Pesimistul de serviciu FRICA

Frica e un sentiment pe care il incearca atat oamenii, cat si animalele. Gazela se teme de leu si are motive temeinice in acest sens. Catelusa mea nu se teme de dulaii cei mari, mai ales daca sunt masculi, in schimb se teme de phoenul cu care incerc s-o usuc, dupa ce-i fac baie. Mie nu-mi este teama ca, mergand pe strada, o sa-mi dea cineva cu ceva in cap, desi un astfel de fapt a devenit curent in viata noastra cotidiana. Nu mi-e teama nici ca hotii vor da buzna in casa mea si ca ma vor prada, desi, daca te uiti la televizor si vezi ce se intampla, evenimentul este previzibil. Personal nu-mi este teama nici de pregatirile Iranului in vederea obtinerii de bombe atomice, si nici de racheta balistica intercontinentala a Coreei de Nord. Si de ce mi-ar fi cand, pana la urma, omenirea tot n-o sa se lase, fara a preface Armaghedonul in realitate, ceea ce ii va pune cruce definitiv? Nu mi-e frica nici ca va cadea guvernul. De ce mi-ar fi cand stiu ca, mai devreme sau mai tarziu, Basescu tot o sa-i dea branci?
Mie, de exemplu, mi-e frica de telefonul mobil. In afara de a chema pe cineva sau sa raspund daca sunt sunat, altceva nu stiu sa fac cu el. Cu toate acestea am fost informat ca, teoretic vorbind, celularul e in stare de multe alte zeci de operatii, dar cine are curajul sa le incerce?
Mi-e frica si de computer. In afara ca scriu (cu mare greutate) un e-mail, si chiar pot sa-l trimit mai departe, pentru nimic in lume n-as apasa pe alte taste. Mi-e teama ca voi sterge tot sau chiar voi strica jucaria asta, care m-a costat cateva pensii. Ca sa fiu sincer, mi-e frica si de stravechiul meu video, cu care imi petreceam noptile inainte de Revolutie. Ba chiar stiam sa copiez cate un film mai interesant, care rula pe televizor. Un electronist priceput mi-a facut o modificare simpla, ca sa pot copia ceva, chiar daca in acelasi timp urmaresc alt film. Ei bine, de atunci nu mai indraznesc sa umblu la video.
Teama imi este si de cuptorul cu microunde. Si asta are o multime de butoane. Cum o sa apas eu pe ele, cand am credinta ca apasand voi sari in aer cu cuptor cu tot?
M-am intrebat: cum de pustimea, tineri si chiar copii, se descurca atat de bine cu toate aceste scule? Si doar ei nu au urmat doua facultati ca mine. Nici nu avut timpul si nici interesul sa citeasca macar o zecime din cat am citit eu. Daca au aflat ceva despre Iliada lui Homer, au facut-o vizionand filmul "Troia". Acesta urmareste atat de fidel mitologia greaca, incat ii omoara si pe Agamemnon si pe Menelau, pe campul de batalie al Ilionului. Or, in acest caz, sarmanul Eschil ar fi ramas fara paine. Cum ar mai fi scris el trilogia "Orestia"? Daca Agamemnon ar fi fost omorat la Troia, nu mai avea nici un motiv sa se intoarca acasa, pentru a fi ucis de nevasta-sa, infidela Clitemnestra, in complicitate cu amantul ei, Egist. Si nici Oreste nu s-ar mai fi razbunat pe maica-sa, omorand-o, pentru ca apoi sa fie el insusi urmarit de Furii. Ce sa mai spun de Menelau? Daca acesta ar fi murit asa cum a decis regizorul filmului, domnul Wolfgang Petersen, atunci n-ar mai fi regasit-o pe frumoasa Elena in casa lui Deiphobus, fratele lui Paris, cu care nabadaioasa fiica a lui Tyndar se casatorise, dupa moartea protejatului Afroditei. Iar primul ei sot, adica Menelau, fiind mort si el, e limpede ca nici acesta n-ar mai fi putut s-o aduca inapoi la domiciliul conjugal, si sa traiasca fericit cu ea inca opt ani.
O sa mi se raspunda de catre realizatorii de la Hollywood ca si batranul Shakespeare, in Troilus si Cressida, a calcat stramb, iar in loc sa-l lase pe voinicul Achile sa se bata barbateste cu Hector, l-a pus sa-si trimita mimidonii ca sa-l rapuna pe viteazul troian. Da, dar istetul Will isi permitea o satira antirazboinica, o tragi-comedie, si n-a luat lucrurile in serios, asa cum pretinde Petersen ca a facut cu filmul "Troia". Iar vorba latinului: "quod dicet Jovi, non licet bovi"- ceea ce spune Jupiter nu ii este permis boului. Si pentru a reveni la tinerii care se pricep la ultimele cuceriri ale tehnicii, nu cumva nepriceperea celor de un leat cu mine se datoreaza tocmai varstei? Iar daca explicatia asta e valabila, cum de eram eu atat de obraznic, incat sa rad de bunica mea, care nu indraznea sa aprinda aragazul? Iar veni de vorba de varsta, asta imi aminteste de o micro-fabula a lui Breslasu, poet uitat, care merita o soarta mai buna, tinand seama ca altora li s-au trecut cu vederea anumite deviatii ideologice, alegandu-se tocmai ce este valoros din opera lor.
Spunea Breslasu in micro fabula sa: "Asta-i soarta boului,/ Vitel adult,/
Sa stea la poarta Noului/ Nitel/ Mai mult!"

---

Despre autor: