Presedintele rus, Vladimir Putin a propus, ieri, occidentalilor "sa abandoneze cliseele Razboiului Rece", respingand, in acelasi timp, criticile acestora pe tema democratiei in Rusia. In cadul unui interviu difuzat de doua posturi de televiziune fran
Presedintele rus, Vladimir Putin a propus, ieri, occidentalilor "sa abandoneze cliseele Razboiului Rece", respingand, in acelasi timp, criticile acestora pe tema democratiei in Rusia. In cadul unui interviu difuzat de doua posturi de televiziune franceze, Putin s-a pronuntat pentru o actiune comuna "intr-un mod amical, ca intre parteneri" in vederea imbunatatirii sistemelor politice. In privinta atingerilor aduse libertatii presei in Rusia sub presedintia sa, Vladimir Putin a facut o paralela intre avantajele pe care le presupune democratia si cele ale "colonializarii", la inceputul secolului trecut. Intr-un alt interviu, acordat postului canadian de televiziune CTV, in legatura cu acelasi subiect, legat de deficitul democratic in Rusia, liderul Kremlinului a apreciat ca toate criticile occidentale reprezinta, de fapt, o tactica ce vizeaza influentarea politicii tarii sale. Intre autorii acestor critici, presedintele rus a citat explicit SUA. De amintit in acest context ca vicepresedintele american Richard Cheney a acuzat recent Moscova ca utilizeaza enormele sale resurse de gaz si petrol "ca instrumente de manipulare si santaj" in relatiile cu fostele republici sovietice si a avertizat totodata asupra unui recul al democratiei in Rusia. Putin si-a ales intr-un mod putin inspirat momentul pentru un duel declarativ cu Occidentul, ai carui lideri ii vor fi oaspeti peste doua zile la summit-ul G8 de la Sankt Petersburg. Protestatarii manifestarii au organizat, marti si ieri, ca un contra-summit, conferinta denumita "Celalata Rusie". (D.E.)
Despre autor: