii erau asigurati de cooperarea militarilor, europenii au inceput "cucerirea" civililor: media, afaceri, politica. Pe fundalul integrarii in UE, se activeaza numeroase canale de influenta ale europenilor in Romania. Cateva ziare sunt rapid asezate in dispozitivul european. In 2004, castiga alegerile unul dintre partidele politice proeuropene in alianta cu un partid proamerican. Privita prin lentilele politicii externe, asa s-a nascut alianta dintre liberali si democrati care guverneaza astazi Romania.
In spatele democratilor se plaseaza establishmentul militar. Obisnuit sa asculte de un singur sef, establishmentul preseaza pentru intarirea atributiilor sale "in lupta impotriva terorismului", impotriva "coruptiei" si altele asemenea. Vasile Blaga, Sorin Frunzaverde, Romeo Raicu, generalul Degeratu sunt vajnicii sai purtatori de cuvant. Daca Traian Basescu nu ar fi existat, establishmentul euroatlantic romanesc l-ar fi creat oricum. Admirabila, trebuie sa recunosc, puterea establishmentului romanesc: l-a invins pe Ceausescu, le-a dat, mai apoi, cu tifla rusilor si s-a instalat comod in bratele unchiului Sam de unde negociaza pretentios cu europenii.
De cealalta parte, in numele "valorilor europene", liberalii au trecut la mobilizarea societatii civile. Asa a aparut, de exemplu, ministrul liberal al Apararii, care a incercat sa puna in echilibru dimensiunea euroatlantica cu cea europeana. Pe plan intern, liberalii ar vrea ca, in locul unui sistem centralizat al securitatii nationale, care sa dea puterea unei singure persoane - presedintele, sa se creeze o retea de institutii, de comisii si comitete, care sa diminueze tendinta autoritara din sistem. De aici pretentia ca, de exemplu, CSAT ar fi o institutie sovietica. Un establishment puternic ar crea dificultati unor intreprinzatori speculativi precum Dinu Patriciu. Purtatorii de cuvant ai mesajului european sunt, alaturi de Calin Popescu Tariceanu si Bogdan Olteanu, Teodor Atanasiu, Marius Oprea, Cristian David, Vasile Paun.
Se fac greseli de ambele parti. "Euroatlanticii" nu au sesizat la timp importanta dimensiunii europene in politica externa si de securitate. La Cotroceni nu se afla nici un "european". La randul lor, "europenii" au neglijat uriasa influenta a euroatlanticilor. Premierul Tariceanu nu a vizitat niciodata sediul NATO, iar Teodor Atanasiu este persona non-grata in mediile Aliantei. La mijloc se afla personaje precum ministrul de Externe Mihai Razvan Ungureanu, care au adoptat o tactica "low profile" in plin razboi.
Revenind, inainte de a incheia, la chestiunea fundamentala, cred ca este evident ca batalia pentru serviciile de informatii romanesti reprezinta, pe de o parte, tendinta "naturala" de centralizare a puterii reprezentata de catre establishmentul militar dupa modelul american si, pe de alta parte, tendinta "civila", de diminuare a influentei establishmentului, de control incrucisat asupra sistemului, prin institutii politice si civile, dupa modelul european.
Dupa ce sirianul Hayssam s-a dat la o parte, lucrurile se vad mai bine in Romania. E razboi in toata regula.

---

Despre autor: