Cineva imi marturisea ca n-are decat un singur orgoliu, ""orgoliul de a descoperi adevarul""a€¦ Dar poate exista un asemenea orgoliu si, mai ales poate exista un asemenea adevar? Ce fel de adevar o fi acela care se descopera cu vanitate?
Si cand a devenit saracul absolut o chestiune de vanitate? In cercetarea adevarului, modestia mi se pare indispensabila. Adevarul nu poti sa-l descoperi privindu-l de sus, ca pe un subaltern, daca si un
subaltern trebuie privit de sus. De obicei, cei care au orgoliul de a descoperi adevarul se multumesc cu acest orgoliu, si adevarul nu le mai este necesar.
Orgoliul este o boala si n-are importanta daca excelenta parere pe care o avem despre noi se manifesta in cercetarea adevarului sau in cine stie ce fleaca€¦Vanitatea este, pana la urma, opacitate, sumbra incapacitate de a admite ca pe lume mai sunt si alte fiinte omenesti in afara de fermecatoarea ta persoana. Suntem asa de putin dispusi sa admitem existenta altoraa€¦ Fara modestie, fara respect pentru viata altora, nu este nimic posibil. Nu se poate trai, nu se poate crea, nu se poate iubi si, vai, nici macar nu se poate muria€¦ Vai, noi, orgoliosii, vom muri foarte greua€¦ (Teodor Mazilu - ""Ipocrizia
disperarii"")