""Haideti ca am de facut o capita de fan, ca vine umbra s-o usuca si nu mai e buna de nimic"", ne spune un barbat intre doua varste, care a aparut brusc din spatele unei case nou-noute construite langa Schitul de la Paltinis. Cu barba sa azurie
""Haideti ca am de facut o capita de fan, ca vine umbra s-o usuca si nu mai e buna de nimic"", ne spune un barbat intre doua varste, care a aparut brusc din spatele unei case nou-noute construite langa Schitul de la Paltinis. Cu barba sa azurie - seamana leit cu un personaj din basmele scandinave - omul ne priveste cateva secunde si-apoi isi vede linistit de treaba, ca si cand noi nici nu eram acolo. Suntem jenati de prezenta noastra neanuntata. Ajunsesem la Schitul din Paltinis cu numai cateva minute in urma. LINISTE DE MORMANT. Parca sarisem intr-o alta realitate, una de poveste, din basmele pe care ni le spuneau bunicii cand noi eram copii. Ajunsesem in alta lume, unde strazile exfoliate din Bucuresti nu sunt decat o amintire neplacuta, unde aglomeratia si poluarea din Capitala Romaniei au fost lasate in urma, incuiate in spatele unei usi si cheia aruncata cat colo. Aici, in mijlocul naturii, unde nici musca nu indrazneste sa zumzaie, unde pana si cainii parca au suflet de ardelean, intalnim doua dimensiuni. Una a vietii efemere transpusa in cele cateva personaje reale venite in vacanta si una a vietii vesnice, retrasa la schit, unde isi odihneste trupul marele nostru Constantin Noica. Sufletul lui este, fara modestie, pretutindeni. In capitele de fan aliniate frumos in spatele casei parohiale, in ochii duiosi ai lui Millo, catelul schitului, pe care l-am botezat acolo, pe loc, pentru ca semana leit cu patrupedul galagios din filmul ""Masca""; in clopotnita de bronz, in sunetul rasunator al celor doua toace, in bisericuta napadita de cari, in firul de iarba, in radacinile seculare ale padurii de conifere si, mai incolo, in casa in care Noica si-a trait exilul si ultimele clipe de viata. SCOALA DE FILOSOFIE. Casuta de lemn, cu patru odai stramte amenajate pe doua niveluri, care pastreaza inca izul anilor a€™80, este printre putinele constructii ce merita vizitate la Paltinis. In spatele ei, doua vile uriase, frumos colorate, dar parca neimbietoare, atribuite unor institutii importante de la Bucuresti, parca nici nu exista. Nimanui nu-i pasa de ele. Casuta de lemn ne intereseaza, ne place, ne imbie. Prin vanzarea ei Editurii Humanitas, la Paltinis s-au pus bazele noii Scoli de Filosofie. Doctoranzii si studentii pot veni in orice perioada pentru aprofundarea cunostintelor. Am fost intampinati de trei doctoranzi, care profitau din plin de linistea asurzitoare din jurul casutei. Aici, la etaj, cum urci scarile, in partea dreapta, o camaruta saracacioasa face istorie. Povestitorul, un tanar filosof cu ochi caprui patrunzatori, ne arunca imediat in trecut. CAMARAZII. Intre peretii afumati de la focul intens la care se incalzea Noica, langa soba pe care in repetate randuri a incercat sa o repare, simplitatea iti atrage inevitabil privirea. Doua paturi acoperite de paturi vechi, ceausiste, o masuta de lemn pe care servea micul dejun, o chiuveta pe care avea grija sa o faca utila. In fiecare zi aducea, de nicaieri, apa pentru uzul personal. Nici povestiroul nostru nu ne poate lamuri. Filosoful servea pranzul la Casa de Piatra, dandu-si jumatate din pensie pe acest moft. Cealalta jumatate de bani nu-i ajungea decat pentru plata chiriei. Desi nu a renuntat nici pana in ultima clipa la plimbarile cotidiene, Noica nu folosea masuta din odaia sa. Pentru ca nu putea sa stea asezat decat pe o suprafata moale; in nici un caz pe un scaun. Cand scria, isi aseza pe genunchi o placa de lemn, taiata subtire ca sa nu-i striveasca oasele. PRIMIT CU LACRIMI. Cand fiul cel mare al sotilor Ceausescu a venit la Paltinis pentru a-l vizita pe batranul filosof autoexilat din cauza comunistilor, Noica l-a primit cu lacrimi. Intalnirea dintre cei doi - spun oamenii - s-a petrecut la schitul din prima statiune a tarii. Tot oamenii locului sustin ca, o data numit prim-secretar la Sibiu, Nicu Ceausescu i-ar fi oferit lui Noica protectie tacita. Din pacate, vizita, despre care nu vorbeste aproape nimeni, s-a petrecut cu doar patru luni inainte ca Noica sa se stinga din viata. CASUTA DIN PADURE
""Este o vila saseasca asezata pe o colina in dreapta hotelului, complet izolata. Jos e sufrageria, iar la etaj sunt trei camere, dintre care cea mai mica, o chichineata de 5-6 mp (pesemne vechea camera de serviciu), este camera lui Noica. Imi spune ca o simte ca pe adevarata lui casa"" - Gabriel Liiceanu Jurnalul de la Paltinis, Luni, 21 martie 1977 IMPRESII
""Dupa cina, urcam deci in camaruta lui Noica; in camera miroase a coaja de mar si a tutun de pipa. (...) Ma uit piezis la chipul lui Noica. Vreau sa-l vad cum asculta. Capul e putin rasturnat pe spate, fruntea s-a asezat intr-un plan oblic si apare si mai intinsa ca de obicei, frumos neteda si incovoiata spre crestet, descriind o curba larga, simetrica cu aceea a nasului, nas de gargouille"" - Gabriel Liiceanu, Jurnalul de Paltinis, Marti, 11 octombrie 1977 ISTORIA
""Istoria unui popor este deci istoria culturii sale. Noica a facut din aceasta propozitie o propozitie existentiala; si-a asumat-o, adica, pana intr-atat incat a marturisit pentru ea prin ordinea interioara si exterioara a vietii sale. A ales sa slujeasca cultura romana cu o patima care dovedea ca se afla in joc nu cultura pur si simplu, ci insasi fiinta unei comunitati"" - Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Paltinis IN FATA SOBEI
""(Noica) Construieste o stiva cubica, cu un gratar de surcele de brad si, in timp ce o face, explica fiecare gest, ca si cum ne-am afla in fata unei demonstratii esentiale"" - Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Paltinis TREI PRIETENI NECUVANTATORI


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.