Dosarul privind schimbul de terenuri dintre Gigi Becali si Ministerul Apararii Nationale (MApN) a fost trimis inapoi, de catre procurorii DNA, la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Decizia a fost luata dupa ce fostul ministru
Dosarul privind schimbul de terenuri dintre Gigi Becali si Ministerul Apararii Nationale (MApN) a fost trimis inapoi, de catre procurorii DNA, la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Decizia a fost luata dupa ce fostul ministru al Apararii, Victor Babiuc, a atacat rezolutia generalului magistrat Dan Voinea, seful interimar al Sectiei Parchetelor Militare, care hotarase redeschiderea acestui caz si trimiterea sa la DNA. Astfel, conform unor surse judiciare citate de Newsin, dosarul a ajuns pe biroul procurorului general al Romaniei, Ilie Botos. Acesta urmeaza sa analizeze probele din dosar si rezolutia data de Dan Voinea, iar apoi va hotari daca ancheta va fi continuata de procuorii militari sau de cei anticoruptie.
Dan Voinea a redeschis, in luna mai, dosarul schimbului de terenuri dintre finantatorul Stelei, Gigi Becali, si MApN, dupa ce procurorul Silviu Boeru decisese scoaterea de sub urmarire penala a celor 11 persoane cercetate in cauza. Gigi Becali era acuzat de complicitate la abuz in serviciu, in timp ce fostul ministru Victor Babiuc, mai multi generali si primarul din localitatea Stefanestii de Jos, Stefan Rababoc, de abuz in serviciu. (G.T.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.